Vremea continuă să se încălzească! Cum va fi timpul de Crăciun
1320
Sursa: realitatea.net Vreme primăvăratică vom avea în săptămâna care urmează. Cu câteva zile înainte de Revelion, în loc de zăpadă și ger, ne vom bucura de soare, cer senin și maxime generoase.
Săptămâna debutează cu timp frumos, cu vreme caldă și cer senin. Presiunea atmosferică se va menține înaltă, iar vântul va sufla ușor cu 3-8 m/s. De dimineață, se va semnala puțină ceață, însă soarele își face loc pe cer spre amiază. Ziua vom avea +4 grade Celsius în termometre, iar noaptea vor fi - 6 grade.
Vremea se încălzește începând cu ziua de marți, când temperaturile mai cresc cu câteva grade. Deși vântul se răzbună și suflă mai puternic, soarele va străluci pe cer și nu vom avea urmă de precipitații. De Crăciun, vom avea timp extrem de frumos. Vremea va fi însorită, chiar dacă vântul suflă cu până la 12 m/s. Temperaturile vor continuă să fie generoase, iar zilele care urmează vor fi de-a dreptul primăvăratice.
Joi, acestea cresc cu încă 2 grade. Astfel, în centrul țării se vor înregistra până la + 7 grade pe parcursul zilei, iar noaptea temperaturile vor fi pozitive - + 2 grade Celsius. La sud va fi și mai cald - + 8 grade în termometre.
În weekend, timpul se va răci puțin, iar temperaturile coboară câteva valori. Totuși, vremea continuă să fie caldă pentru perioada aceasta a anului. Valori negative se vor înregistra doar în nordul țării, pe parcursul nopții. Ziua va fi cald în toată țara.
Meteorologii ne dezamăgesc și spun că, de Revelion, nu vom avea parte de zăpadă și ger. Vremea va continua să se încălzească, astfel încât vom avea până la + 8 grade Celsius.
17.02.2026
19:46
17.02.2026
17:20
17.02.2026
14:07
28.12.2018
10:04
27.12.2018
20:00
26.12.2018
12:00
25.12.2018
08:02
24.12.2018
19:03
24.12.2018
15:40
15.12.2018
18:33
14.12.2018
14:20
11.12.2018
10:35
23.09.2026
01:58
23.09.2026
01:23
23.09.2026
01:17
23.09.2026
01:08
23.09.2026
00:39
23.09.2026
00:22
23.09.2026
00:15
23.09.2026
00:07
23.09.2026
00:05
22.09.2026
23:20
22.09.2026
23:12
22.09.2026
23:11
22.09.2026
23:00
22.09.2026
22:03
22.09.2026
21:36
22.09.2026
21:07
22.09.2026
20:59
22.09.2026
20:30
22.09.2026
20:00
22.09.2026
19:44
22.09.2026
19:43
22.09.2026
19:33
22.09.2026
19:21
22.09.2026
18:34
22.09.2026
18:28
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
















