Stiri
Vladimir Maiduc comentează IMAGINILE VIDEO apărute în presă potrivit cărora tinerii din mașina morții erau urmăriți de poliție
Important
16.08.2013
16:36
3944
3944
Șeful Serviciului de securitate internă și combaterea corupției din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Vladimir Maiduc, susține că subdiviziunea pe care o conduce a analizat imaginile video apărute în presă potrivit cărora automobilul în care se aflau cei opt tineri era urmărită de o mașină a poliției.
„În primul rând, vreau să spun că toate mașinile Inspectoratului Național de Patrulare (INP) sunt dotate cu GPS. Potrivit datelor obținute, în acea noapte și în acel interval de timp, în sectorul Botanica al capitalei se aflau trei mașini ale Inspectoratului, dintre care una pe bd. Traian, alta pe str. Valea Crucii și a treia în localitate Dobruja. Mașinile INP sunt de culoare albă și au două linii verzi fluorescente vizibile noaptea, dar care nu apar pe acele imagini. Dacă vă uitați atent, automobilele care se opresc imediat după accident sunt de culoare închisă. Automobilul care se afla imediat după cel care s-a tamponat în copac s-a oprit și a pornit sistemul de semnalizare. O mașină cu girofar arată cu totul altfel. Apoi, la fața locului a venit un automobil al unei firme de pază care se afla la stația PECO din apropiere. Abia după aceea a venit Salvarea și mai apoi, în opt-zece minute, - o mașină a poliției”, a declarat Vladimir Maiduc pentru Ziarul NAȚIONAL.
Mai mult, Maiduc susține că, potrivit expertizei, șoferul mașinii care s-a făcut zob pe str. Muncești avea 4 g/l de alcool în sânge. „Era în stare de ebrietate extrem de avansată. Unii intră în comă alcoolică fiind în această stare”, zice Maiduc.
Potrivit șefului Serviciului de securitate internă din cadrul MAI, ancheta este încă în desfășurare. Până acum au fost audiați mai mulți martori, inclusiv un taximetrist, care a confirmat faptul că automobilul în care au murit tinerii circula cu viteză excesivă, dar și că nu a văzut nicio mașină a poliției în zonă.
Raisa Lozinschi

Stiri relevante
27.03.2024
15:12
2199
ANCHETĂ // Doi polițiști ai IP Nisporeni au fost DEMIȘI, iar alții trei - sancționați, pentru că au încercat să MUȘAMALIZEZE accidentul provocat de primarul de Boldurești, soldat cu moartea unui adolescent de 14 ani
03.10.2019
08:59
5268
VIDEO // Imaginile care clarifică cine se face VINOVAT de accidentul rutier de la Buiucani. Consecințele puteau fi DRAMATICE. Troleibuzul a împiedicat producerea unui adevărat CARNAGIU
22.01.2019
20:01
3702
Gest nesăbuit al reginei, la numai o zi după accidentul provocat de soțul ei
06.12.2018
18:02
4373
S-a sinucis în ziua în care a divorțat
12.11.2018
18:04
3239
TRAGEDIE // Abia se căsătoriseră și au murit la câteva ore de la nunta de basm!
01.11.2018
10:19
4888
Român, martorul unui accident CUMPLIT în Franța: „Nu îmi venea să cred ce am trăit”
24.10.2018
19:02
7156
O femeie PARALIZATĂ își vedea soțul cum se FURIȘA în garaj în fiecare noapte. Până la urmă nu a mai rezistat și…
24.10.2018
08:02
3135
VIDEO // Accident la metroul din Roma: 20 de fani ai ŢSKA Moscova răniţi
01.07.2018
09:30
3618
VIDEO // „Am dat live ca să-l oprească poliția”. Mărturia bărbatului care a transmis pe Facebook accidentul în care i-a murit soția
28.05.2018
20:03
2350
O femeie în vârstă de 90 de ani a intrat cu mașina în mulțime – un mort și trei răniți
27.03.2024
15:12
03.10.2019
08:59
22.01.2019
20:01
06.12.2018
18:02
12.11.2018
18:04
01.11.2018
10:19
24.10.2018
19:02
24.10.2018
08:02
01.07.2018
09:30
28.05.2018
20:03
Top stiri
25.09.2026
11:16
183
Directorul Anthropic a lipsit de la cina oferită de Trump lui Xi Jinping la Casa Albă
25.09.2026
10:53
231
Chinezoaica cu cele mai lungi gene din lume și-a doborât propriul record. Medicii nu găsesc o explicație
25.09.2026
10:27
280
Mihai Popșoi și Badr Abdelatty au discutat la New York despre extinderea cooperării moldo-egiptene
25.09.2026
10:20
218
Resturi ale unei drone inscripționate „Geran-4”, găsite la 1 700 de metri de frontiera Republicii Moldova
25.09.2026
10:12
276
Moldova și Comisia Europeană stabilesc prioritățile pentru reformele și investițiile din Planul de Creștere
25.09.2026
10:06
258
Corina Călugăru: Diplomația creativă poate conecta Republica Moldova cu lumea prin cultură și turism
25.09.2026
09:59
291
ChatGPT a ajutat familia unei fetițe să descopere o boală genetică rară
25.09.2026
09:41
320
13 dispozitive stomatologice nedeclarate, depistate în bagajul unei pasagere la Aeroportul Chișinău
25.09.2026
09:38
282
Resturile unei drone Geran-4, găsite în raionul Briceni, la 1 700 de metri de frontieră – FOTO
25.09.2026
09:36
298
Ungaria va cere SUA prelungirea derogării pentru importurile de petrol și gaze din Rusia
25.09.2026
09:34
257
Copiii cu deficiențe de auz i-au învățat pe deputați limbajul semnelor, la Parlament
25.09.2026
09:25
336
Atacuri ucrainene cu drone în Rusia: un mort și cel puțin 13 răniți
25.09.2026
09:17
347
Macron trimite militari și sisteme de apărare în Arabia Saudită, pe fondul crizei carburanților
25.09.2026
08:26
388
A murit unul dintre participanții răniți în tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump din 2024
25.09.2026
01:38
635
Macron: Rusia ar putea mobiliza încă 300.000 de oameni pentru războiul din Ucraina
25.09.2026
01:37
0
Macron avertizează că Franța ar putea fi ținta unui atac rusesc cu dronă, similar celui de la Leipzig
25.09.2026
01:01
628
Vasile Tofan și Micheál Martin au discutat la New York despre parcursul european al Republicii Moldova și relațiile moldo-irlandeze
25.09.2026
00:33
624
Parlamentul a adoptat măsuri pentru protecție socială, energie, justiție și integrarea europeană a Republicii Moldova
25.09.2026
00:02
672
Donald Trump îl ironizează pe Joe Biden în fața lui Xi Jinping: „Acesta este autopenul. E Biden”
25.09.2026
00:00
653
Macron: Franța ar putea fi vizată de un atac rusesc cu dronă, după incidentul de la Leipzig
24.09.2026
23:28
635
Prognoza meteo pentru 25 septembrie–1 octombrie 2026
24.09.2026
21:29
837
De ce a ales Australia Adunarea Generală a ONU pentru a dezvălui atacul agenților AI asupra sistemului guvernamental
24.09.2026
20:53
619
Parlamentul a aprobat în prima lectură ajustarea cadrului privind protecția civilă și apărarea împotriva incendiilor la standardele UE
24.09.2026
20:39
668
Diplomația panda apropie SUA și China: Trump și Xi Jinping discută despre controlul uman al inteligenței artificiale
24.09.2026
20:37
734
Chișinăul și Tiraspolul au discutat despre reintegrare, drepturile cetățenilor și Fondul de convergență
25.09.2026
11:16
25.09.2026
10:53
25.09.2026
10:27
25.09.2026
10:20
25.09.2026
10:12
25.09.2026
10:06
25.09.2026
09:59
25.09.2026
09:41
25.09.2026
09:38
25.09.2026
09:36
25.09.2026
09:34
25.09.2026
09:25
25.09.2026
09:17
25.09.2026
08:26
25.09.2026
01:38
25.09.2026
01:37
25.09.2026
01:01
25.09.2026
00:33
25.09.2026
00:02
25.09.2026
00:00
24.09.2026
23:28
24.09.2026
21:29
24.09.2026
20:53
24.09.2026
20:39
24.09.2026
20:37
Actualitate
Parteneri
Stiri
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri