VIDEO // Un bărbat de la Comrat câștiga bani pe seama ucrainenilor care fug de război: Sume impunătoare, găsite la domiciliul său
1680
Politia de Frontieră
Reținerea în flagrant delict, în zona raionului Basarabeasca, a doi cetățeni ucraineni, care au trecut, în noiembrie 2023, ilegal frontiera de stat cu intenția de a scăpa de războiul din statul vecin, a fost punctul de pornire pentru oamenii legii în a identifica „ajutorul” acestora din R. Moldova.
Acesta s-a dovedit a fi un tânăr din Comrat, UTA Găgăuzia, care este cercetat penal pentru organizarea migrației ilegale. Individul ar fi parte a unui grup criminal organizat care, contra unor sume de bani, asigurau pentru cetățenii ucraineni trecerea ilegală a frontierei, pe teritoriul Republicii Moldova.
Potrivit Poliției de Frontieră, cei doi ucraineni urmau să achite câte 3 000 de dolari fiecare pentru serviciile ilegale ale membrilor unui grup criminal, format din cetățeni moldoveni și ucraineni.
Oamenii legii au găsit, în timpul perchezițiilor efectuate la domiciliul tânărului de la Comrat, „sume impunătoare de bani, proveniența cărora urmează a fi stabilită în cadrul acțiunilor de urmărire penală”, și anunță că întreprind în continuare acțiuni pentru documentarea și tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate în această „afacere” ilegală.
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
05.11.2026
15:46
05.11.2026
15:33
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane















