VIDEO // Se urcau într-un Jeep înmatriculat în Marea Britanie și vânau ILEGAL în nordul R. Moldova
3074
Trei bărbați din satele Grimăncăuți și Pererâta din raionul Briceni au fost luați la ochi de polițiștii de frontieră care bănuiau că aceștia vânează ilegal în zona de frontieră.
În această săptămână, oamenii legii au efectuat percheziții la ei acasă, iar la un locuitor din Grimăncăuți, în vârstă de 40 de ani, au depistat două arme lungi cu glonț și o armă cu țeavă lisă de calibru 12 mm. La fel, pentru nedeținerea actelor necesare au fost ridicate cinci dispozitive de optică și 101 cartușe de calibru deferit. În curtea casei a fost percheziționat și automobilul persoanei suspecte, un Jeep înmatriculat în Polonia, pentru care stăpânul nu a putut prezenta actele de însoțire, despre care polițiștii presupun că ar fi fost folosit în acțiuni ilegale.
La domiciliul celui de-al doilea suspect, în vârstă de 34 de ani, polițiștii de frontieră au ridicat două arme cu țeavă lisă, 15 cartușe pentru armă de vânătoare și cinci tuburi de cărtușe. Totodată, în cadrul perchezițiilor s-au găsit din rămășițele animalelor vânate – căprioară, mistreț, iepure.
În autoturismul tânărului de 25 de ani din Pererâta s-a depistat un cartuș de armă de vânătoare. Potrivit informațiilor polițiștilor de frontieră, tânărul folosea Jeep-ul, înmatriculat în Marea Britanie, la vânatul ilegal în zona de frontieră.
Toate bunurile au fost confiscate, iar bărbații sunt cercetați pentru braconaj.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
23.10.2026
16:55
23.10.2026
16:17
23.10.2026
16:06
23.10.2026
16:03
23.10.2026
15:54
23.10.2026
15:28
23.10.2026
14:26
23.10.2026
14:23
23.10.2026
13:05
23.10.2026
12:57
23.10.2026
12:36
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina


















