VIDEO // Patru de „DA” pentru o tânără din Fălești la „Românii au Talent”. Cu ce a IMPRESIONAT juruiul: „Eu îți voi rămâne recunoscător pentru totdeauna pentru că tocmai ai dărâmat un zid”
3010
Laura Muruzuc, o tânără poetă originară din satul Răuțel, raionul Fălești, a încântat jurații de la show-ul „Românii au Talent”, prin poezie, obținând asfel patru de „DA”. Fiind pasionată de poezie, tânăra a cucerit inimile publicului și ale juriului datorită trăirilor, care le-a redat prin intermediul versurilor sale, despre condiția umană.
Tânăra a fost apreciată de jurați: „Eu îți voi rămâne recunoscător pentru totdeauna pentru că tocmai ai dărâmat un zid”, a spus Mihai Petre.
„Scrii cu atâta curaj o poezie în întreaga ei definiție, numai din sătulețul ăla al tău mai poate să fie conservată sinceritatea, fragilitatea și puritatea cu care ne-ai spus ce aveai de spus”, a fost replica lui Florin Călinescu.
„Simt că orice aș spune e prea puțin – poezie. Asta a fost”, a adăugat Andi Moisescu.
Laura Muruzuc are 24 ani și este studentă la un program de master de dublă diplomă între Universitatea din București, România și Université Lumière Lyon 2, Franța, în domeniul comunicării.
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
16.12.2020
19:59
03.12.2020
16:37
02.12.2020
18:30
01.12.2020
19:29
27.11.2020
19:30
23.11.2020
17:55
22.08.2026
04:01
22.08.2026
01:40
22.08.2026
01:16
22.08.2026
01:09
22.08.2026
00:25
21.08.2026
23:40
21.08.2026
23:29
21.08.2026
22:03
21.08.2026
19:57
21.08.2026
19:11
21.08.2026
18:24
21.08.2026
17:59
21.08.2026
17:53
21.08.2026
17:44
21.08.2026
17:17
21.08.2026
17:00
21.08.2026
16:39
21.08.2026
16:37
21.08.2026
16:29
21.08.2026
16:01
21.08.2026
15:58
21.08.2026
15:33
21.08.2026
15:19
21.08.2026
14:51
21.08.2026
14:49
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
NYT: Putin ar viza „prăbuşirea din interior” a NATO şi UE, cu Republica Moldova următoarea ţintă după Ucraina
















