VIDEO // Mesajul Ambasadorului Cristian Leon-Țurcanu, de Ziua Europei: „România este pe deplin alături de R. Moldova pentru realizarea aspirațiilor sale legitime de integrare în UE, acolo unde îi este locul natural”
1474
„Vocea europeană unită în fața diferitelor provocări și consecvența în promovarea și apărarea valorilor și principiilor sale democratice constituie esența proiectului european și este reflectată de spiritul european al societății românești de astăzi”, a declarat Ambasadorul României la Chișinău, Cristian Leon-Țurcanu, cu ocazia Zilei Europei.
Potrivit diplomatului, Ziua Europei ne găsește și în acest an într-un context dificil, marcat de războiul de la granițele Uniunii Europene.
„Principalele provocări din ultimii ani – pandemia COVID-19, războiul atroce dus de Rusia împotriva Ucrainei – dovedesc cât de esențiale sunt valorile care stau la baza Uniunii Europene. Aceste valori sunt promovate și în spiritul Echipa Europa. Mai mult, solidaritatea este ceea ce face Europa unică față de alte regiuni ale lumii. Solidaritatea este o valoare care este în inima multor instituții și politici ale UE. În timp de criză, solidaritatea este cu atât mai importantă: statele membre și partenere nu rămân neprotejate atunci când întâmpină dificultăți.
În acest spirit, România, UE și Echipa Europa s-au mobilizat imediat când R. Moldova a fost grav afectată de criza energetică cauzată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Dragi prieteni, aceasta înseamnă România și UE – unitate și solidaritate. România este pe deplin alături de R. Moldova pentru realizarea aspirațiilor sale legitime de integrare în UE, acolo unde îi este locul natural.
La mulți ani de Ziua Europei! Împreună suntem mai puternici!”, a punctat Ambasadorul României la Chișinău, Cristian Leon-Țurcanu.
23.09.2026
22:27
23.09.2026
21:37
23.09.2026
21:32
23.09.2026
20:44
23.09.2026
20:42
23.09.2026
19:43
23.09.2026
19:40
23.09.2026
19:25
23.09.2026
19:16
23.09.2026
19:12
23.09.2026
19:01
23.09.2026
18:59
23.09.2026
21:37
23.09.2026
21:32
23.09.2026
20:44
23.09.2026
20:42
23.09.2026
19:43
23.09.2026
19:40
23.09.2026
19:25
23.09.2026
19:16
23.09.2026
19:12
23.09.2026
19:01
23.09.2026
18:59
23.09.2026
18:58
23.09.2026
18:35
23.09.2026
18:30
23.09.2026
17:38
23.09.2026
17:07
23.09.2026
16:40
23.09.2026
16:36
23.09.2026
16:31
23.09.2026
15:19
23.09.2026
14:57
23.09.2026
14:47
23.09.2026
14:17
23.09.2026
13:48
23.09.2026
13:48
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
















