VIDEO // Interviu Agerpres: Vicepremierul Spînu nu exclude posibilitatea deconectării TOTALE a unor localități de la energia electrică.
1364
Republica Moldova trece prin cea mai profundă criză energetică de la obţinerea independenţei, în 1991, declară vicepremierul moldovean Andrei Spînu, într-un interviu acordat marţi Agenției Agerpres de la București. Potrivit acestuia, actualul deficit de energie este atât de mare încât autorităţile iau în calcul şi cele mai negre scenarii, printre care şi deconectarea totală a unor localităţi.
„Noi luăm în calcul toate scenariile, inclusiv deconectări în lanţ, aşa ca să păstrăm echilibrul sistemului electro-energetic. Ce facem la momentul actual este, chiar azi Comisia pentru Situaţii Excepţionale a luat anumite decizii, aşa cum aţi menţionat, de reducere a iluminatului stradal, a iluminatului decorativ, iluminatului publicitar, pentru a reduce consumul de energie electrică, dar nu excludem faptul că vom fi într-o situaţie în care să deconectăm oraşe sau sate în totalitate de la energia electrică în anumite ore pentru a reduce consumul”, afirmă vicepremierul.
Andrei Spînu vorbeşte despre efectele grave ale războiului din Ucraina asupra Republicii Moldova, subliniind că populaţia resimte urmările conflictului generat de forţele armate ruse aproape la fel ca ucrainenii.
„Cred că nu voi exagera dacă voi spune că e cea mai profundă criză energetică prin care trece republica noastră de la independenţă. Ţinând cont că, în acest moment, în special după atacurile Federaţiei Ruse în Ucraina, pe lângă livrările de gaz care sunt incerte, vom avea probleme sau deja avem probleme şi cu livrările de energie electrică. De două zile avem insuficientă energie electrică contractată comercial şi în prezent ne bazăm pe acel contract de avarie între „Moldelectrica” şi „Transelectrica”, prin care preluăm o parte din energie. Soluţiile pe termen scurt, din păcate, în domeniul energetic sunt mai puţine”, spune Spînu în interviul Agerpres.
Potrivit vicepremierului, consumul de gaz a fost redus, în luna septembrie, cu 37%, iar în primele 23 de zile din octombrie consumul de energie electrică a fost redus cu 16% în R. Moldova, dar „în contextul geopolitic în care ne aflăm, se poate să fie mai rău decât este acum”.
Guvernul României a făcut un pas important pentru R. Moldova, recunoaște oficialul de la Chișinău.
„În primul rând a introdus Republica Moldova în acea ordonanţă de urgenţă care permite achiziţionarea bilaterală la un preţ mai avantajos decât piaţa. Din păcate, încă nu există suficientă capacitate nici în România pentru a acoperi toate nevoile la acel preţ plafonat. În acest considerent, suntem gata să cumpărăm şi de pe piaţă, dar şi prin acel contract de avarie care oferă acea electricitate la un preţ mult mai ridicat. Suntem în discuţie acum pentru luna noiembrie. Evident că atât la nivel de Minister al Energiei din România, dar şi la nivel de Guvern, preşedinte, se discută să creştem acele capacităţi pentru ţara noastră în baza contractelor bilaterale. Cred că Moldova are o şansă unică, acum, să devină independentă energetic de „Gazprom” şi, iarăşi, nu vreau să exagerez, dar cred că România are o şansă unică acum să ne ajute să facem acest pas. Pentru R. Moldova, un contract pe termen lung atât pe gaz, cât şi capacităţi mai mari de energie electrică ar însemna o salvare”, a punctat Andrei Spînu.
Aceeași sursă a precizat că, dacă „Gazprom” va reduce și mai mult sau va sista livrările de gaze, cetățenii din Transnistria vor trebui să achite pentru gazele procurate de pe piața internațională.
Referindu-se la perspectiva integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană, vicepremierul de la Chişinău reiterează că acest lucru „nu poate să se întâmple fără România”.
14.06.2026
08:40
304
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
574
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
1439
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
713
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
1227
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
1130
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
1184
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
1624
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
1370
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
1302
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
1364
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
1312
Horoscopul zilei 12.06.2026
14.06.2026
08:40
303
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
572
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
1434
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
710
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
1224
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
1127
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
1181
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
1621
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
1366
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
1299
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
1362
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
1309
Horoscopul zilei 12.06.2026
12.06.2026
00:04
1850
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
1839
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
1891
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
1803
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
1594
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
1559
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
1376
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
11.06.2026
17:04
1138
Experiența Strasbourg, model pentru modernizarea transportului public din Republica Moldova
11.06.2026
16:50
1136
Experiența Strasbourgului în transport urban modern, analizată de delegația MIDR în cadrul vizitei de lucru în Franța
11.06.2026
16:48
1116
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
11.06.2026
15:22
1041
Poliția își evaluează instituția cu experți germani pentru a accelera modernizarea și alinierea la standardele europene
11.06.2026
14:48
1072
Republica Moldova, nou membru WorldSkills Europe: pas decisiv pentru modernizarea învățământului profesional-tehnic și racordarea la standardele europene
11.06.2026
13:27
1090
Stația Electrică Vulcănești, gata de energizare: etapă decisivă pentru Linia Independenței Energetice Vulcănești–Chișinău
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.42
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














