03:32:49 21.07.2024
Stiri

VIDEO // Filat, DEZVĂLUIRI de la prima întâlnire cu Putin. „Am mers 40 de minute cu el în mașină…”. Fostul premier explică de ce doar REÎNTREGIREA cu România este UNICA salvare a R. Moldova

Actualitate 26.04.2023 14:27 Vizualizări3154 Autor: Ziarul National
VIDEO // Filat, DEZVĂLUIRI de la prima întâlnire cu Putin. „Am mers 40 de minute cu el în mașină…”. Fostul premier explică de ce doar REÎNTREGIREA cu România este UNICA salvare a R. Moldova


R. Moldova reprezintă o țintă pentru Vladimir Putin, iar această „acalmie este una foarte amăgitoare”, consideră fostul prim-ministru al R. Moldova, Vlad Filat. Scopul lui Putin este refacerea Uniunii Sovietice într-o forma sau alta, iar pentru ca R. Moldova să evite acest scenariu trebuie să se unească cu România. Putin ar fi deschis parantezele despre planurile sale expansioniste încă în 2009, în cadrul unei discuții cu Filat.

Prima întrevedere dintre Putin și Filat a avut loc în noiembrie 2009, la puțin timp după ce fostul lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova a fost votat în funcția de prim-ministru al R. Moldova.

„Prima mea întâlnire cu Vladimir Putin a avut loc în noiembrie 2009, aveam o lună și jumătate de mandat. Se întâmpla la Ialta… (peninsula Crimeea n.r.) Mă aflam cu el în aceeași mașină. Am mers vreo 40 de minute cu el în mașină. Eu mi-am făcut serviciul militar în Ialta. În timpul discuției, am făcut o remarcă. Am zis că Ucraina e norocoasă că are peninsula Crimeea – un loc minunat. Replica lui din noiembrie 2009 a fost: Să ții minte că Crimeea nu a fost, nu este și nu va fi pământ ucrainean. Ceea ce a urmat în 2014 cunoaște toată lumea. De ce dau acest exemplu în spațiul mediatic din România? Aceste scopuri, fiind puse, nu au fost abandonate pur și simplu. Subestimarea duce foarte des la slăbiciune, care ulterior creează consecințe greu de gestionat”, a declarat Filat într-un interviu pentru Defence România.

În continuare, fostul premier a explicat de ce R. Moldova are nevoie de România.

„De ce sunt adeptul reîntregirii? Eu pornesc de la un adevăr - Actul Unirii adoptat în 1918 nu a fost abrogat. El rămâne a fi valabil. Ceea ce s-a întâmplat ulterior a fost într-o procedură forțată… Nu a fost vorba de voința cetățenilor. Or, ceea ce trebuie să facem noi acum e să facem ca acea Unire înfăptuită de înaintașii noștri să devină practică. Vă dau un exemplu. Germanii nu s-au unit după căderea zidului Berlinului. Ei s-au reunificat. Acesta e punctul meu de vedere”, a precizat Filat.

În același context, fostul prim-ministru crede că în 1991 a fost ratată o mare oportunitate de reîntregire, dar acum trebuie să ne concentrăm pe ceea ce urmează să realizăm.

„Eu cred că noi trebuie să ne concentrăm pentru realizarea acestui obiectiv, care este singurul valabil pentru a oferi oamenilor rămași aici viitor, un viitor în securitate, bunăstare și în democrație. Văd că unii spun că rușii nu sunt de acord cu acest obiectiv. Mai puțin trebuie să ne intereseze ce vor rușii, dar ce vrem noi, românii. Că nu ar fi de acord occidentalii… În R. Moldova au rămas în acest moment 2,6 milioane de oameni. Vorbitori de rusă sunt circa 18% sau chiar mai puțin. Aceste cifre și alte sperietori sunt false. Și lucrurile nu sunt așa complicate. E nevoie doar de voință și cadența necesară prin muncă și nu declarații”, a adăugat Vlad Filat.

Înfrângerea Rusiei în războiul cu Ucraina ar putea deschide calea spre reunificare, însă suntem la mâna noastră să realizăm acest lucru.

„Multe situații de context ar putea să ajute, iar altele ar putea să încurce. Dar eu privesc peste, peste războiul din Ucraina… Este greu să privești peste războiul din Ucraina, dar trebuie. E nevoie să punem în prim-plan scopurile noastre. În anumite situații poate fi mai greu, dar nu imposibil. Trebuie să înțelegem că în perioade de crize majore pot fi realizate și obiective mărețe. Trebuie să existe lideri. Nu mă refer la cei care dețin funcții. Lider înseamnă să conduci națiunea spre anumite scopuri importante. Eu cred că acest context (războiul declanșat de Rusia în Ucraina n.r.) este unul aparent critic, dar dacă ne uităm mai atent, mai în detaliu, atunci vedem că e unul favorabil”, a punctat sursa citată.

Fostul prim-ministrul crede că și cei peste 300 de mii de cetățeni din Transnistria pot fi atrași în câmpul legal.

„Cetățenii din Transnistria își doresc lucruri mai simple decât se pare. Avem 70 de mii de locuitori din Transnistria care muncesc pe malul drept. Majoritatea cetățenilor din Transnistria beneficiază de sistemul de sănătate de pe malul drept al Nistrului... Acum imaginați-vă că dispare depozitul de muniții de la Cobasna, dispare armata rusă și Portul Odesa ca și sursă de contrabandă, care trece prin Transnistria. Vreau să vă spun că, în pofida războiului, schema de contrabandă nu s-a oprit. Dimpotrivă, a crescut și mai mult. Dacă dispare această subvenționare din partea Rusiei, atunci dispare și regimul secesionist”, a conchis Vlad Filat.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.07.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Trilaterala

15.07.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fasciștii ruși dau l...

12.07.2024 09:18 Nicolae Negru Nicolae Negru // Loialitatea lui Alex...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md