VIDEO // Deputatul obosit de serialul „SANTA GAȚCAN”: „A fost cel mai bun profesionist împrumutat de la Plahotniuc, iar ulterior numit prostituată politică. Mai apoi am aflat de la „costeafurkuliok” că este om decent și demn...”
2499
Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, spune că a obosit deja de tot ce se întâmplă în jurul deputatului Ștefan Gațcan. Acesta susține că parlamentarul Gațcan, care a plecat la „Pro Moldova”, iar peste o zi a anunțat că renunță la mandatul de deputat, ar fi fost răpit.
„Noi, cei de la Platforma „DA”, suntem un pic obosiți de acest serial „Santa Gațcan”, cu plecări, ieșiri, cu cereri, cu mă simt bine, mă simt foarte bine, tot mai bine. Mi se pare că cei de la Dodon, care ieri au difuzat acest video, nici nu s-au gândit că provoacă mai multe suspiciuni și fac prostii una după alta. Eu nu vreau să pierd mult timp cu traiectoria politică a lui Gațcan, care a pornit de la Fundația „Edelweiss”... Am înțeles că e cel mai bun doctor și mai că a primit nașteri de la toată țara. Am înțeles că toată țara îl cunoaște și a fost la el în ospeție”, a ironizat astăzi Slusari, într-o conferință de presă.
Acesta a amintit că socialiștii au fost cei care l-au adus pe Gațcan în Parlament.
„A fost ridicat în slăvi și dus la Hâncești. Toată fracțiunea PSRM i-a făcut campanie fără ca el să fie prezent. Toate buteliile de gaz au fost repartizate din numele lui. A fost cel mai bun profesionist și specialist împrumutat de la Plahotniuc. Am înțeles ulterior că este o prostituată politică. Mai apoi am aflat de la „costeafurkuliok” că este om decent și demn. Acum vedem în fiecare zi filme de prost gust.
Mie mi s-a părut că citește de pe prompter... Era evident că nu vorbește liber. Apare o mare întrebare: unde se află? Este a treia zi cu mască, după afirmațiile că a fost bătut. Acest spectacol poate fi finalizat prin două metode: sau se expune procuratura, dar cu probe concludente, sau să vină domnul Gațcan în Parlament și, nesilit de nimeni, fără ca să stea în dreapta Bolea, iar în stânga Novac, să spună ce s-a întâmplat. Să spună că renunță la mandat și noi vom vota cererea sa de renunțare la mandat. Eu am toate motivele să cred, până la proba contrarie, că dânsul a fost răpit, bătut și este forțat să facă ceea ce face”, a conchis Alexandru Slusari.
31.12.2025
11:13
47
74 de profesori din Republica Moldova, certificați în competențe digitale de Ministerul Educației
31.12.2025
11:04
58
Deținutul inventiv prins cu telefon ascuns în proteză, condamnat din nou în Chișinău
31.12.2025
09:59
255
Progrese semnificative: Finanțările pentru agricultură cresc cu peste 100 milioane lei în 2025, sprijinind fermierii și inovația tehnologică
31.12.2025
09:34
292
Atacurile cu drone lasă răni grave în Odesa: trei copii și un adult între victime
31.12.2025
08:42
405
Horoscopul zilei 31.12.2025
31.12.2025
06:53
358
Israel interzice activitatea agențiilor umanitare în Gaza, 10 țări atrag atenția asupra suferinței populației
31.12.2025
06:48
425
Diplomat rus susține că noua Comisie Europeană ar putea transforma dialogul Rusia-UE
31.12.2025
05:34
412
Varșovia solicită Comisiei Europene investigarea TikTok pentru dezinformare rusă orchestrată prin AI
31.12.2025
00:07
600
Acuzațiile Moscovei de atac ucrainean cu drone, negate de Kiev: Tensiuni în creștere și atacuri masive în Ucraina; un mort și evacuări în Zaporojie
30.12.2025
22:47
655
Evacuări de urgență în Cernihiv: 14 localități din apropierea graniței cu Rusia și Belarus, eliberate din cauza atacurilor rusești constante
30.12.2025
21:09
581
31.12.2025: Schimbări meteorologice și ninsori ușoare
31.12.2025
11:39
31
Putin dispune extinderea zonei tampon în regiunile Sumi și Harkov până în 2026, anunță șeful Statului Major rus
31.12.2025
11:13
47
74 de profesori din Republica Moldova, certificați în competențe digitale de Ministerul Educației
31.12.2025
11:04
60
Deținutul inventiv prins cu telefon ascuns în proteză, condamnat din nou în Chișinău
31.12.2025
09:59
259
Progrese semnificative: Finanțările pentru agricultură cresc cu peste 100 milioane lei în 2025, sprijinind fermierii și inovația tehnologică
31.12.2025
09:34
295
Atacurile cu drone lasă răni grave în Odesa: trei copii și un adult între victime
31.12.2025
08:42
407
Horoscopul zilei 31.12.2025
31.12.2025
06:53
360
Israel interzice activitatea agențiilor umanitare în Gaza, 10 țări atrag atenția asupra suferinței populației
31.12.2025
06:48
428
Diplomat rus susține că noua Comisie Europeană ar putea transforma dialogul Rusia-UE
31.12.2025
05:34
414
Varșovia solicită Comisiei Europene investigarea TikTok pentru dezinformare rusă orchestrată prin AI
31.12.2025
00:07
602
Acuzațiile Moscovei de atac ucrainean cu drone, negate de Kiev: Tensiuni în creștere și atacuri masive în Ucraina; un mort și evacuări în Zaporojie
30.12.2025
22:47
657
Evacuări de urgență în Cernihiv: 14 localități din apropierea graniței cu Rusia și Belarus, eliberate din cauza atacurilor rusești constante
30.12.2025
21:09
583
31.12.2025: Schimbări meteorologice și ninsori ușoare
30.12.2025
17:44
731
Atac asupra porturilor ucrainene de la Marea Neagră: Rusia vizează infrastructura critică și o navă civilă avariată în Odesa
30.12.2025
16:49
737
Atac la metroul din Paris comis de un român înarmat cu un ciocan, pe aceeași linie unde au fost rănite trei femei în urma unui incident anterior.
30.12.2025
15:27
642
Hoț în transportul public din Chișinău: sentință de 8 ani pentru furturi repetate de bunuri personale
30.12.2025
15:20
703
Directoarea unui centru medical din Chișinău, acuzată de falsificarea documentelor pentru a sprijini intrarea ilegală a cetățenilor ruși în perioada pandemică
30.12.2025
15:00
664
Maia Sandu cere măsuri mai ferme pentru o justiție eficientă și combaterea corupției în Moldova
30.12.2025
14:58
937
Ucraina ironizează acuzațiile Rusiei cu o caricatură ingenioasă a lui Lavrov pe stilul „Mincinosul mincinoșilor”
30.12.2025
13:59
675
Atenție! Cod galben de vânt 30-31 decembrie 2025
30.12.2025
13:48
650
Belarusul dezvăluie rachete rusești hipersonice cu capacitate nucleară pe teritoriul său, amplificând îngrijorările occidentale
30.12.2025
13:10
723
Maia Sandu cere o reformă rapidă în justiție și atrage atenția asupra întârzierilor intenționate ale dosarelor de corupție în instanțe
30.12.2025
13:08
595
Curier acuzat de finanțare ilegală în cadrul Partidului „Șor”, trimis în judecată de Procuratura Anticorupție
30.12.2025
13:06
620
Atelier național pentru promovarea educației și recunoașterea calificărilor prin platforma Europass în Moldova
30.12.2025
12:31
720
Maia Sandu propune măsuri urgente pentru curățarea justiției și combaterea corupției: Legea nouă și provocările persistente în sistemul judiciar din Moldova
30.12.2025
11:23
680
Perspective de creștere și integrare europeană: Realizările economice și planurile Ministerului Dezvoltării Economice pentru 2026
Putin dispune extinderea zonei tampon în regiunile Sumi și Harkov până în 2026, anunță șeful Statului Major rus
74 de profesori din Republica Moldova, certificați în competențe digitale de Ministerul Educației
Deținutul inventiv prins cu telefon ascuns în proteză, condamnat din nou în Chișinău
Progrese semnificative: Finanțările pentru agricultură cresc cu peste 100 milioane lei în 2025, sprijinind fermierii și inovația tehnologică
1 MDL
1 EUR
19.76
1 USD
16.79
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














