15:01:22 28.04.2024
Stiri

VIDEO // Cinci ucraineni ar fi plătit aproape 40 000 de dolari pentru a fi ajutați să ajungă ilegal în R. Moldova: „Afaceriștii”, unul din R. Moldova și altul din Ucraina, au fost reținuți

Actualitate 29.01.2024 14:27 Vizualizări968 Autor: Ziarul National
VIDEO // Cinci ucraineni ar fi plătit aproape 40 000 de dolari pentru a fi ajutați să ajungă ilegal în R. Moldova: „Afaceriștii”, unul din R. Moldova și altul din Ucraina, au fost reținuți


Cinci bărbați din Ucraina ar fi plătit sume între 6 500 și 8 000 de dolari ca să fie ajutați să ajungă pe ascuns în R. Moldova.

În total, bărbații care fug de mobilizarea pe front, în războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, ar fi achitat suma de 38 500 de dolari unei grupări infracționale ca să-i aducă în R. Moldova.

Poliția de Frontieră anunță că organizatorul și un membru al grupării infracționale au fost reținuți. Mai exact, membrului grupării a avut loc în flagrant delict pe teritoriul Republicii Moldova, când acesta era călăuză pentru cei cinci migranți ucraineni. La scurt timp, fiind sesizat de colegii din R. Moldova, Serviciul Grăniceresc de Stat al Ucrainei a și reținut organizatorul migranției ilegale.

Bărbații din Ucraina și călăuza lor din R. Moldova au fost observați, la sfârșitul săptămânii trecute, cu ajutorul dispozitivelor de supraveghere pe timp de noapte, de către patrula mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Basarabeasca.

„Din informațiile acumulate și declarațiile migranților, bănuiții ar fi pretins de la 6 500 până la 8 000 de dolari pentru fiecare persoană transportată. Cu o sumă totală de 38 500 de dolari, aceștia au garantat însoțirea celor cinci străini încă de pe teritoriul Ucrainei până în Republica Moldova. Cercetările continuă, de la cetățeanul moldovean a fost ridicat un telefon mobil, ce poate servi drept probă în cercetarea cazului de migrație ilegală. La fel, acesta a fost reținut și plasat în izolatorul de detenție preventivă al IP Cahul”, transmite Poliția de Fronbtieră.



Tot la sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră au depistat alți zece cetățeni străini care au ajuns în mod fraudulos în Republica Moldova din Ucraina.

Cinci cazuri au fost consemnate în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Volintiri, alte patru - în cea a Sectorului Poliției de Frontieră Tocuz, iar ultimul - în cea a polițiștilor de frontieră din Tudora.

„În cadrul cercetărilor, cei 10 cetățeni ucraineni au justificat acțiunile ilegale prin faptul că refuză înrolarea în armată. Toți sunt solicitanți de azil pe teritoriul R. Moldova”, notează Poliția de Frontieră.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md