VIDEO // Cea mai mare frică a lui Putin: Șocul ce a cuprins Rusia acum un secol se vede la orizont
1311
În urmă cu aproape 11 luni, Rusia și-a lansat invazia neprovocată din Ucraina, în mare parte din cauza fricii președintelui Vladimir Putin de un război cu NATO. Însă, acum un fost comandant rus a avertizat că acest conflict ar putea duce la un ”război civil” în țară, al doilea din istorie după cel petrecut între anii 1918 și 1920. Acest șoc constituie cea mai mare temere a liderului de la Kremlin, deoarece el l-ar putea alunga de la putere.
Eșecurile de pe câmpul de luptă ale armatei roșii ar putea prova un război civil în Rusia, care s-ar putea solda cu ”milioane de victime”, pe măsură ce Moscova continuă să lupte în războiul aflat în desfășurare în Ucraina, a spus Igor Ivanovici Strelkov, cunoscut și sub numele de Igor Girkin, potrivit 19fortyfive.
"Sunt tot felul de războaie civile. Sunt războaie civile care ne vor ucide țara în trei zile iarna. Și se va termina în trei zile, dar va ucide țara", a spus Girkin într-un videoclip subtitrat care a fost postat duminică pe Twitter de Anton Gerașcenko, consilier al ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei.
Girkin, care a fost un ofițer al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), a cerut unificarea Federației Ruse cu Ucraina, Belarus și ceea ce el a numit alte „țari rusești”. El este departe de a fi singura voce din Rusia care avertizează asupra unui război civil iminent.
Trebuie amintit că guvernul imperial rus al țarului Nicolae al II-lea a fost răsturnat în Revoluția din februarie din 1917 – având ca rezultat crearea Guvernului provizoriu, care a fost înlăturat de bolșevici în Revoluția din octombrie mai târziu în acel an. Rusia a fost apoi aruncată într-un război civil brutal în 1918, care a durat până în 1922.
Putin ar putea fi instrumentul distrugerii Rusiei. Prin lansarea invaziei Ucrainei anul trecut, despre care experții au sugerat că ar trebui să sperie NATO în timp ce extinde granițele Rusiei, Putin a început, în esență, chiar conflictul pe care a căutat să-l evite.
Sprijinul continuu al Ucrainei de către Occident a împins forțele Kremlinului înapoi, iar războiul ar putea duce chiar la o înfrângere completă a Rusiei pe câmpul de luptă.
Un batalion al Regimentului 26 de tancuri „de elită” al armatei ruse, care a fost angajat în lupte în jurul orașului Kupiansk din regiunea Harkov din estul Ucrainei, ar fi fost redus la doar zece tancuri de luptă principale (MBT) T-80BV în stare de funcționare, de săptămâna trecută, în timp ce doar 30 de soldați au rămas capabili să lupte. Potrivit The Diplomat, batalioanele de tancuri rusești constau de obicei din 40 de blindate.
Toamna trecută, Mark Feygin, fost deputat în Duma de Stat și avocat pentru drepturile omului, a declarat că o înfrângere în Ucraina ar putea duce cu siguranță la un război civil „sângeros”, în timp ce o serie de facțiuni și regiuni caută puterea.
„Cel mai ușor ar fi ca elitele din Rusia să se hotărască și să aleagă un înlocuitor pentru Putin, un înlocuitor care ar putea negocia cu Occidentul, ar putea oferi un cadru inițial pentru încheierea logisticii acelui război și apoi să lucreze și pentru viitoarele alegeri”, a spus Feygin.
Chiar dacă Putin nu poate vedea dezastrul iminent cu care se confruntă Rusia acum, alții cu siguranță îl văd.
24.04.2026
12:00
123
Plan național pentru reducerea riscului seismic și dezvoltare urbană durabilă, discutat de MIDR cu experți internaționali
24.04.2026
11:48
316
ULTIMA ORĂ // Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre criza energetică din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
24.04.2026
11:28
289
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
24.04.2026
09:56
341
Cinci locuitori din Dondușeni, condamnați pentru corupere electorală la referendumul din 2024, după ce au mituit alegătorii cu pachete alimentare pentru votul „NU”
24.04.2026
09:44
341
Tinerii, atrași de primul Târg al Locurilor de Muncă în energie organizat de Ministerul Energiei la Expoziția Moldenergy
24.04.2026
09:27
373
OCDE și Guvernul de la Chișinău validează analiza „Competitiveness Outlook 2026” pentru a impulsiona competitivitatea și integrarea europeană a Republicii Moldova
24.04.2026
07:55
482
Horoscopul zilei 24.04.2026
24.04.2026
06:53
681
Un expert în construcții explică problemele ascunse ale blocurilor noi. Greșeli pe care să NU le faci
250
Norvegia pregătește legea care interzice rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
295
Meta și Microsoft taie mii de locuri de muncă pentru a finanța expansiunea în inteligența artificială
24.04.2026
12:00
98
Plan național pentru reducerea riscului seismic și dezvoltare urbană durabilă, discutat de MIDR cu experți internaționali
24.04.2026
11:48
308
ULTIMA ORĂ // Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre criza energetică din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
24.04.2026
11:28
286
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
24.04.2026
09:56
339
Cinci locuitori din Dondușeni, condamnați pentru corupere electorală la referendumul din 2024, după ce au mituit alegătorii cu pachete alimentare pentru votul „NU”
24.04.2026
09:44
339
Tinerii, atrași de primul Târg al Locurilor de Muncă în energie organizat de Ministerul Energiei la Expoziția Moldenergy
24.04.2026
09:27
368
OCDE și Guvernul de la Chișinău validează analiza „Competitiveness Outlook 2026” pentru a impulsiona competitivitatea și integrarea europeană a Republicii Moldova
24.04.2026
07:55
481
Horoscopul zilei 24.04.2026
24.04.2026
06:53
677
Un expert în construcții explică problemele ascunse ale blocurilor noi. Greșeli pe care să NU le faci
23.04.2026
23:55
538
Șeful propus de Trump pentru agenția americană de securitate cibernetică CISA își retrage candidatura, instituția rămâne fără conducere permanentă
23.04.2026
23:40
622
Moldova și Regatul Unit întăresc cooperarea economică și strategică la a 5-a reuniune a Dialogului Strategic de la Londra
23.04.2026
23:04
577
OpenAI lansează GPT-5.5, noul model de inteligență artificială care apropie compania de „superaplicația” AI unificată
23.04.2026
21:47
626
Halterofilul Marin Robu cucerește AURUL european și stabilește un nou record continental
23.04.2026
20:29
642
Vremea în Republica Moldova se răcorește ușor vineri, 24 aprilie 2026
23.04.2026
20:01
591
X renunță la funcția Communities din cauza utilizării reduse și a exploziei de spam, mizând pe group chat și cronologii personalizate
23.04.2026
17:48
614
Greva anunțată la Samsung riscă să agraveze criza globală de cipuri de memorie
23.04.2026
17:44
732
Tesla renunță la pachetul salarial interimar de 29 de miliarde pentru Musk după restabilirea mega-recompensei de 56 de miliarde de dolari
23.04.2026
17:18
733
ULTIMA ORĂ // Proiect de importanță NAȚIONALĂ. În pofida crizei politice, Guvernul României declanșează exproprierile pentru linia electrică Suceava – Bălți
23.04.2026
16:30
675
Criza globală de GPU se adâncește: vânătorii de galaxii cu inteligență artificială sufocă resursele universităților
23.04.2026
15:53
657
Furnizori de supraveghere, prin companii „fantomă”, acuzați că abuzează de accesul la rețelele telecom globale pentru a spiona și localiza utilizatori de telefonie mobilă
23.04.2026
15:10
701
Meta le permite părinților să vadă ce discută adolescenții lor cu Meta AI pe Facebook, Messenger și Instagram
23.04.2026
13:27
764
„Hexagonul Facultăților de Drept” reunește la Chișinău 200 de studenți din Republica Moldova și România
23.04.2026
12:55
734
Reguli noi pentru școlile private: sistem unitar de autorizare, acreditare și certificare a calității
23.04.2026
11:10
894
Bătrân de 84 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea repetată a unei fete de 12 ani
23.04.2026
10:50
823
Cinci școli din Republica Moldova își transformă managementul educațional prin programul „Școala Viitorului”
23.04.2026
10:40
794
PERCHEZIȚII // Șor la adăpost, subalternii rămân să răspundă: 26 de „pioni”, inclusiv PRIMARI, consilieri raionali și locali, cercetați penal în dosarele privind corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor politice
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40


Inapoi














