VIDEO // Adjunctul lui Urechean, prins BEAT la volan
4496
Fostul vicepreședinte al Curții de Conturi, Tudor Șoitu, a fost prins beat la volan, în timp ce conducea un „Mercedes”.
Inspectoratul Național de Patrulare a făcut publice astăzi imagini video referitoare la acest caz, afirmând că Șoitu a fost stopat la intersecția străzilor Ismail cu Columna din municipiul Chișinău.
Șoferul, în vârstă de 66 ani, a fost supus testului alcoolscopic, în rezultatul căruia s-a constatat că acesta avea în aerul expirat o concentrație de alcool de 0,35 mg/l.
Fostul vicepreședinte al Curții de Conturi este cercetat penal pentru conducerea mijlocului de transport „în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat”, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă o amendă de la 25 000 la 37 500 de lei, cu privarea dreptului de a conduce automobilul pe o perioadă de până la 5 ani.
Menționăm că Șoitu a ocupat funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi pe timpul când Serafim Urecheanu conducea instituția. Urecheanu l-a demis la un moment dat pe Șoitu, dar acesta a fost respabilit în funcție de către instanța de judecată.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
10.10.2026
07:05
10.10.2026
04:08
10.10.2026
02:03
10.10.2026
00:32
09.10.2026
23:56
09.10.2026
22:24
09.10.2026
21:03
09.10.2026
20:36
09.10.2026
19:43
09.10.2026
19:28
09.10.2026
17:49
09.10.2026
17:44
09.10.2026
17:21
09.10.2026
16:43
09.10.2026
16:37
09.10.2026
16:20
09.10.2026
16:18
09.10.2026
15:27
09.10.2026
15:25
09.10.2026
15:21
09.10.2026
14:46
09.10.2026
14:05
09.10.2026
13:59
09.10.2026
13:53
09.10.2026
13:52
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Republica Moldova: Șase zboruri neautorizate detectate, inclusiv trei rachete; cinci explozii, fără victime


















