Vicepremierul Popescu le-a cerut ambasadorilor R. Moldova de peste hotare să caute alte PIEȚE pentru merele moldovenești, după ce Federația Rusă a declanșat războiul în Ucraina
1655
Diplomația de la Chișinău depune eforturi pentru a reorienta exporturile R. Moldova, în special ale celor de mere, spre piețe alternative, după dceclanșarea de către Federația Rusă a războiului din Ucraina.
Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a prezidat miercuri o videoconferință cu șefii misiunilor diplomatice ale R. Moldova în străinătate, în cadrul căreia s-a referit la necesitatea identificării suportului bugetar direct pentru asigurarea rezilienței economice a republicii noastre.
„După depunerea cererii noastre de aderare la Uniunea Europeană, știm foarte bine că avem multe teme pe acasă pe care trebuie să le realizăm pe plan intern în sprijinul cursului ireversibil în spațiul european”, a punctat ministrul Nicu Popescu.
De asemenea, în discuția cu ambasadorii, vicepremierul a subliniat și necesitatea mobilizării suportului extern pentru gestionarea eficientă a fluxurilor de refugiați ajunși în Republica Moldova ca urmare a războiului din Ucraina.
„Am discutat și despre coordonarea cât mai eficientă a eforturilor comune cu partenerii străini în vederea realocării refugiaților spre țările care și-au comunicat disponibilitatea de a le oferi ajutor în actuala criză umanitară din regiune”, a menționat vicepremierul Nicu Popescu, după videoconferința cu ambasadorii noștri din străinătate.
Menționăm că, până la declanșarea războiului în statul vecin, comerțul R. Moldova cu Ucraina și Rusia era de 15%.
22.09.2026
04:12
22.09.2026
02:29
22.09.2026
02:00
22.09.2026
01:17
22.09.2026
01:08
22.09.2026
01:00
22.09.2026
00:32
21.09.2026
23:53
21.09.2026
23:42
21.09.2026
23:38
21.09.2026
23:20
22.09.2026
04:12
22.09.2026
02:29
22.09.2026
02:00
22.09.2026
01:17
22.09.2026
01:08
22.09.2026
01:00
22.09.2026
00:32
21.09.2026
23:53
21.09.2026
23:42
21.09.2026
23:38
21.09.2026
23:20
21.09.2026
22:53
21.09.2026
22:33
21.09.2026
22:11
21.09.2026
21:40
21.09.2026
21:24
21.09.2026
21:05
21.09.2026
20:41
21.09.2026
20:31
21.09.2026
20:10
21.09.2026
19:56
21.09.2026
19:45
21.09.2026
19:35
21.09.2026
19:16
21.09.2026
19:10
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
















