Vicepremierul Popescu a mers la Roma să le mulțumească personal legislatorilor italieni pentru aprobarea celor două rezoluții prin care și-au luat angajamentul să sprijine aderarea R. Moldova la UE
998
Vicepremierul Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, și-a început vizita de la Roma cu participarea la ședința comună a comisiilor pentru Afaceri Externe a Senatului și a Camerei Deputaților din Italia.
Șeful diplomației moldovenești le-a mulțumit legislatorilor italieni pentru cele două rezoluții adoptate de Comisia pentru Afaceri Externe și Comunitare din cadrul Camerei Deputaților, care au exprimat susținerea deplină pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
„Aceste rezoluții reprezintă un semnal puternic de solidaritate din partea Italiei față de drumul nostru european”, a declarat Nicu Popescu.
Oficialul de la Chișinău a punctat că, pe parcursul celor trei decenii de relații diplomatice, cele două state au construit o legătură strânsă și strategică bazată pe valorile europene.
„Am reiterat angajamentul Guvernului nostru de a continua reformele la nivel intern pentru a accelera procesul de aderare a Republicii Moldova la UE. La fel, am menționat că ne confruntăm cu mai multe tipuri de atacuri hibride în încercarea de a destabiliza republica noastră, iar cel mai bun instrument în contracararea propagandei și a dezinformării este progresul. Aderarea europeană, calea aleasă de Republica Moldova, reprezintă acest progres”, a afirmat Nicu Popescu.
Tot la Roma, șeful diplomației Republicii Moldova, Nicu Popescu s-a întâlnit cu omologul său italian, Antonio Tajani.
Oficialii au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova și despre progresele noastre semnificative în implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene.
„Obiectivul nostru este să obținem recomandarea pozitivă privind deschiderea negocierilor de aderare și mizăm în acest sens pe suportul Italiei. În context, ministrul Nicu Popescu a salutat și a exprimat recunoștința pentru cele două rezoluții adoptate de Comisia pentru Afaceri Externe și Comunitare din cadrul Parlamentului italian, prin care este exprimat sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE”, se arată într-un comunicat de presă al MAEIE.
De asemenea, vicepremierul a discutat la Roma despre noi oportunități de colaborare în domeniul economic și consolidarea parteneriatelor în afaceri, Italia fiind unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai Republicii Moldova, comerțul dintre cele două state ridicându-se la sute de milioane de euro anual.
21.12.2025
18:17
84
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
481
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
466
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
644
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
656
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
582
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
672
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
791
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1131
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
732
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
21.12.2025
12:59
471
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
458
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
635
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
650
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
577
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
665
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
787
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1126
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
727
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
928
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
807
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1045
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
926
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
920
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
921
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
985
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
898
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1176
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
1119
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
967
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
1015
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
1000
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1365
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
1173
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
944
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
Horoscopul zilei 21.12.2025
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














