Stiri
Vezi casa de milioane a funcționarului de la „Exdrupo”
Social
03.07.2013
12:50
1558
1558
Șeful de depozit de la ÎM „Exdrupo”, Dumitru Rață, acuzat la începutul acestei săptămâni de primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, că și-ar fi construit drum spre casă utilizând materiale și utilaje ale întreprinderii la care lucrează, are la Durlești o casă de toată frumusețea. Vila de două etaje măsoară circa 200 m.p., iar potrivit experților valoarea acesteia este de peste un million de lei, scrie portalul moldovacurata.md.
Potrivit site-ului, Rață susține că și-a construti casa și drumul timp de șase ani din banii agonisiți din afacerea pe care o are în domeniul agriculturii.
„Am construit drumul acesta timp de șase ani. Am pus mână de la mână mai mulți vecini și am cumpărat asfalt și pietriș. Vecinii, știind că lucrez la „Exdrupo”, au propus să închiriem utilajul de acolo. Eu am încheiat contractul, am plătit serviciile. Pot să vă arăt toate chitanțele. Recunosc că o dată s-a întâmplat să folosesc un camion de la „Exdrupo” pentru a transporta niște pietriș de la carieră și nu am plătit pentru aceasta. Sunt gata să achit amendă pentru asta, dar mi se pun în cârcă prea multe”, a spus bărbatul. Întrebat din ce bani și-a construit casa din Durlești, Rață a răspuns că are o afacere în domeniul agriculturii. „Nimeni nu a venit să mă întrebe de bani, dar eu am o gospodărie țărănească în Leova. Am 49 ha de pământ pe care le cultiv. Casa mi-am construit-o timp de șase ani”, susține el, precizând că, după ce a aflat că Ministerul Afacerilor Interne l-a luat la ochi, s-a dus să dea explicații și să prezinte facturile, dar nu a fost ascultat.

Stiri relevante
12.09.2018
16:19
3317
Un proiect extrem de AMBIȚIOS: readucerea ploilor în… deșertul Sahara. Cum va fi înfăptuit?
06.07.2018
19:01
2220
Un medic român avertizează: NU faceți asta în caz de ploi și vijelii!
02.06.2016
11:02
2830
BILANȚUL ploii de acum două zile: ZECI de gospodării și SUTE de hectare de culturi agricole inundate
06.09.2015
10:41
4226
Ploile au făcut PRĂPĂD în nordul Moldovei
18.10.2014
08:00
3803
METEO // Vreme URÂTĂ cu ploi şi îngheţuri azi şi mâine. Cum va fi timpul săptămâna viitoare
26.09.2014
10:55
2836
În weekend va ploua, dar maximele vor fi de + 19 grade Celsius
23.09.2014
10:30
2875
Ploaia de ieri a făcut PRĂPĂD! Aproape 20 de localități nu au energie electrică
22.09.2014
17:09
3498
ALERTĂ // Cod galben de ploi puternice, vânt și înghețuri în R. Moldova
22.09.2014
10:13
1928
Ploi și descărcări electrice! Cum va fi vremea în această săptămână
17.09.2014
11:49
3911
Vin PLOILE! Când se strică vremea
16.08.2014
14:02
2264
Scăpăm de caniculă! Vin PLOILE
11.08.2014
15:03
2237
METEO // Cod PORTOCALIU pe tot teritoriul R. Moldova!

Top stiri
10.05.2026
14:30
65
Elevii din toată țara premiați de MEC pentru promovarea memoriei istorice și a valorilor europene printr-un concurs video
10.05.2026
13:09
256
Maia Sandu negociază cu FMI un nou acord pentru consolidarea economică și fiscală a Republicii Moldova
10.05.2026
08:17
416
Horoscopul zilei 10.05.2026
09.05.2026
20:50
659
Maia Sandu și președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, discută la Chișinău sprijinul european pentru aderarea Republicii Moldova la UE
09.05.2026
20:46
722
Răcire și ploi în Republica Moldova duminică, 10 mai 2026
09.05.2026
16:52
684
Peste 1.200 de profesori și experți au marcat la Chișinău, printr-o conferință științifică, Ziua Europei și „Decada valorilor general-umane”
09.05.2026
15:08
669
Maia Sandu: Apărarea adevărului istoric este parte din reziliența democratică și securitatea națională
09.05.2026
14:54
672
191 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Istorie la Chișinău
09.05.2026
13:51
1138
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
09.05.2026
13:35
701
Conducerea R. Moldova condamnă ,,barbaria" Rusiei și transmite un mesaj de UNITATE de 9 mai: „Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”
09.05.2026
13:25
775
„Nu putem tolera glorificarea regimului sovietic”: Mesajul ferm al președintei Maia Sandu de 9 mai
09.05.2026
12:50
766
Licențele financiare din Moldova ar fi controlate selectiv de către CNPF: „Există o singură companie care a obținut licență, iar restul activează într-o zonă gri..."
09.05.2026
08:04
732
Horoscopul zilei 09.05.2026
08.05.2026
22:55
897
Cloudflare concediază 20% din angajați după ce AI a făcut inutile 1 100 de posturi, în ciuda unor venituri record
08.05.2026
22:32
893
Porsche își închide diviziile de baterii, e-bike și software și își regândește strategia pentru mașinile electrice
08.05.2026
22:10
855
Uber, prinsă în scandalul roboților-taxi Avride: autoritățile federale anchetează 16 accidente ale mașinilor autonome
08.05.2026
21:37
952
Serviciile secrete poloneze anunță atacuri cibernetice ruse asupra stațiilor de apă, în timp ce infrastructura similară din SUA rămâne vulnerabilă
08.05.2026
20:59
875
Ploi răspândite și vreme caldă în Republica Moldova, sâmbătă, 09.05.2026
08.05.2026
20:18
920
Contractorul american care a vândut rușilor instrumente de hacking, obligat să plătească 10 milioane de dolari fostului angajator
08.05.2026
20:05
918
Trump lansează site guvernamental cu fișiere „nemaivăzute” despre OZN-uri, găzduite de noul Department of War
08.05.2026
19:05
777
CET-Nord caută partener privat pentru un sistem de stocare a energiei de 70 MW la Bălți
08.05.2026
18:29
926
Avertizare meteo COD GALBEN, 08.05.2026, 17:00–21:00 – instabilitate atmosferică
08.05.2026
18:04
996
Ministrul Energiei anunță finalizarea până la sfârșitul lui mai a lucrărilor la linia electrică Vulcănești–Chișinău, „coloana vertebrală” a securității energetice a Republicii Moldova
08.05.2026
17:23
822
Lime, gigantul trotinetelelor și bicicletelor electrice susținut de Uber, face pasul spre bursă și se pregătește de listare pe Nasdaq
08.05.2026
16:58
835
Educație aplicată și tehnologii moderne: Vasile Șarban promovează competențele pentru agribusiness la prima conferință AgriMBA din Republica Moldova

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.15
1 RON
3.83
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi