Veste proastă pentru cei care locuiesc în apartamente de serviciu
1777
Curtea Constituțională a stabilit astăzi că refuzarea dreptului de a transmite în proprietate privată locuințele de serviciu atribuite unor persoane nu este neconstituțională.
Sesizată să examineze constituționalitatea normei legale din Legea privatizării fondului de locuințe, care spune că nu pot fi vândute sau transmise cu titlu gratuit în proprietate privată locuinţele de serviciu, Curtea Constituțională a constatat că locuinţele de serviciu se atribuie spre utilizare, în mod exclusiv, angajaților și membrilor familiilor lor în perioada exercitării de către aceștia a atribuţiilor funcţionale, iar folosirea locuinţelor de serviciu se află în strânsă legătură cu existența raporturilor de muncă.
„Excluderea locuințelor de serviciu din domeniul obiectelor fondului locativ ce pot fi privatizate nu poate fi privită ca o încălcare a art. 46 din Constituție, întrucât locuințele de serviciu nu constituie patrimoniul angajatului. În acest sens, Curtea a menționat că „speranța legitimă" cu privire la un „bun" nu poate fi invocată ca „valoare patrimonială", deoarece persoanele care întruneau condițiile necesare pentru a privatiza locuința de serviciu până la intrarea în vigoare a modificărilor legale, prin care s-a instituit interdicția de a privatiza locuințele de serviciu, nu și-au valorificat acest drept”, se mai arată în hotărârea Curții.
Astfel, reține instanța, instituirea unor dispoziții prin lege ce țin de privatizarea fondului de locuințe care aparține statului este prerogativa legislatorului care poate să decidă modul de exercitare a dreptului statului asupra bunurilor aflate în proprietatea sa.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
09.09.2026
00:08
09.09.2026
00:06
08.09.2026
23:56
08.09.2026
23:47
08.09.2026
23:40
08.09.2026
23:35
08.09.2026
23:02
08.09.2026
22:44
08.09.2026
22:13
08.09.2026
21:39
08.09.2026
21:38
08.09.2026
21:18
08.09.2026
20:51
08.09.2026
20:27
08.09.2026
20:20
08.09.2026
20:00
08.09.2026
19:50
08.09.2026
19:26
08.09.2026
18:09
08.09.2026
17:42
08.09.2026
17:27
08.09.2026
16:55
08.09.2026
16:29
08.09.2026
15:39
08.09.2026
15:31
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani


















