Stiri

Cele mai SOLICITATE puncte de trecere a frontierei din R. Moldova

Social 03.01.2014 10:14 Vizualizări1171
Cele mai SOLICITATE puncte de trecere a frontierei din R. Moldova zugo.md

Regim obişnuit pentru vameşi şi poliţiştii de frontieră în ultimile 24 de ore. Potrivit datelor Direcţiei Regionale ale Poliţiei de Frontieră, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, fluxul de persoane şi mijloace de transport a fost unul echilibrat.

În ultimele 24 de ore, frontiera de stat a fost trecută de peste 40 de mii de persoane şi peste opt mii de majloace de transport. Cele mai multe persoane au trecut prin punctul de trecere Otaci și Vălcineț, amplasate pe sectorul moldo-ucrainean, iar la frontiera moldo-română cel mai solicitat rămâne punctul de trecere Leușeni, fiind urmat de Aeroportul Internaţional Chișinău.

Totodată, pe mâna oamenilor legii au ajuns patru persoane pentru că au încălcat regulile de aflare în zona de frontieră. O persoană este cercetată pentru uz de fals în actele de călătorie, iar şapte cetățeni străini au depășit termenul legal de ședere pe teritoriul R. Moldova. Pe mâna poliţiştilor de frontieră au ajuns alte două persoane care se aflau în cautare pentru diferite infracţiuni.

Autor: Galina Munteanu
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 17.56 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri