Valentina Buliga: „Sărăcia extremă a fost eradicată în R. Moldova”
2182
Circa 200 de mii de familii din toate raioanele republicii au beneficiat, din anul 2011, de ajutor acordat pentru perioada rece a anului. Suma acestui ajutor a fost majorată de două ori în această perioadă, de la 650 de lei până la 1 250 de lei pentru sezon, sau câte 250 de lei lunar, a anunțat ministrul Muncii, Protecței Sociale și Familiei (MMPSF), Valentina Buliga.
În perioada rece a anului 2013-2014, circa 100 de mii de familii au beneficiat de cel puțin o plată în această perioadă. Circa 70% din familiile beneficiare de ajutor pentru perioada rece a anului au în componența lor cel puțin o persoană în vârstă, iar 40% au beneficiat și de ajutor social în această perioadă.
Totodată, peste 42 la sută din familiile beneficiare au în componența lor persoane cu dizabilități. Peste 50% sunt gospodării formate dintr-o singură persoană, adică persoană solitară în vârstă. Doar 20% din cei care primesc acest tip de ajutor sunt familii tinere, deși acestea reprezintă 55 la sută dintre bineficiarii de ajutor social.
Din luna noiembrie 2013 și până în martie 2014, sumele achitate pentru ajutorul social și pentru perioada rece a anului au depășit cifra de 200 de milioane de lei. Suma medie acumulată pe gospodărie la ambele prestații este de 900 de lei pe lună.
„Analizele preliminare ale indicilor sărăciei pentru anul 2012 arată că sărăcia extremă a fost complet eradicată în țara noastră. Acest fapt a fost posibil și grație implementării și realizării prevederilor legale privind ajutorul social și pentru perioada rece a anului, care a introdus un nou concept de acordare a suportului din partea statului bazat pe asigurarea venitului minim garantat, care este de 680 de lei. Această sumă va crește în următorul sezon la 700 de lei și va spori intrarea în sistem a mii de familii. Apropo, se poate depune chiar de astăzi cererea pentru perioada rece a anului la asistentul social din comunitate și nu de la 1 noiembrie”, a menționat Buliga.
Suma preconizată pentru ajutorul social în anul viitor nu va fi diminuată. Autoritățile preconizează în jur de 500 de milioane de lei pentru ajutorul social și 156 de milioane de lei - ajutor pentru perioada rece a anului.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
21.09.2026
00:35
21.09.2026
00:32
21.09.2026
00:01
20.09.2026
23:55
20.09.2026
23:26
20.09.2026
22:28
20.09.2026
20:27
20.09.2026
20:01
20.09.2026
20:01
20.09.2026
19:51
20.09.2026
19:36
20.09.2026
18:41
20.09.2026
18:16
20.09.2026
17:21
20.09.2026
15:37
20.09.2026
13:56
20.09.2026
13:15
20.09.2026
12:42
20.09.2026
12:38
20.09.2026
12:23
20.09.2026
11:37
20.09.2026
11:24
20.09.2026
11:00
20.09.2026
10:34
20.09.2026
09:46
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură


















