Unul dintre cele mai nesănătoase obiceiuri alimentare în rândul elevilor. Sfaturile unui nutriționist la început de an școlar
1329
Începutul noului an şcolar reprezintă o provocare atât pentru copii, care trebuie să treacă brusc de la programul lejer de vacanţă, la rutină şi disciplină, cât şi pentru părinţi, nevoiţi să includă acum noi atribuţii în programul zilnic, deja supraîncărcat în cele mai multe cazuri, consideră nutriţionistul-dietetician Adina Rusu din România, citată de Agerpres.
Potrivit acesteia, în toată această nouă organizare, alimentaţia şcolarilor şi a adolescenţilor poate reprezenta o provocare, importanţa ei fiind extrem de mare atât pe termen scurt, pentru funcţionarea la parametrii optimi în viaţa de zi de zi, cât şi pe termen lung, pentru menţinerea sănătăţii fizice şi psihice.
„Unul dintre cele mai nesănătoase obiceiuri alimentare pe care îl regăsim la şcolari este nerespectarea meselor principale ale zilei şi, în special, lipsa micului dejun, fenomenul fiind tot mai des întâlnit cu înaintarea către adolescenţă. Mai mult, acest obicei pare să fie mai frecvent în cazul familiilor cu un nivel socio-economic scăzut. Conform studiilor, copiii tind să preia acest comportament de la părinţi, rolul acestora fiind fundamental în dobândirea de către cei mici a acestui obicei 'transmisibil' ", a declarat pentru Agerpres nutriţionistul-dietetician Adina Rusu.
De altfel, susţine aceasta, în ceea ce priveşte obiceiurile alimentare, influenţa modelului parental este evidentă şi în cazul adolescenţilor.
BENEFICIILE MIC-DEJUNULUI
„În special pentru şcolari, micul dejun poate fi considerat cea mai importantă masă a zilei. Astfel, consumul unei mese înainte de a începe ziua de şcoală se asociază cu o îmbunătăţire a atenţiei şi concentrării, cu rezultate mai bune la teste, cu mai multă energie, cu un aport mai crescut de vitamine şi de minerale şi chiar cu o greutate corporală mai sănătoasă. Micul dejun este în mod special important pentru şcolarii mici al căror creier consumă jumătate din energia totală a organismului. Astfel, elevii care consumă un mic dejun sănătos se pot concentra mai bine asupra sarcinilor primite şi sunt mai puţin distraşi de influenţele exterioare sau de ceilalţi elevi. De asemenea, sunt capabili să înţeleagă mai uşor ceea ce li se predă şi reţin mai bine informaţiile primite", a afirmat Adina Rusu.
Mai mult decât atât, conform studiilor, elevii care iau micul dejun tind să aibă rezultate mai bune la testele de matematică, citire sau ştiinţă.
„Cercetătorii cred că acest lucru poate fi determinat de faptul că micul dejun furnizează energia necesară pentru a creşte aptitudinile cognitive, abilităţile de gândire şi viteza cu care cei mici pot rezolva probleme. Micul dejun îi furnizează organismului glucoza de care are nevoie pentru a-şi produce energia necesară funcţionării până la masa de prânz. Atunci când şcolarii merg la cursuri fără a mânca, glicemia lor, deja scăzută, devine tot mai mică, făcându-i şi pe aceştia lenţi, înceţi şi chiar irascibili. Copiilor flămânzi le lipseşte energia necesară şi motivaţia pentru a participa la activităţile din clasă, în timp ce malnutriţia şi deficitul de micronutrienţi le afectează sănătatea fizică, psihică şi socială", a explicat Adina Rusu.
Nutriţionistul spune totodată că beneficiile micului dejun nu se rezumă doar la performanţele şcolare. Conform studiilor, copiii care mănâncă dimineaţă cu regularitate au un aport cu 20 până la 60% mai mare de fier şi de vitamine B şi D, comparativ cu şcolarii care sar peste această masă. În plus, cei care consumă micul dejun tind să aibă un aport mai crescut de fibre şi mai redus de grăsimi şi de colesterol. Consumul micului dejun este asociat şi cu o greutate corporală mai bună şi cu un risc mai redus de obezitate la copii.
„Este foarte important ca la micul dejun să se opteze pentru alimente cu un indice glicemic scăzut, bogate în fibre şi în proteine de bună calitate. De exemplu, o cană de lapte cu cereale integrale sau un mic dejun care să includă pâine integrală, legume şi ou fiert, brânzeturi sau produse tartinabile sănătoase, cum ar fi humusul sau untul de arahide, pot reprezenta opţiuni echilibrate pentru un mic dejun rapid şi sănătos. Pe lângă conţinutul de macro şi de micronutrienţi, un astfel de mic dejun, bogat în fibre, este asociat cu o mai bună saţietate, ajutând la reducerea consumului de gustări nesănătoase pe parcursul zilei", a precizat nutriţionistul Adina Rusu.
CE GUSTĂRI SUNT RECOMANDATE
În opinia sa, în ceea ce priveşte gustările pe care le pot avea cei mici la şcoală, acestea pot fi constituite din fructe, legume, nuci, migdale, fistic, caju sau alte oleaginoase, precum şi, ca excepţie, din batoane de cereale sau biscuiţi integrali, acestea din urmă alese cu un conţinut cât mai redus de zahăr.
„Este foarte important de reţinut faptul că un copil care ia micul dejun acasă şi care are o masă de prânz consistentă nu are nevoie de gustări foarte încărcate energetic. Studiile arată că, în prezent, copiii au mai multe gustări ca niciodată, astfel că le revine părinţilor rolul de a-i obişnui din primii ani de viaţă cu mâncăruri sănătoase, cât mai sărace în zaharuri rafinate şi în grăsimi nesănătoase, lăsând opţiunile nesănătoase ca excepţii", a conchis nutriţionistul-dietetician Adina Rusu.
24.04.2026
12:00
93
Plan național pentru reducerea riscului seismic și dezvoltare urbană durabilă, discutat de MIDR cu experți internaționali
24.04.2026
11:48
284
ULTIMA ORĂ // Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre criza energetică din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
24.04.2026
11:28
278
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
24.04.2026
09:56
332
Cinci locuitori din Dondușeni, condamnați pentru corupere electorală la referendumul din 2024, după ce au mituit alegătorii cu pachete alimentare pentru votul „NU”
24.04.2026
09:44
330
Tinerii, atrași de primul Târg al Locurilor de Muncă în energie organizat de Ministerul Energiei la Expoziția Moldenergy
24.04.2026
09:27
360
OCDE și Guvernul de la Chișinău validează analiza „Competitiveness Outlook 2026” pentru a impulsiona competitivitatea și integrarea europeană a Republicii Moldova
24.04.2026
07:55
476
Horoscopul zilei 24.04.2026
24.04.2026
06:53
671
Un expert în construcții explică problemele ascunse ale blocurilor noi. Greșeli pe care să NU le faci
242
Norvegia pregătește legea care interzice rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
285
Meta și Microsoft taie mii de locuri de muncă pentru a finanța expansiunea în inteligența artificială
24.04.2026
11:48
2
ULTIMA ORĂ // Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre criza energetică din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
24.04.2026
11:28
158
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
24.04.2026
09:56
298
Cinci locuitori din Dondușeni, condamnați pentru corupere electorală la referendumul din 2024, după ce au mituit alegătorii cu pachete alimentare pentru votul „NU”
24.04.2026
09:44
295
Tinerii, atrași de primul Târg al Locurilor de Muncă în energie organizat de Ministerul Energiei la Expoziția Moldenergy
24.04.2026
09:27
331
OCDE și Guvernul de la Chișinău validează analiza „Competitiveness Outlook 2026” pentru a impulsiona competitivitatea și integrarea europeană a Republicii Moldova
24.04.2026
07:55
449
Horoscopul zilei 24.04.2026
24.04.2026
06:53
633
Un expert în construcții explică problemele ascunse ale blocurilor noi. Greșeli pe care să NU le faci
23.04.2026
23:55
514
Șeful propus de Trump pentru agenția americană de securitate cibernetică CISA își retrage candidatura, instituția rămâne fără conducere permanentă
23.04.2026
23:40
601
Moldova și Regatul Unit întăresc cooperarea economică și strategică la a 5-a reuniune a Dialogului Strategic de la Londra
23.04.2026
23:04
554
OpenAI lansează GPT-5.5, noul model de inteligență artificială care apropie compania de „superaplicația” AI unificată
23.04.2026
21:47
608
Halterofilul Marin Robu cucerește AURUL european și stabilește un nou record continental
23.04.2026
20:29
621
Vremea în Republica Moldova se răcorește ușor vineri, 24 aprilie 2026
23.04.2026
20:01
573
X renunță la funcția Communities din cauza utilizării reduse și a exploziei de spam, mizând pe group chat și cronologii personalizate
23.04.2026
17:48
598
Greva anunțată la Samsung riscă să agraveze criza globală de cipuri de memorie
23.04.2026
17:44
713
Tesla renunță la pachetul salarial interimar de 29 de miliarde pentru Musk după restabilirea mega-recompensei de 56 de miliarde de dolari
23.04.2026
17:18
709
ULTIMA ORĂ // Proiect de importanță NAȚIONALĂ. În pofida crizei politice, Guvernul României declanșează exproprierile pentru linia electrică Suceava – Bălți
23.04.2026
16:30
654
Criza globală de GPU se adâncește: vânătorii de galaxii cu inteligență artificială sufocă resursele universităților
23.04.2026
15:53
637
Furnizori de supraveghere, prin companii „fantomă”, acuzați că abuzează de accesul la rețelele telecom globale pentru a spiona și localiza utilizatori de telefonie mobilă
23.04.2026
15:10
686
Meta le permite părinților să vadă ce discută adolescenții lor cu Meta AI pe Facebook, Messenger și Instagram
23.04.2026
13:27
747
„Hexagonul Facultăților de Drept” reunește la Chișinău 200 de studenți din Republica Moldova și România
23.04.2026
12:55
716
Reguli noi pentru școlile private: sistem unitar de autorizare, acreditare și certificare a calității
23.04.2026
11:10
874
Bătrân de 84 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea repetată a unei fete de 12 ani
23.04.2026
10:50
806
Cinci școli din Republica Moldova își transformă managementul educațional prin programul „Școala Viitorului”
23.04.2026
10:40
780
PERCHEZIȚII // Șor la adăpost, subalternii rămân să răspundă: 26 de „pioni”, inclusiv PRIMARI, consilieri raionali și locali, cercetați penal în dosarele privind corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor politice
23.04.2026
08:26
725
Piața aplicațiilor din India explodează, dar grosul banilor ajunge la giganții globali
23.04.2026
08:00
868
Horoscopul zilei 23.04.2026
ULTIMA ORĂ // Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre criza energetică din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
Cinci locuitori din Dondușeni, condamnați pentru corupere electorală la referendumul din 2024, după ce au mituit alegătorii cu pachete alimentare pentru votul „NU”
Tinerii, atrași de primul Târg al Locurilor de Muncă în energie organizat de Ministerul Energiei la Expoziția Moldenergy
OCDE și Guvernul de la Chișinău validează analiza „Competitiveness Outlook 2026” pentru a impulsiona competitivitatea și integrarea europeană a Republicii Moldova
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40

Inapoi














