Un NOU proiect de regulament pentru studiile de MASTER. Pentru unele domenii va fi doar FRECVENȚĂ la zi
894
În domeniile generale de studiu „Arte”, „Psihologie”, „Medicină veterinară”, „Medicină”, „Farmacie” şi în domeniile de formare profesională „Limbi moderne” și „Arhitectură”, studiile superioare de master, se vor organiza numai prin învăţământ cu frecvenţă. Acest lucru este specificat în proiectul Regulamentului cu privire la organizarea studiilor superioare de master, elaborat de Ministerul Educației.
De asemenea, din momentul aprobării Regulamentului, studiile superioare de master se vor organiza atât cu frecvenţa la zi, precum și cu frecvenţă redusă, dar și la distanţă, cu condiţia existenței suportului tehnic necesar.
Proiectul mai prevede că orice instituție de învățământ superior, publică sau privată, interesată în oferirea de programe de studii superioare de master, urmează să treacă, în mod obligatoriu, prin procesul de evaluare externă, în vederea autorizării de funcţionare provizorie, înainte de a începe programul respectiv.
Potrivit Ministerul Educației, decizia cu privire la autorizarea de funcţionare provizorie, la acreditare, neacreditare sau la retragerea dreptului de organizare a unui program de studii va fi adoptat de Guvern la propunerea Ministerului Educaţiei, în baza rezultatelor evaluării externe.
„Organizarea concursului și metodologia de admitere la studii superioare de master, precum și metodologia de calculare a mediei generale de concurs se vor stabili prin regulamentele instituționale elaborate de fiecare instituţie de învăţământ superior în parte”, se precizează într-un comunicat de presă al Ministerului Educației.
Potrivit proiectului de regulament, la concursul de admitere în ciclul II de studii superioare de master pot participa deţinătorii diplomei de studii superioare de licenţă sau ai unui act echivalent de studii, recunoscut de structura abilitată pentru recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii şi calificărilor.
Candidații au dreptul să se înscrie la concursul de admitere concomitent la mai multe programe de studiu din diverse domenii generale de studiu, la una sau mai multe instituții de învăţămînt superior, dar vor fi înmatriculați la un singur program de master în cadrul unei singure instituții de învăţământ superior, dintre cele pentru care au optat.
Regulamentul va intra în vigoare după aprobarea lui de Guvern.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
15.09.2026
15:04
15.09.2026
14:55
15.09.2026
14:53
15.09.2026
14:24
15.09.2026
14:23
15.09.2026
14:19
15.09.2026
14:14
15.09.2026
14:13
15.09.2026
14:08
15.09.2026
14:01
15.09.2026
13:37
15.09.2026
12:57
15.09.2026
12:28
15.09.2026
12:19
15.09.2026
12:15
15.09.2026
12:13
15.09.2026
12:06
15.09.2026
12:06
15.09.2026
11:49
15.09.2026
11:31
15.09.2026
11:23
15.09.2026
10:55
15.09.2026
10:48
15.09.2026
10:37
15.09.2026
10:22
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Horoscopul zilei 08.09.2026


















