Un militar rus și un jurnalist, declarați persona non grata în R. Moldova
972
Un militar rus, care se îndrepta spre Transnistria, pentru a activa prin contract în cadrul trupelor rusești ce staționează ilegal în stânga Nistrului, a fost reținut pe Aeroportul Internațional Chișinău.
Militarul a declarat că va activa ca pacificator în Transnistria, dar s-a stabilit că avea altă misiune. Polițiștii de frontieră l-au întors la Moscova și i-au aplicat interdicția de a intra o perioadă pe teritoriul R. Moldova.
Tot la aeroport a fost stopat și jurnalistul rus Dmitri Kaistro, corespondent special al postului de televiziune „Rossia 1”. Acesta venise în R. Moldova împreună cu operatorul, iar polițiștii de frontieră i-au stopat și le-au verificat minuțios lucrurile și actele, după care l-au anunțat pe jurnalist că este declarat persona non grata și are interdicția de a intra în R. Moldova până în 2019, scrie vesti.ru.
Jurnalistul a avut probleme la aeroport și în toamna anului trecut, când a venit în R. Moldova pentru a mediatiza alegerile parlamentare. „Atunci au fost discuții dure. Am scris explicații cu ce ocazie mă aflu în R. Moldova, deși era clar că am fost trimis într-o misiune redacțională”, a spus Kaistro.
În ultima perioadă, mai mulți militari ruși au fost stopați pe Aeroportul Internațional Chișinău, iar autoritățile de la Moscova a solicitat explicații pe cale diplomatică de la oficialii moldoveni, privind interdicțiile aplicate.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
15.09.2026
17:31
15.09.2026
17:29
15.09.2026
16:56
15.09.2026
16:49
15.09.2026
16:29
15.09.2026
16:22
15.09.2026
16:18
15.09.2026
16:12
15.09.2026
16:07
15.09.2026
15:57
15.09.2026
15:56
15.09.2026
15:52
15.09.2026
15:32
15.09.2026
15:32
15.09.2026
15:04
15.09.2026
14:55
15.09.2026
14:53
15.09.2026
14:24
15.09.2026
14:23
15.09.2026
14:19
15.09.2026
14:14
15.09.2026
14:13
15.09.2026
14:08
15.09.2026
14:01
15.09.2026
13:37
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Horoscopul zilei 08.09.2026


















