11:36:22 30.12.2025
Stiri

Un elvețian a vrut să iasă din R. Moldova cu un „suvenir” ilegal

Actualitate 03.08.2022 11:29 Vizualizări1119
Un elvețian a vrut să iasă din R. Moldova cu un „suvenir” ilegal

Un cetățean al Elveției a vrut să părăsească ieri R. Moldova, pe la Otaci, prezentând polițiștilor de frontieră, pe lângă documentele de călătorie, și un permis de conducere falsificat.

Străinul, în vârstă de 25 de ani, care se afla la volanul unui „Renault”, le-a spus oamenilor legii că actul fals era „suvenir”.

Tânărul a prezentat în cadrul verificării documentelor două permise de conducere, care ar fi eliberate de autoritățile române și din Marea Britanie. Polițiștii de frontieră au observat din start că permisul românesc conține semne vădite de falsificare.

Controlul actului cu ajutorul dispozitivelor speciale, dar și cu suportul experților Frontex a confirmat bănuielile – permisul era falsificat.

Șoferul le-a spus polițiștilor de frontieră că permisul era un „suvenir” dăruit de prieteni, precizând că nu l-a utilizat ca document oficial. Permisul falsificat a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei.

Cazul este cercetat în continuare de către polițiștii de frontieră, iar elvețianul și-a continuat călătoria în calitate de șofer, având permisul britanic veridic.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
30.12.2025 08:29 297 Horoscopul zilei 30.12.2025
Top stiri
30.12.2025 08:29 289 Horoscopul zilei 30.12.2025

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.74 1 USD 16.78 1 RON 3.88 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte