Un caz nemaiîntâlnit la oameni: O femeie a dezvoltat 12 tipuri de cancer până la vârsta de 36 de ani
1473
O femeie care a făcut 12 tipuri de cancer până la vârsta de 36 de ani a devenit subiectul unei ample cercetări privind rolul genelor în apariția unor tumori diferite.
Atunci când oamenii de știință spanioli au dat peste cazul neobișnuit al unei femei care a suferit 12 tipuri diferite de tumori înainte de vârsta de 36 de ani, au decis să cerceteze puțin mai adânc pentru a afla de ce era atât de predispusă la cancer.
Femeia în vârstă de 36 de ani a fost tratată pentru prima dată de cancer la vârsta de doi ani. La vârsta de 15 ani, a fost diagnosticată cu cancer de col uterin, potrivit ScienceAlert, citat de Descoperă.
La 20 de ani, o tumoare a glandei salivare a fost îndepărtată chirurgical. Un an mai târziu, a fost supusă unei noi intervenții chirurgicale pentru a îndepărta un sarcom de grad scăzut.
Și, pe măsură ce a trecut de 20 și 30 de ani, i-au fost diagnosticate mai multe tumori diferite. În total, femeia a dezvoltat 12 tumori, dintre care cinci au fost maligne.
Cu permisiunea femeii și a familiei sale, o echipă internațională de cercetători, condusă de Centrul Național Spaniol de Cercetare a Cancerului, a prelevat mostre de sânge și a folosit secvențierea ADN-ului monocelular pentru a examina mutațiile genetice din interiorul a mii de celule individuale.
Cercetătorii au descoperit că femeia avea o mutație unică, care o făcea mai predispusă la dezvoltarea cancerului. Ea avea o mutație în ambele copii ale genei MAD1L1, fapt nemaiîntâlnit la om.
„Încă nu înțelegem cum ar fi putut acest individ să se dezvolte în stadiul embrionar și nici cum ar fi putut depăși toate aceste patologii”, spune Marcos Malumbres, biolog molecular, coautor și șef al Grupului de Diviziune Celulară și Cancer de la Centrul Național de Cercetare a Cancerului din Spania, unde a fost realizat acest studiu.
Gena MAD1L1 este responsabilă pentru o piesă cheie a mașinăriei care ajută la alinierea cromozomilor înainte ca o celulă să se dividă. MAD1L1L1 a fost cercetată anterior pentru posibilul său rol în suprimarea tumorilor.
Mutațiile genei nu sunt necunoscute – de fapt, membrii familiei femeii erau purtători ai uneia. Dar aceasta este prima dată când s-a constatat că ambele copii ale genei poartă această modificare specifică.
O mutație dublă a genei MAD1L1 este letală pentru embrionii de șoarece, așa că aceasta este văzută de către experți drept o descoperire de-a dreptul surprinzătoare la om.
11.06.2026
20:52
162
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
384
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
335
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
372
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
346
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
314
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
11.06.2026
17:04
346
Experiența Strasbourg, model pentru modernizarea transportului public din Republica Moldova
11.06.2026
16:50
307
Experiența Strasbourgului în transport urban modern, analizată de delegația MIDR în cadrul vizitei de lucru în Franța
11.06.2026
16:48
419
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
11.06.2026
15:22
339
Poliția își evaluează instituția cu experți germani pentru a accelera modernizarea și alinierea la standardele europene
11.06.2026
20:52
82
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
375
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
322
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
362
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
335
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
302
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
11.06.2026
17:04
338
Experiența Strasbourg, model pentru modernizarea transportului public din Republica Moldova
11.06.2026
16:50
301
Experiența Strasbourgului în transport urban modern, analizată de delegația MIDR în cadrul vizitei de lucru în Franța
11.06.2026
16:48
409
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
11.06.2026
15:22
332
Poliția își evaluează instituția cu experți germani pentru a accelera modernizarea și alinierea la standardele europene
11.06.2026
14:48
381
Republica Moldova, nou membru WorldSkills Europe: pas decisiv pentru modernizarea învățământului profesional-tehnic și racordarea la standardele europene
11.06.2026
13:27
419
Stația Electrică Vulcănești, gata de energizare: etapă decisivă pentru Linia Independenței Energetice Vulcănești–Chișinău
11.06.2026
12:10
442
Bărbat recidivist, condamnat la 6 luni de închisoare pentru sustragerea unui document oficial din Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului Chișinău
11.06.2026
10:37
551
Femeie din Cahul, condamnată la 20 de ani de închisoare pentru uciderea amantei concubinului și a fratelui acestuia
11.06.2026
10:31
558
Moldova își fixează ținta: închiderea preliminară a Capitolului 10 și integrarea în Spațiul Unic Digital al UE până la finele anului
11.06.2026
09:32
453
MEC lansează consultări publice online pe noile curricula școlare din învățământul general, componenta invariabilă
11.06.2026
08:28
467
Horoscopul zilei 11.06.2026
10.06.2026
21:05
933
Ploi de vară și vânt mai sprinten în Republica Moldova, joi, 11 iunie 2026
854
Vicepremierul pentru reintegrare, întrevedere de rămas bun cu ambasadorul Canadei și discuții despre soluționarea pașnică a diferendului transnistrean
10.06.2026
16:01
800
Programul „Lider sensibil la gen” schimbă cultura organizațională în Poliția Republicii Moldova
10.06.2026
15:58
834
Proiectul STIC pornește la drum: primul Comitet de Coordonare, noi măsuri pentru un mediu de afaceri bazat pe integritate și încredere în Moldova
908
Procurorul General Machidon discută cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos despre reformarea procuraturii și digitalizarea justiției în Moldova
10.06.2026
14:12
935
Vinurile Moldovei strălucesc la Concours Mondial de Bruxelles: 66 de medalii și cea mai bună rată de succes dintre marile țări participante
10.06.2026
13:00
975
Peste 100 de experți pregătesc noul Curriculum Național: ce schimbări așteaptă școlile din Moldova
10.06.2026
11:31
842
Noi proiecte pentru siguranța rutieră, discutate la Inspectoratul General al Poliției
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.08
1 USD
17.38
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














