Un candidat se RETRAGE din cursa prezidențială: ,,Am decis că voi susține dezideratul integrării în UE nu din postura de candidat la prezidențiale, dar ca membru al mediului academic și ca simplu cetățean"
3213
Fostul rector al Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM), academicianul Grigore Belostecinic, a decis să se retragă din cursa pentru funcția de președinte al R. Moldova, în cadrul alegerilor din 20 octombrie curent. Fostul deputat a mulțumit conducerii Partidului Social Democrat European (PSDE) pentru că a fost desemnat în calitate de candidat al formațiunii la prezidențiale, dar menționează că va susține parcursul european al R. Moldova din postura de reprezentant al mediului academic și ca simplu cetățean.
,,Suntem în preajma campaniei de alegere a președintelui R. Moldova, campanie care se arată a fi una foarte fierbinte, cu un vădit conținut geopolitic. În acest context, am fost invitat la discuții cu mai mulți lideri de partide politice, în vederea unei eventuale participări la acest scrutin, iar cel mai mult acestea au avansat cu conducerea PSDE, partid care susține plenar vectorul european în dezvoltarea R. Moldova, economia liberă, de piață, în dezvoltarea economică a țării, dar care să aibă și o vădită orientare socială, adică să fie pusă în slujba întregii societăți. Sunt priorități pe care le susțin integral, în măsura în care în toate timpurile am fost și rămân a fi un susținător fidel al integrării europene a R. Moldova. Este firesc că integrarea R. Moldova în UE nu reprezintă un scop în sine, ci o cale posibilă de dezvoltare economică și socială a republicii, de creștere a nivelului de trai al populației. UE înseamnă pentru noi mai multă democrație, mai multă libertate, mai multă securitate și mai multă bunăstare. Iată de ce ține de datoria noastră să promovăm un spirit european și valorile europene în R. Moldova, să discutăm cu oamenii despre oportunitățile oferite de calitatea de țară candidat, dar și cea de membru efectiv al marii familii europene", a scris Belostecinic într-o postare pe Facebook
Academicianul le-a mulțumit liderilor partidelor politice care au văzut în el ,,un candidat demn de a ieși în fața oamenilor și de a vorbi despre problemele, dar și perspectivele pe care le are R. Moldova".
,,Totuși, am decis că voi susține aceste deziderate nu din postura de candidat laMen prezidențiale, dar ca membru al mediului academic, din care fac parte, și ca simplu cetățean, căruia îi pasă de viitorul propriei țări. Așa să fie și să ne ajute Dumnezeu!", a conchis fostul rector al ASEM.
Menționăm că, până în prezent, 12 candidați și-au anunțat public intenția de a participa la alegerile din 20 octombrie curent.
13.09.2026
11:34
13.09.2026
11:32
13.09.2026
11:16
13.09.2026
11:06
13.09.2026
11:05
13.09.2026
09:18
13.09.2026
09:07
13.09.2026
08:48
13.09.2026
07:43
13.09.2026
07:24
13.09.2026
05:46
13.09.2026
11:34
13.09.2026
11:32
13.09.2026
11:16
13.09.2026
11:06
13.09.2026
11:05
13.09.2026
09:30
13.09.2026
09:18
13.09.2026
09:07
13.09.2026
08:48
13.09.2026
07:43
13.09.2026
07:24
13.09.2026
05:46
13.09.2026
02:43
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
12.09.2026
20:41
12.09.2026
19:58
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu
















