Un bărbat a fost eliberat după ce a stat 20 de ani la închisoare pentru o crimă comisă de fratele său geamăn
940
Captură foto: Twitter (X) / @MobilePunch Un bărbat din Chicago, SUA, care a stat la închisoare aproape 20 de ani pentru o crimă pe care nu a comis-o, a fost eliberat după ce fratele lui geamăn a mărturisit că el este adevăratul făptaș, scrie Unilad.
Kevin Dugar, în vârstă de 44 de ani când a fost eliberat, a fost condamnat pentru o crimă comisă în 2003 în timpul căreia asupra unui grup de oameni s-au tras focuri de armă care au rezultat în uciderea unei persoane și rănirea alteia.
Însă, în 2013, geamănul său identic, Karl Smith, a scris o scrisoare în care a recunoscut că el este cel care a tras cu arma. Cei doi frați au nume de familie diferite pentru că Smith a păstrat numele mamei lor dinainte de căsătorie.
Smith i-a transmis fratelui său că a păstrat un secret timp de ani de zile, dar că acum nu mai poate să îi ascundă acest lucru: „în primul rând, aș vrea să spun că îmi pare rău pentru toți anii în care ai lipsit din viața fiicei tale și, de asemenea, pentru toată durerea pe care ai suferit-o în ultimul deceniu”.
„Știi cazul pentru care ai fost găsit vinovat și despre care ai jurat că ți-a fost înscenat? Știu că tu spuneai adevărul... eu sunt motivul pentru care viața ta s-a dus naibii”, a scris Smith, potrivit The Guardian, citat de Digi24.
Polițiștii l-au prins pe fratele greșit, a recunoscut Smith mai apoi.
„Uite, Kevin, te rog nu le spune mamei și tatălui. Lasă-mă pe mine să fiu cel care le spune”. Cu opt ani înainte ca Dugar să citească scrisoarea, acesta a primit o pedeapsă de 54 de ani de închisoare pentru uciderea lui Antwan Taylor, un membru al găștii Blackstones.
La rândul său, Dugar făcuse parte din gașca rivală, Vice Lords, dar încercase cu disperare să lase în urmă acel stil de viață.
Kevin a primit o pedeapsă de 54 de ani de închisoare pentru crima comisă de Karl, dar și-a susținut mereu nevinovăția. Edirined Dugar și-a susținut întotdeauna nevinovăția și a refuzat o ofertă generoasă prin care ar fi obținut o pedeapsă redusă la 11 ani de închisoare dacă își recunoștea fapta.
„Când nu am acceptat 11 ani, avocatul meu de la acea vreme era foarte supărat pe mine”, și-a amintit Dugar.
„A aruncat cu tot ce a putut asupra mea, la naiba, mi-a spus chiar că nu te vei mai culca niciodată cu vreo femeie”. Dugar a suspectat mereu că fratele lui ar putea fi adevăratul vinovat. Cu 10 ani în urmă, Dugar l-a întrebat pe fratele lui dacă are vreo legătură cu crima, iar acesta a negat totul.
În copilărie, cei doi frați erau foarte apropiați și obișnuiau să se îmbrace la fel pentru ca ceilalți să nu îi poată deosebi.
„Acolo unde eram eu, era și el, și viceversa. El se prefăcea că sunt eu și eu mă prefăceam că sunt el”, a povestit Smith. După ce a examinat scrisoarea în 2018, un judecător a spus că nu este o dovadă credibilă și a refuzat să schimbe sentința primită de Dugar.
Trei ani mai târziu, Curtea de Apel din Illinois a anulat acea decizie, ceea ce a dus până la urmă la eliberarea lui Kevin Dugar. Avocatul lui Dugar a spus despre clientul său că este „nespus de bucuros”, dar că o să mai dureze până când se va adapta „la lumea care este foarte diferită de cea pe care a părăsit-o acum 20 de ani când a fost arestat pentru o crimă pe care nu a comis-o”.
Fratele lui geamăn rămâne după gratii după ce a primit o pedeapsă de 99 de ani de închisoare pentru un jaf armat petrecut în 2008 în urma căruia un băiat de șase ani a fost împușcat mortal.
01.05.2026
09:44
348
Olimpiada Republicană la Limba și literatura română reunește la Chișinău circa 190 de elevi din toată țara
01.05.2026
08:42
327
Horoscopul zilei 01.05.2026
01.05.2026
04:13
494
Apple marchează vânzări record la final de mandat Tim Cook, dar se pregătește de criza cipurilor de memorie
01.05.2026
04:10
487
Anthropic pregătește o nouă rundă de finanțare de 50 de miliarde de dolari, care ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde în două săptămâni
01.05.2026
02:45
527
Anthropic, pe cale să depășească OpenAI: noua rundă de finanțare ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde de dolari în două săptămâni
01.05.2026
01:29
509
Apple, luată prin surprindere de cererea pentru Mac-uri folosite la inteligență artificială
01.05.2026
00:33
534
Nvidia pariază pe startupul juridic Legora, evaluat la 5,6 miliarde de dolari, în războiul global cu rivalul Harvey
30.04.2026
23:40
606
Hackeri profită de o gravă vulnerabilitate cPanel și WHM care expune zeci de milioane de site‑uri la preluarea controlului serverelor
30.04.2026
22:21
523
OpenAI lansează Advanced Account Security pentru ChatGPT, cu chei fizice YubiKey împotriva atacurilor de tip phishing
30.04.2026
21:54
537
Google aduce asistentul AI Gemini pe milioane de mașini cu Google integrat, inclusiv modele mai vechi prin actualizări de software
30.04.2026
21:45
550
Elon Musk recunoaște în instanță că xAI a antrenat Grok prin distilarea modelelor OpenAI
30.04.2026
21:10
587
Vreme rece și mai închisă în Republica Moldova, vineri 01.05.2026
01.05.2026
09:44
312
Olimpiada Republicană la Limba și literatura română reunește la Chișinău circa 190 de elevi din toată țara
01.05.2026
08:42
309
Horoscopul zilei 01.05.2026
01.05.2026
04:13
485
Apple marchează vânzări record la final de mandat Tim Cook, dar se pregătește de criza cipurilor de memorie
01.05.2026
04:10
479
Anthropic pregătește o nouă rundă de finanțare de 50 de miliarde de dolari, care ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde în două săptămâni
01.05.2026
02:45
517
Anthropic, pe cale să depășească OpenAI: noua rundă de finanțare ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde de dolari în două săptămâni
01.05.2026
01:29
500
Apple, luată prin surprindere de cererea pentru Mac-uri folosite la inteligență artificială
01.05.2026
00:33
525
Nvidia pariază pe startupul juridic Legora, evaluat la 5,6 miliarde de dolari, în războiul global cu rivalul Harvey
30.04.2026
23:40
599
Hackeri profită de o gravă vulnerabilitate cPanel și WHM care expune zeci de milioane de site‑uri la preluarea controlului serverelor
30.04.2026
22:21
516
OpenAI lansează Advanced Account Security pentru ChatGPT, cu chei fizice YubiKey împotriva atacurilor de tip phishing
30.04.2026
21:54
531
Google aduce asistentul AI Gemini pe milioane de mașini cu Google integrat, inclusiv modele mai vechi prin actualizări de software
30.04.2026
21:45
546
Elon Musk recunoaște în instanță că xAI a antrenat Grok prin distilarea modelelor OpenAI
30.04.2026
21:10
583
Vreme rece și mai închisă în Republica Moldova, vineri 01.05.2026
30.04.2026
20:23
523
Stripe lansează Link, portofelul digital care permite agenților AI autonomi să facă plăți în siguranță
658
Colegiul Medicilor anchetează declarațiile unui medic despre riscurile sarcinii concepute în perioada de post
30.04.2026
18:49
597
Maia Sandu, la Bălți: discuții cu elevii despre siguranța online și planuri de modernizare a spitalului regional
30.04.2026
17:11
502
Netflix lansează „Clips”, feed vertical de tip TikTok pentru descoperirea rapidă a conținutului
30.04.2026
16:49
548
Spotify introduce badge „Verified by Spotify” pentru a diferenția artiștii umani de cei generați de AI
30.04.2026
16:08
754
ULTIMĂ ORĂ // Revoluție în sistemul energetic: Cel mai mare „acumulator” al Moldovei a fost pus în funcțiune la Rădeni! Cum va ajuta noul sistem de 60 MWh la reducerea prețurilor la energia electrică
599
Instagram penalizează conturile care redistribuie conținut și pune în prim-plan creatorii originali
30.04.2026
15:41
666
Crima de la Beriozchi: dosarul omorului descoperit după 13 ani, trimis în judecată
30.04.2026
12:37
697
Alertă meteo cod galben de îngheț pentru 01.05.2026
30.04.2026
11:57
782
VIDEO // Marii campioni ai tenisului MONDIAL Simona Halep și Juan Martin del Potro vin la Chișinău
30.04.2026
11:20
839
Maia Sandu, la învestirea noului Procuror General: „Cel mai mare risc pentru integrarea europeană ține de capacitatea noastră de a clădi un stat de drept autentic”
30.04.2026
11:02
784
Alexandru Machidon a depus jurământul și a preluat oficial mandatul de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
10:59
673
Universitățile din Republica Moldova introduc mecanism național de toleranță zero față de hărțuirea sexuală în mediul academic
Poliția de Frontieră va primi al treilea lot de echipamente de la Asociația Investitorilor din România
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.28
1 RON
3.97
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














