Stiri

Ultimele estimări ale Pentagonului: Putin a renunțat la Kiev și se concentrează asupra estului Ucrainei

Actualitate 08.04.2022 09:28 Vizualizări1398
Ultimele estimări ale Pentagonului: Putin a renunțat la Kiev și se concentrează asupra estului Ucrainei Profimedia Images

Vladimir Putin a „renunţat” să cucerească Kievul, pentru a se concentra asupra regiunii separatiste Donbas, afirmă înalţi responsabili ai armatei americane. Ei spun că „rămâne de văzut cum se va termina” războiul și admit că SUA ajută Ucraina inclusiv cu informații.

„Putin a crezut că poate prelua foarte repede controlul asupra Ucrainei, foarte repede controlul asupra capitalei. S-a înşelat”, a declarat secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, în cursul unei audieri în Congres.

„Cred că Putin a renunţat la eforturile sale de a cuceri capitala şi în prezent se concentrează asupra sudului şi estului ţării”, a adăugat el în faţa Comisiei senatoriale pentru forţele armate, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Dar rezultatul războiului, care se anunţă lung, rămâne incert, a indicat, la rândul său, şeful de stat-major american, generalul Mark Milley.

„Va fi o treabă pe termen lung”, a spus el. „Există încă o bătălie importantă care urmează în sud-est, unde ruşii intenţionează să-şi adune forţele şi să continue asaltul. Aşa că rămâne de văzut cum se va termina totul”, a adăugat generalul Milley.

Ajutor militar masiv pentru Ucraina

Ucraina a primit aproximativ 60 000 de sisteme antitanc de la Statele Unite şi aliaţii lor, iar armata ucraineană foloseşte mine antipersonal care îi obligă pe soldaţii ruşi să lupte în zone unde sunt cei mai vulnerabili, a notat şeful de stat-major în cadrul aceleiaşi audieri.

De asemenea, Occidentul le-a oferit ucrainenilor aproximativ 25 000 de sisteme antiaeriene de diferite tipuri, care au împiedicat Rusia să preia controlul asupra spaţiului aerian ucrainean, a adăugat el.

El a subliniat că armata ucraineană cere acum tancuri şi artilerie pentru a putea respinge următoarea ofensivă rusă.

„Terenul (în sud-est) este diferit de cel din nord. Este mult mai deschis şi favorabil operaţiunilor cu blindate de ambele părţi”, a explicat generalul Milley.

„Ar putea face faţă cu mai multe tancuri şi artilerie şi asta cer”, a continuat el.

SUA ajută Ucraina cu informații

Secretarul Apărării a părut să recunoască că Statele Unite au considerat, cel puţin la începutul conflictului, că Ucraina nu va putea recăpăta controlul asupra regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk, din Donbasul care este în prezent obiectivul declarat al Moscovei.

Întrebat insistent de senatorul republican Tom Cotton cu privire la informaţiile pe care serviciile militare americane le împărtăşesc cu ucrainenii, Lloyd Austin a recunoscut că nu au acoperit până în prezent regiunile separatiste.

„Le oferim informaţii pentru a desfăşura operaţiuni”, inclusiv în Donbas, a început el să spună.

Dar când Tom Cotton l-a întrebat în mod explicit dacă aceste informaţii se referă la zonele controlate din 2014 de separatiştii pro-ruşi, el a recunoscut că instrucţiunile date analiştilor militari până acum erau „neclare”.

„Vrem să ne asigurăm că este clar pentru forţele noastre”, a adăugat secretarul Apărării. „Acesta este obiectivul noilor instrucţiuni (care) pleacă în prezent”, a continuat el.

Serviciile americane de informaţii au anunţat războiul din Ucraina cu o exactitudine remarcabilă, dar nu au prevăzut rezistenţă înverşunată a ucrainenilor. Acestea se temeau că Kievul va cădea în 48 de ore şi că preşedintele Volodimir Zelenski va fi imediat demis pentru a fi înlocuit cu un regim prorus.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 29.08.2026 29.08.2026 12:51 612 Horoscopul zilei 29.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 17.28 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri