VIDEO // Primele TREI blindate „Piranha”, care au fost oferite de Germania, au ajuns în R. Moldova. O unitate costă de la 4 000 000 de euro
3733
Primele trei blindate „Piranha”, care au fost oferite de Germania, au ajuns astăzi în R. Moldova. Acestea au fost introduse pe teritoriul R. Moldova prin intermediul punctului de trecere Leușeni- Albița.
Ministerul Apărării a informat ieri, 9 ianuarie, că Armata Națională urmează să recepționeze un lot de transportoare blindate „Piranha” din partea Guvernului Republicii Federale Germania, însă nu a oferit date despre numărul exact al acestora. Totodată, autoritățile nu au precizat dacă e vorba de o donație sau o achiziție.
„Tehnica va fi recepționată în contextul realizării obiectivului de modernizare a capabilităților Armatei Naționale și în baza aranjamentului semnat între Ministerul Apărării și partea germană în luna octombrie 2021”, se arată într-un comunicat de presă al instituției conduse de ministrul Anatolie Nosatîi.
Transportoarele vor fi utilizate în cadrul procesului de instruire a militarilor, care urmează să fie detașați în misiuni internaționale de menținere a păcii.
Potrivit site-urilor de specialitate, un blindat „Piranha” costă aproape 4 000 000 de euro și poate găzdui alături de echipaj până la zece militari. Acestea pot fi folosite în misiuni de luptă și operațiuni de recuperare şi salvare.
31.05.2024
14:27
21.12.2017
12:40
16.04.2014
13:45
14.09.2026
13:56
14.09.2026
13:50
14.09.2026
13:48
14.09.2026
13:23
14.09.2026
13:19
14.09.2026
13:10
14.09.2026
12:59
14.09.2026
13:56
14.09.2026
13:50
14.09.2026
13:48
14.09.2026
13:23
14.09.2026
13:19
14.09.2026
13:10
14.09.2026
12:59
14.09.2026
12:36
14.09.2026
12:10
14.09.2026
11:41
14.09.2026
11:31
14.09.2026
11:30
14.09.2026
11:13
14.09.2026
11:12
14.09.2026
10:50
14.09.2026
10:36
14.09.2026
10:31
14.09.2026
10:30
14.09.2026
10:16
14.09.2026
09:59
14.09.2026
09:53
14.09.2026
09:51
14.09.2026
09:49
14.09.2026
09:42
14.09.2026
09:39
14.09.2026
09:17
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"















