Toți medicii, polițiști și militarii implicați în combaterea CORONAVIRUSULUI vor fi testați. „Este vorba de 10 000 de persoane”. Vor fi testați și moldovenii care vor veni de peste hotare, dar vor trebui să CUMPERE prima medicală
2166
Medicii, polițiștii și militarii aflați în „prima linie” pentru combaterea pandamiei COVID – 19 în R. Moldova vor fi supuși gratuit testelor la COVID-19. Decizia urmează să fie luată de Comisia pentru Situații Excepționale, dar a fost deja anunțată de președintele Igor Dodon, după ședința din această seară a Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19.
„Urmează să fie testate toate persoanele care se află în prima linie. Este vorba de 10 mii de persoane, inclusiv medici, polițiști de frontieră, angajații MAI și ai Ministerului Apărării, care intră în contact cu cetățenii. Aceste teste vor fi făcute din contul statului”, a declarat Dodon.
De asemenea, șeful statului a spus că ar fi o problemă cu cetățenii veniți din diaspora, pentru că majoritatea nu au prime de asigurare medicală obligatorie în R. Moldova: „Comisia pentru Situații Excepționale urmează să găsească un mecanism ca aceste persoane să procure polița medicală, cu excepția copiilor și pensionarilor. Sper că vom fi înțeleși corect”.
Totodată, șeful statului a adăugat că toți moldovenii din diaspora care vor dori să vină acasă vor fi testați pentru COVID – 19 la intrarea în R. Moldova.
„Acum sunt și teste rapide... Urmează ca medicii să decidă cum se va face asta. Îi rog pe cetățenii din diaspora să fie receptivi”, a conchis sursa citată.
Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a spus că autoritățile pun la dispoziție cazare în Chișinău pentru personalul medical ce solicită acest lucru și, de asemenea, îi transportă gratuit acasă, cu ajutorul militarilor.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
27.08.2026
14:42
27.08.2026
14:19
27.08.2026
14:17
27.08.2026
13:59
27.08.2026
13:54
27.08.2026
13:22
27.08.2026
13:02
27.08.2026
12:37
27.08.2026
12:21
27.08.2026
11:33
27.08.2026
11:11
27.08.2026
09:28
27.08.2026
08:13
27.08.2026
07:52
27.08.2026
07:39
27.08.2026
07:20
27.08.2026
03:56
27.08.2026
03:01
27.08.2026
02:07
27.08.2026
01:59
27.08.2026
01:54
27.08.2026
00:23
26.08.2026
23:42
26.08.2026
23:00
26.08.2026
21:56
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon


















