„Termoelectrica” S.A., cu datorii de peste două MILIARDE de lei, are o nouă organigramă. Mai mulți șefi și tot felul de adjuncți vor rămâne fără funcții: „Doar în prima etapă putem economisi 14 milioane de lei anual”
2000
S.A. „Termoelectrica”, care în ultimii ani a acumulat datorii de peste două miliarde de lei față de „Energocom” și „Moldovagaz”, va avea o nouă organigramă. Astfel, cel puțin 20 de șefi și mai mulți adjuncți vor rămâne fără funcții.
Această reorganizare va contribui, doar în prima etapă, la economisirea a cel puțin 14 milioane de lei anual, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, directorul interimar al „Termoelectrica”, Iurie Razlovan.
Aflat de două săptămâni în funcție, Razlovan a infirmat că această reorganizare s-a făcut pentru a scăpa de unii oameni incomozi.
„Printre sarcinile care mi-au fost puse a fost și o organigramă nouă, în vederea îmbunătățirii activității întreprinderii. Reorganizarea a fost aprobată de Consiliul de Administrație al „Termoelectrica”. Organigrama nouă nu vizează persoane, dar îmbunătățirea activității întreprinderii și schimbarea climatului la întreprindere, care e destul de bulversat. Nu e vorba de persoane, dar funcții”, a precizat Razlovan.
Potrivit lui, cel puțin 20 de persoane din administrația „Termoelectrica” vor rămâne fără funcții. E vorba de șefi, care nu ar fi făcut nimic și lipsa lor nu se va resimți.
„Organigrama actuală e cu multe funcții. Tot felul de adjuncți la adjuncți, un lucru inadmisibil. E vorba de cel puțin 20 de persoane. Mai avem și 120 de funcții vacante, dintre care jumătate vor fi reduse. Sunt funcții care nu sunt necesare. Putem economisi la prima etapa circa 14 milioane de lei anual. Dacă e vorba de cinci ani, atunci se adună o sumă importantă. Dacă redirecționezi acești bani unde e necesar, atunci poți face lucruri frumoase. Situația la întreprindere nu este deloc strălucită. Avem datorii de peste două miliarde de lei. Datorăm 1,3 miliarde de lei „Energocom” și 600 de milioane la „Moldovagaz”. A fost instituit un grup în vederea redresării situației financiare, care este foarte gravă”, a recunoscut Razlovan.
Sursa citată a infirmat declarațiile lui Renato Usatîi, potrivit căruia dânsul ar fi omul lui Vlad Plahotniuc. „Sunt al lui mama și tata, nu al lui Plahotniuc sau al Kremlinului. Mai mult, în perioada guvernării lui Plahotniuc am fost eliberat din funcție. Ce ține de persoanele la care a făcut referire Renato Usatîi (care au avut funcții de răspundere pe vremea lui Plahotniuc, iar acum urmează să fie angajate la „Termoelectrica” n.r.)… nu aș vrea să merg pe nume. Mai întâi voi face lista. Nu consider corect să-i numesc. Unii dintre ei au activat și până la Plahotniuc, și după Plahotniuc. Noi vom argumenta orice numire”, a conchis Iurie Razlovan.
Actualmente, la S.A „Termoelectrica” activează 1 837 de angajați.
02.12.2021
12:59
2909
S.A. „Termoelectrica” are un nou DIRECTOR. Înlocuitorul lui Eni, anchetat pentru ÎMBOGĂȚIRE ilicită, știe cum să asigure „solvabilitatea” întreprinderii de stat
24.11.2021
18:44
3853
Directorul general al „Termoelectrica”, cercetat penal pentru ÎMBOGĂȚIRE ilicită. Veaceslav Eni, care a lucrat toată viața la stat și deține un adevărat IMPERIU imobiliar, a fost recunoscut și audiat în calitate de bănuit
15.11.2021
17:59
4772
Tarifele la energia electrică și cea termică, MAJORATE. Gigacaloria ar urma să crească cu 650 de lei, iar NOUL tarif de 1 772 lei/Gcal - aplicat din 1 noiembrie: „Riscăm să intrăm în INCAPACITATE de plată”
16.02.2017
15:00
3585
Cum poți face ECONOMII de 30% la facturile de energie termică în R. Moldova, chiar dacă blocul e conectat la sistemul centralizat
13.01.2016
19:01
3690
DECIS // Ajutor de stat de 122 milioane de lei pentru o companie
02.05.2026
17:44
215
21 de startupuri europene de AI care pot schimba jocul, dincolo de Lovable și Mistral
02.05.2026
17:29
194
Moldova și Japonia își consolidează parteneriatul digital printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
02.05.2026
16:29
289
Cod galben de îngheț, valabil în nopțile de 3–4 mai 2026
02.05.2026
15:30
394
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministrul japonez Hayashi despre cooperare bilaterală, securitate și transformare digitală
02.05.2026
10:23
417
Uber își transformă șoferii într-o uriașă rețea de senzori pentru industria mașinilor autonome
02.05.2026
09:44
483
Maia Sandu, la summitul CPE de la Erevan: discuții cheie despre aderarea la UE și securitatea Republicii Moldova
02.05.2026
08:47
486
Horoscopul zilei 02.05.2026
02.05.2026
17:44
97
21 de startupuri europene de AI care pot schimba jocul, dincolo de Lovable și Mistral
02.05.2026
17:29
108
Moldova și Japonia își consolidează parteneriatul digital printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
02.05.2026
16:29
246
Cod galben de îngheț, valabil în nopțile de 3–4 mai 2026
02.05.2026
15:30
374
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministrul japonez Hayashi despre cooperare bilaterală, securitate și transformare digitală
02.05.2026
10:23
402
Uber își transformă șoferii într-o uriașă rețea de senzori pentru industria mașinilor autonome
02.05.2026
09:44
471
Maia Sandu, la summitul CPE de la Erevan: discuții cheie despre aderarea la UE și securitatea Republicii Moldova
02.05.2026
08:47
480
Horoscopul zilei 02.05.2026
02.05.2026
02:37
606
Meta își întărește planurile pentru roboți umanoizi: achiziționează startupul ARI pentru a accelera dezvoltarea AI în lumea fizică
02.05.2026
01:41
605
Meta își accelerează planurile pentru roboți umanoizi: cumpără startup-ul Assured Robot Intelligence pentru a-și întări proiectele de inteligență artificială
01.05.2026
20:53
657
Vreme stabilă în Republica Moldova, sâmbătă, 02.05.2026
01.05.2026
19:44
694
Pentagonul se aliază cu Nvidia, Microsoft și AWS pentru a implementa inteligența artificială pe rețele militare ultrasecurizate
01.05.2026
09:44
914
Olimpiada Republicană la Limba și literatura română reunește la Chișinău circa 190 de elevi din toată țara
01.05.2026
08:42
747
Horoscopul zilei 01.05.2026
01.05.2026
04:13
952
Apple marchează vânzări record la final de mandat Tim Cook, dar se pregătește de criza cipurilor de memorie
01.05.2026
04:10
931
Anthropic pregătește o nouă rundă de finanțare de 50 de miliarde de dolari, care ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde în două săptămâni
01.05.2026
02:45
974
Anthropic, pe cale să depășească OpenAI: noua rundă de finanțare ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde de dolari în două săptămâni
01.05.2026
01:29
889
Apple, luată prin surprindere de cererea pentru Mac-uri folosite la inteligență artificială
01.05.2026
00:33
896
Nvidia pariază pe startupul juridic Legora, evaluat la 5,6 miliarde de dolari, în războiul global cu rivalul Harvey
30.04.2026
23:40
992
Hackeri profită de o gravă vulnerabilitate cPanel și WHM care expune zeci de milioane de site‑uri la preluarea controlului serverelor
30.04.2026
22:21
884
OpenAI lansează Advanced Account Security pentru ChatGPT, cu chei fizice YubiKey împotriva atacurilor de tip phishing
30.04.2026
21:54
888
Google aduce asistentul AI Gemini pe milioane de mașini cu Google integrat, inclusiv modele mai vechi prin actualizări de software
30.04.2026
21:45
847
Elon Musk recunoaște în instanță că xAI a antrenat Grok prin distilarea modelelor OpenAI
30.04.2026
21:10
884
Vreme rece și mai închisă în Republica Moldova, vineri 01.05.2026
30.04.2026
20:23
859
Stripe lansează Link, portofelul digital care permite agenților AI autonomi să facă plăți în siguranță
1006
Colegiul Medicilor anchetează declarațiile unui medic despre riscurile sarcinii concepute în perioada de post
21 de startupuri europene de AI care pot schimba jocul, dincolo de Lovable și Mistral
Moldova și Japonia își consolidează parteneriatul digital printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
Cod galben de îngheț, valabil în nopțile de 3–4 mai 2026
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministrul japonez Hayashi despre cooperare bilaterală, securitate și transformare digitală
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.28
1 RON
3.97
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














