23:28:06 13.01.2026
Stiri

R. Moldova riscă să PIARDĂ dreptul de a emite certificatele „CARTEA VERDE”. Companiile de asigurări de la noi din republică sunt subcapitalizate și înregistrează rețineri și restanțe la plăți

Economie 03.01.2020 18:30 Vizualizări4565
R. Moldova riscă să PIARDĂ dreptul de a emite certificatele „CARTEA VERDE”. Companiile de asigurări de la noi din republică sunt subcapitalizate și înregistrează rețineri și restanțe la plăți

R. Moldova riscă să piardă dreptul de a mai emite certificatele „Cartea Verde”, deoarece companiile de la noi sunt subcapitalizate și înregistrează rețineri și restanțe la plăți. Despre această chestiune s-a discutat astăzi la Guvern, în cadrul unei ședințe cu participarea premierului Ion Chicu, vicepremierului Serghei Pușcuța, dar și reprezentanților Băncii Naționale a Moldovei și Comisiei Naționale a Pieței Financiare.

Președintele CNPF, Valeriu Chițan, l-a informat pe Ion Chicu despre faptul că R. Moldova se confruntă cu un deficit de încredere în cooperarea cu sistemul „Cartea Verde”, motiv pentru care este în proces de monitorizare de trei ani.

Potrivit lui Chițan, în perioada următoare va avea loc ședința comitetului de monitorizare a sistemului „Carte Verde”, care va pregăti un raport pentru conducerea sistemului. Astfel, acest raport va determina dacă R. Moldova va păstra dreptul de emitere a certificatelor „Carte Verde”.

Deficitul de încredere provine de la faptul că multe companii moldovenești de asigurări, emitente de „Carte Verde”, sunt subcapitalizate și înregistrează rețineri și restanțe la plăți pentru evenimente asigurate.

Actualmente, pe piața asigurărilor activează 13 operatori, dintre care nouă sunt emitenți de „Carte Verde”. Conform afirmațiilor conducerii CNPF, din cei nouă emitenți actuali, în perioada următoare încă câțiva vor pierde dreptul de emitere a certificatului „Carte Verde”.

O soluție pentru păstrarea dreptului de emitere a certificatelor „Carte Verde” este crearea unui fond de garantare. Până la formarea fondului operatorii pieței de asigurări urmează să obțină garanție bancară suficientă pentru recuperarea credibilității sistemului „Carte Verde”.

Premierul Chicu a menționat că problema deficitului de credibilitate este rezultat al comportamentului nepotrivit al unor operatori de pe piața de asigurare și, la această etapă, e necesar ca anume participanții la piață să întreprindă măsuri comune pentru a recupera credibilitatea.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
13.01.2026 07:52 608 Horoscopul zilei 13.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.82 1 USD 16.97 1 RON 3.89 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte