16:08:40 16.12.2025
Stiri

Premierul Recean „fură” un angajat din fruntea MAI: Secretari de stat noi în ministere și consul la Istanbul

Actualitate 07.03.2023 10:14 Vizualizări3274
Premierul Recean „fură” un angajat din fruntea MAI: Secretari de stat noi în ministere și consul la Istanbul

UPDATE // Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat după ședința de astăzi a Executivului că Serghei Diaconu a fost numit în funcția de șef al Cabinetului prim-ministrului Dorin Recean.







Un fost membru al Comisiei Electorale Centrale a ajuns consul, iar câteva ministere au secretari noi de stat.

Guvernul a acceptat, în ședința de astăzi, cererea de demisie a lui Serghei Diaconu din funcția de secretar general al Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Menționăm că, de la învestirea noului guvern, Serghei Diaconu îl însoțește la fiecare ședință și întâlnire pe premierul Dorin Recean, cei doi fiind anterior colegi la conducerea MAI.

Ministra de Interne, Ana Revenco, a solicitat numirea lui Igor Trofim în funcția de secretar de stat la MAI, cerere susținută unanim.

În aceeași ședință, Olga Golban a fost numită în funcția de secretar de stat la Ministerul Finanțelor, iar Nicolae Rădiță - șef adjunct la Biroul Relații Interetnice.

Totodată, fostul membru al Comsii Electorale Centrale, Sergiu Gurduza, a fost desemnat în calitate de consul al R. Moldova la Istanbul, Turcia.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
16.12.2025 08:32 472 Horoscopul zilei 16.12.2025
Top stiri
16.12.2025 08:32 446 Horoscopul zilei 16.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.84 1 USD 16.88 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte