Pavel Filip nu mai este LIDERUL fracțiunii PD în Parlament. Cine i-a luat locul și cum și-a ARGUMENTAT decizia fostul premier
3338
Fracţiunea Partidului Democrat (PDM) în Parlamentul R. Moldova va fi condusă de preşedintele de onoare al partidului, Dumitru Diacov. Această decizie a fost luată miercuri, la şedinţa fracţiunii.
Surse care au participat la şedinţă au comunicat reporterului agenţiei INFOTAG că aceasta s-a desfăşurat cu uşile închise şi a fost consacrată discutării situaţiei din partid, precum şi pregătirii pentru congresul extraordinar al PDM din 27 iulie. În cadrul şedinţei, fostul premier Pavel Filip a declarat că renunţă la funcţia de preşedinte al fracţiunii parlamentare a PDM.
„El şi-a argumentat decizia prin faptul că este prea încărcat, prin situația dificilă din partid și prin faptul că se fac presiuni asupra membrilor fracțiunii”, a spus interlocutorul agenției.
În această situație, s-a decis ca președinte al fracțiunii să fie ales președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov.
„Deputații nu au avut de ales, deoarece Diacov este fondatorul și președintele de onoare al PDM. În partid nu există acum alți lideri, de vreme ce întreaga conducere a demisionat. Filip a rămas singurul vicepreședinte al partidului. El este şi preşedinte interimar până la congres, iar Diacov a devenit lider al fracțiunii PDM. Acest lucru va fi anunțat oficial la următoarea ședință a Parlamentului”, a menţionat deputatul.
El a amintit că la congres urmează a fi ales noul președinte și Consiliul Național al PDM, care va alege vicepreședinții și secretarul general al partidului.
„Situația se complică şi prin faptul că nici Diacov, nici Filip nu vor să devină președinte al partidului. Sunt convins că vom depăși această situație, în partid au rămas mulți oameni destoinici”, a subliniat interlocutorul agenției INFOTAG.
În același timp, el a respins categoric acuzațiile de dezbinare a partidului și a fracțiunii sale parlamentare, precum și zvonurile potrivit cărora unii deputați se pregătesc să iasă din fracțiune și chiar să-și depună mandatul.
„Nu poate fi vorba de aşa ceva. Fracțiunea rămâne unită. Unor colegi le este dificil să se obișnuiască cu trecerea în opoziție, ceea ce presupune un stil de lucru diferit. Ei sunt supuşi presiunilor, atacurilor, acuzațiilor nefondate de infracţiuni pe care nu le-au comis. Toate acestea vor trece. PDM este o formațiune puternică, sunt sigur că vom face față. Acest lucru va fi demonstrat şi la alegerile generale locale, pentru care am început deja să ne pregătim”, a spus deputatul.
În ajun, liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a declarat că, în curând, 6-7 deputați din Partidul Democrat își vor depune mandatele. Alte surse afirmau că în fracțiune s-a produs o dezbinare: 6-7 deputați au rămas cu Filip, iar ceilalți au ales să fie cu liderul fracțiunii, Diacov.
30.06.2026
14:02
25.03.2026
11:36
18.02.2026
10:09
06.01.2026
12:39
31.12.2025
14:18
15.12.2025
14:27
30.10.2025
13:08
02.10.2025
11:58
25.09.2025
16:23
25.09.2025
11:11
30.08.2026
14:17
30.08.2026
14:13
30.08.2026
14:10
30.08.2026
13:44
30.08.2026
13:14
30.08.2026
12:47
30.08.2026
12:40
30.08.2026
12:38
30.08.2026
12:17
30.08.2026
12:02
30.08.2026
11:42
30.08.2026
09:58
30.08.2026
09:55
30.08.2026
09:48
30.08.2026
09:37
30.08.2026
09:36
30.08.2026
09:21
30.08.2026
03:06
30.08.2026
01:20
30.08.2026
00:00
29.08.2026
23:43
29.08.2026
23:21
29.08.2026
23:17
29.08.2026
21:53
29.08.2026
21:50
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Horoscopul zilei 23.08.2026
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25


















