VIDEO // Noul stadion la standarde UEFA ar putea fi construit lângă „Chișinău Arena” și ar putea costa circa 85 de milioane de euro: Anunțul autorităților
2680
Un stadion de fotbal nou, cu o capacitate de 20 - 25 de mii de locuri și care va corespunde standardelor Uniunii Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA), ar putea fi construit la Stăuceni, suburbie a capitalei, în preajma „Chișinău Arena”.
Investiția s-ar putea ridica la circa 85 de milioane de euro, a anunțat astăzi ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în cadrul unei conferințe de presă, susținute în comun cu ministrul Educației și Cercetării (MEC), Dan Perciun, și cu președintele Federației Moldovenești de Fotbal (FMF), Leonid Oleinicenco.
Banii ar urma să vină de la Guvernul R. Moldova, de la agenții economici în baza unor parteneriate publice-private sau de la partenerii de dezvoltare, iar noul stadion ar urma să fie gata în cinci ani.
„Vom construi un stadion de categoria 4 UEFA, adică un stadion la cele mai înalte standarde care să fie gazdă jocurilor naționale și internaționale. (...) Au fost identificate cinci potențiale locuri (pentru construcția stadionului – n.r.) – la Stăuceni, „Arena Chișinău”; bd. Dacia, aeroport; drumul Băcioiului; șos. Hâncești – Codru – Ialoveni; complexul sportiv UTM, str. Studenților și str. Calea Orheiului. Analiza terenului a luat în calcul mai mulți factori – regiunea, regimul juridic, modul de achiziție, documente de urbanism, accesibilitatea și utilitățile disponibile. În urma studiului de prefezabilitate, terenul din Stăuceni de lângă „Arena Chișinău” a acumulat cele mai multe puncte și a fost evidențiat ca fiind cel mai potrivit pentru zona construcției. Acest lucru nu înseamnă și o decizie finală”, a declarat Andrei Spînu.
Discuțiile despre construcția Stadionului Național au fost demarate în toamna anului trecut de către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerul Educației și Cercetării, căruia îi aparține terenul de la Stăuceni, și cu FMF, care a realizat studiul de prefezabilitate a stadionului în baza de experienței românești.
Potrivit studiului de prefezabilitate, stadionul va dispune de un teren de joc echipat cu sistem de drenaj, tribune, acoperiș care să acopere toate scaunele pentru spectatori, vestiare, săli de antrenament, cabinete medicale, 1 500 – 1 800 de locuri de parcare etc.
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale urmează să inițieze în scurt timp procedura de elaborare a studiului de fezabilitate, realizat în maxim un an, după care va urma proiectarea și construcția Stadionului Național de către Guvern.
Președintele FMF a afirmat, la rândul său, că pe lângă infrastructura creată pentru acest sport care este practicat sau urmărit de circa 42% din populația R. Moldova, noua arenă va reprezenta și o oportunitate economică pentru statul nostru.
„Rezultatele recente ale cluburilor noastre de fotbal în competițiile europene arată că avem nevoie, într-adevăr, de atenție mai sporită pe segmentul de infrastructură. (...) Suntem unicul stat european care nu dispune de o arenă fotbalistică modernă și, în acest context, suntem recunoscători Guvernului pentru intenția fermă de a identifica resursele de finanțare pentru a completa acest gol. (...) Arena de fotbal modernă va deschide oportunități noi pentru a desfășura la Chișinău evenimente fotbalistice mari și va transforma R. Moldova într-o destinație pentru pasionații de fotbal. Estimările noastre arată că, într-un an, am putea aduce în R. Moldova circa 20 de mii de turiști sportivi care vor procura servicii hoteliere, alimentați, transport și alte servicii în volum de minim 6 milioane de euro”, a declarat Leonid Oleinicenco.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a adăugat că acest proiect face parte din eforturile Guvernului de a sprijini sportul din R. Moldova, anterior fiind dublate bursele sportivilor, majorare pensiile viagere ale antrenorilor, alocate investiții pentru infrastructura sportivă etc. Iar acest lucruri „au dat roade”, odată ce, în anul 2023, sportivii din R. Moldova au câștigat cele mai multe medalii.
„Astăzi punem temelia unui stadion care nu va fi doar o arenă sportivă, dar și un simbol al unității noastre naționale”, a concluzionat Dan Perciun.
04.03.2026
18:09
28
MEC cheamă profesorii și experții să contribuie la noua Concepție a disciplinei „Științe” în învățământul general
35
Giganții tech își închid birourile și trec pe munca de la distanță în Orientul Mijlociu, pe fondul escaladării tensiunilor SUA–Israel–Iran
04.03.2026
18:05
39
Apple lansează MacBook Neo, laptopul colorat de 599 de dolari care atacă direct piața Chromebook-urilor
04.03.2026
17:34
148
Profesorii de română, instruiți după un nou curriculum pentru integrarea copiilor refugiați și reveniți din diaspora
04.03.2026
17:17
188
Tată își dă în judecată Google după ce fiul, convins că chatbotul Gemini este soția lui AI, s‑a sinucis în urma unei „psihoze induse de AI”
04.03.2026
16:28
268
MAIA și FAO pregătesc Forumul Investițional agroalimentar și extind sprijinul pentru fermierii moldoveni
04.03.2026
16:13
219
Elevii din toată țara, chemați la spectacole și lecții despre memoria istorică în Decada „Memoriei și Recunoștinței”
04.03.2026
15:30
300
Testul hemocult și colonoscopia după 45 de ani, arme esențiale în prevenția cancerului colorectal. Explicațiile dr. Cristina Niculescu
04.03.2026
15:22
268
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline școlare „Arte” în învățământul general
04.03.2026
13:52
378
Guvernul păstrează subvenția de 70% la asigurările agricole pentru a proteja fermierii de riscurile climatice
04.03.2026
17:34
27
Profesorii de română, instruiți după un nou curriculum pentru integrarea copiilor refugiați și reveniți din diaspora
04.03.2026
17:17
56
Tată își dă în judecată Google după ce fiul, convins că chatbotul Gemini este soția lui AI, s‑a sinucis în urma unei „psihoze induse de AI”
04.03.2026
16:28
208
MAIA și FAO pregătesc Forumul Investițional agroalimentar și extind sprijinul pentru fermierii moldoveni
04.03.2026
16:13
178
Elevii din toată țara, chemați la spectacole și lecții despre memoria istorică în Decada „Memoriei și Recunoștinței”
04.03.2026
15:30
280
Testul hemocult și colonoscopia după 45 de ani, arme esențiale în prevenția cancerului colorectal. Explicațiile dr. Cristina Niculescu
04.03.2026
15:22
249
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline școlare „Arte” în învățământul general
04.03.2026
13:52
357
Guvernul păstrează subvenția de 70% la asigurările agricole pentru a proteja fermierii de riscurile climatice
343
„Recrutorul robot” Ami angajează deja îngrijitori: poate inteligența artificială să aleagă cu adevărat oamenii potriviți pentru îngrijire?
04.03.2026
13:29
347
Campania „Matematica de la egal la egal”: sute de liceeni devin mentori pentru elevii de clasa a IX-a la nivel național
04.03.2026
13:23
330
Guvernul extinde până în 2028 Programul național de învățare a limbii române pentru copii, tineri și adulți
04.03.2026
13:00
372
Guvernul instituie pentru 60 de zile stare de alertă în sectorul energetic, pentru a proteja consumul intern și stabilitatea sistemului
04.03.2026
12:06
370
MEC lansează consultări publice pentru Concepția disciplinei „Limba și literatura maternă” în școli
04.03.2026
12:02
348
Guvernul extinde până în 2028 programul național de învățare a limbii române pentru minorități, refugiați și diaspora
04.03.2026
11:39
451
Guvernul declară Portul Liber Giurgiulești infrastructură strategică și deschide calea modernizării după 2030
04.03.2026
11:00
399
Test rapid din salivă, creat în Australia, promite depistarea timpurie a mai multor tipuri de cancer
04.03.2026
10:58
402
Fermierii din nordul țării, îngrijorați de scumpirea și continuitatea apei pentru irigare după restructurarea „Acva-Nord”
04.03.2026
10:45
405
Universitățile din Republica Moldova își promovează programele de master în fața studenților indieni de la Institutul Welingkar din Mumbai
04.03.2026
10:42
376
Tânăr condamnat la 12 ani de închisoare pentru jaf și bătăi soldate cu moartea unui bărbat într-o clădire părăsită din Chișinău
04.03.2026
10:21
415
Lotul feminin de tir cu arcul al Moldovei, felicitat de Sergiu Gurin pentru titlul european și medalia de aur la Sofia
04.03.2026
07:58
486
Horoscopul zilei 04.03.2026
04.03.2026
07:26
793
CNN: Trump și cele TREI scenarii în cazul Iranului: Cel mai optimist, cel mai pesimist și cel mai probabil
04.03.2026
07:21
609
Cât va mai dura războiul din Orientul Mijlociu, care a provocat scumpirea majoră a petrolului
04.03.2026
07:08
668
Dinastia Khamenei se consolidează: Fiul cel mic al ayatollahului defunct preia frâiele puterii absolute
04.03.2026
03:04
624
Instrumente de hacking pentru iPhone, create pentru un client guvernamental, ajung pe mâna infractorilor cibernetici
04.03.2026
00:04
797
Noul GPT-5.3 Instant de la ChatGPT promite să renunțe la tonul moralizator și la îndemnurile de „calmează-te”
Profesorii de română, instruiți după un nou curriculum pentru integrarea copiilor refugiați și reveniți din diaspora
Tată își dă în judecată Google după ce fiul, convins că chatbotul Gemini este soția lui AI, s‑a sinucis în urma unei „psihoze induse de AI”
MAIA și FAO pregătesc Forumul Investițional agroalimentar și extind sprijinul pentru fermierii moldoveni
Elevii din toată țara, chemați la spectacole și lecții despre memoria istorică în Decada „Memoriei și Recunoștinței”
1 MDL
1 EUR
20.21
1 USD
17.43
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














