Maia Sandu i-a chemat la Președinție pe colegii săi din Guvern și Parlament. Ce SOLUȚII a propus pentru depășirea CRIZEI gazelor
9835
Președinta Maia Sandu i-a convocat la Președinție pe colegii săi din Guvern și Parlament, pentru a identifica soluții privind depășirea crizei energetice.
„Am discutat cu colegii din Parlament și Guvern despre facturile mari la agentul termic și la gaze, care sunt o consecință a creșterii continue a prețului la gazele naturale pe piața europeană. Am stabilit că este nevoie de măsuri suplimentare de ajutorare a consumatorilor pentru achitarea agentului termic”, a precizat șefa statului.
Astfel, autoritățile urmează să majoreze compensațiile acordate cetățenilor, dacă va crește din nou tariful la gaze.
„Am solicitat Guvernului să identifice, în următoarele zile, soluții pentru a mări compensațiile pentru energia termică, iar în cazul în care va crește tariful la gazele naturale - să fie crescute și compensațiile pentru gaze”, a punctat Maia Sandu.
De menționat că tarifele la gazele naturale ar putea crește în luna ianuarie până la 15 lei per metru cub, după ce rușii au majorat prețul până la 647 de dolari pentru mia de metri cubi.
Dacă acest preț de 647 de dolari se va menține și în luna februarie, atunci „Moldovagaz” va solicita Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică ajustarea tarifului până la 15 lei, cu patru lei mai mult decât achită în prezent cetățenii R. Moldova.
12.09.2025
10:45
09.09.2025
16:35
08.08.2025
07:04
23.05.2025
17:20
23.05.2025
16:56
21.01.2025
12:33
20.01.2025
15:14
30.12.2024
10:27
13.12.2024
11:14
27.11.2024
09:30
29.10.2026
16:18
29.10.2026
16:08
29.10.2026
15:58
29.10.2026
15:47
29.10.2026
15:23
29.10.2026
15:01
29.10.2026
14:58
29.10.2026
14:43
29.10.2026
14:32
29.10.2026
14:25
29.10.2026
14:22
29.10.2026
13:45
29.10.2026
13:38
29.10.2026
13:29
29.10.2026
13:28
29.10.2026
13:28
29.10.2026
13:25
29.10.2026
13:20
29.10.2026
12:49
29.10.2026
12:47
29.10.2026
12:44
29.10.2026
12:40
29.10.2026
12:11
29.10.2026
12:04
29.10.2026
11:47
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională


















