CSM amână scrisoarea magistraților care au cerut convocarea Adunării Generale a Judecătorilor: Inspecția Judiciară urmează să-l cheme pe fiecare semnatar să-l întrebe dacă își menține solicitarea
1521
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a amânat, cu șapte voturi pro, pentru ședința viitoare subiectul privind convocarea Adunării Generale Extraordinare a Judecătorilor, la cererea a aproape 90 de magistrați.
Până atunci, Inspecția Judiciară ar urma să cheme fiecare semnatar al scrisorii prin care se cere convocarea Adunării pentru a se pune la vot inclusiv ridicarea mandatelor membrilor CSM, pentru a verifica veridicitatea semnăturilor de pe scrisoarea magistraților.
Președintele interimar al CSM, Dorel Musteață, a declarat că de colectarea semnăturilor s-ar fi ocupat magistrați „vizați în anchete penale”, oferind exemplul lui Mihai Murguleț, judecătorul care a recmalat anterior abuzuri din partea conducătorilor din sistemul justiției. Tot el a spus că cinci judecători din cei 87 de semnatari și-ar fi retras semnăturile, iar declarația ar fi fost semnată de mai mulți magistrați care erau în vacanță.
„Sunt semnale că judecătorii au fost induși în eroare și influențați să semneze”, a adăugat și membra CSM Nina Cernat.
Fostul președinte al CSM, Victor Micu, a optat pentru convocarea Adunării, reproșându-le colegilor că, astfel, ar arăta „că se tem de ceva”: „Nu e corect ca Inspecția să verifice”.
„Poate exista și situația când unii judecători au semnat cererea, dar nu vor veni la Adunare. De ce să cheltuim bani pentru sală, dacă putem să nu avem cvorum?”, a întrebat Musteață.
Amintim că magistrații care au semnat scrisoarea au solicitat ca Adunarea să aibă loc pe 20 septembrie, pentru că este necesară „resetarea și purificarea” organelor de autoadministrare judecătorească, așa încât să fie asigurat principiul independenței justiției.

26.12.2025
20:35
706
Schimbări meteorologice notabile pentru 27.12.2025
26.12.2025
17:12
517
Dialog constructiv între Moldova și Ucraina pentru integrarea educațională a copiilor refugiați
26.12.2025
16:34
626
Plan național pentru revigorarea limbii găgăuze în Găgăuzia: Inițiativă educațională ambițioasă la Comrat
26.12.2025
12:28
762
Alertă Cod Galben: Intensificări ale vântului între 26-29 Decembrie 2025
26.12.2025
12:26
701
Planuri ambițioase pentru educația din sudul Moldovei: Universitatea din Cahul se integrează cu Universitatea Tehnică a Moldovei pentru crearea unui centru universitar regional
25.12.2025
20:55
1297
Vremea în schimbare pentru 26.12.2025: Surprize meteo în Republica Moldova
24.12.2025
20:51
1023
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
1203
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
23.12.2025
21:01
1289
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
17:51
1279
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:27
1181
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
23.12.2025
11:56
1233
Noi PERMISE de conducere începând cu 2026. Cele mai IMPORTANTE schimbări
27.12.2025
12:36
48
Kim Jong Un subliniază legăturile strânse cu Putin, menționând sacrificiile comune în războiul din Ucraina și intensificarea cooperării militare
27.12.2025
08:05
404
Horoscopul zilei 27.12.2025
27.12.2025
08:01
384
Zelenski își intensifică eforturile diplomatice înainte de întâlnirea cu Trump, discutând cu lideri europeni și NATO despre situația din Ucraina
27.12.2025
06:37
376
Zelenski, deschis la un referendum pentru planul de pace propus de Trump dacă Rusia acceptă armistițiul
27.12.2025
06:34
432
Explozii puternice la Kiev, alerte aeriene extinse în Ucraina
27.12.2025
00:00
767
Rusia pregătește amplasarea rachetelor hipersonice în estul Belarusului, îngrijorând experții și NATO
26.12.2025
22:01
762
Balon cu aer cald detectat de radarele ucrainene în nordul Moldovei, nu dronă rusească
26.12.2025
20:35
695
Schimbări meteorologice notabile pentru 27.12.2025
26.12.2025
20:28
630
Atacuri masive rusești în a doua zi de Crăciun: 112 confruntări armate și 8.000 de gospodării fără electricitate în Ucraina
26.12.2025
19:59
832
Oportunitate pentru cei care își caută de LUCRU: Salariu de 30.000 de euro și cazare gratuită pentru șase luni de muncă pe o insulă din Scoția
26.12.2025
19:42
650
Tensiuni crescânde: Rusia acuză Ucraina de sabotarea negocierilor asupra planului american
26.12.2025
19:33
927
Mai ai acasă un telefon Nokia 3310, care a făcut ISTORIE în R. Moldova? Cât ai putea să iei acum pe el dacă vrei să-l vinzi
26.12.2025
19:16
646
Colindători și urători au adus bucuria Crăciunului la Președinția Republicii Moldova
26.12.2025
17:53
617
Zelenski și Trump se întâlnesc duminică în Florida pentru discuții despre pacea în Ucraina
26.12.2025
17:51
594
Rețea de escroci specializați în înșelătorii bancare, destructurată la Bălți: Trei persoane reținute pentru prejudicii de peste 1 milion de lei
26.12.2025
17:12
508
Dialog constructiv între Moldova și Ucraina pentru integrarea educațională a copiilor refugiați
26.12.2025
16:34
611
Plan național pentru revigorarea limbii găgăuze în Găgăuzia: Inițiativă educațională ambițioasă la Comrat
26.12.2025
15:33
668
Curtea de Apel reconfirmă vinovăția unui fost judecător în scandalul "Laundromat", fără a aplica o pedeapsă din cauza prescripției
26.12.2025
15:17
870
Sondaj: Cetățenii moldoveni doresc ca ajutorul României să ajungă direct la ei, evitând autoritățile centrale
26.12.2025
14:28
704
Val de interes investițional pentru Republica Moldova: 45 de propuneri primite de la companii europene și moldovenești
26.12.2025
13:07
643
Zelenski și Trump pregătesc întâlnirea pentru discuții cruciale înainte de Anul Nou în contextul războiului din Ucraina
26.12.2025
12:28
753
Alertă Cod Galben: Intensificări ale vântului între 26-29 Decembrie 2025
26.12.2025
12:26
692
Planuri ambițioase pentru educația din sudul Moldovei: Universitatea din Cahul se integrează cu Universitatea Tehnică a Moldovei pentru crearea unui centru universitar regional
26.12.2025
11:19
699
Tânăr de 23 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare pentru multiple infracțiuni, inclusiv furt de trotinete și conducere sub influența alcoolului
26.12.2025
10:49
650
Bărbat din Vulcănești, condamnat cu suspendare pentru tentativa de incendiere a Procuraturii
26.12.2025
08:40
892
Cinci soldați ruși condamnați în lipsă pentru torturarea civililor în regiunea Sumî
Kim Jong Un subliniază legăturile strânse cu Putin, menționând sacrificiile comune în războiul din Ucraina și intensificarea cooperării militare
Horoscopul zilei 27.12.2025
Zelenski își intensifică eforturile diplomatice înainte de întâlnirea cu Trump, discutând cu lideri europeni și NATO despre situația din Ucraina
Zelenski, deschis la un referendum pentru planul de pace propus de Trump dacă Rusia acceptă armistițiul
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
16.80
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














