Ce a spus Kozak despre NEGOCIATORII moldoveni și cine l-ar fi RUGAT să ofere un „contract avantajos” pentru livrarea gazelor naturale R. Moldova. „Cei implicați în negocierile cu „Gazprom” sunt tineri și fără experiență”
3960
Deputații Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), care întreprind o vizită la Moscova, l-ar fi rugat pe șeful adjunct al Administrației Prezidențiale ruse, Dmitri Kozak, să ofere „un contract avantajos” pentru livrarea gazelor naturale R. Moldova.
„În aceste zile, la Moscova se află într-o vizită de lucru o delegație reprezentativă a PSRM, din care fac parte deputați și alți membri ai conducerii partidului. În cadrul acestei vizite, delegația PSRM a avut o întâlnire și cu Dmitri Kozak. În condițiile în care există un risc imens ca cetățenii noștri să sufere din cauza crizei energetice, pornind de la interesul suprem al R. Moldova de a fi asigurată țara cu gaz natural în condiții cât mai bune pentru cetățeni și ținând cont de faptul că reprezentanții guvernării de la Chișinău, implicați în negocierile cu „Gazprom”, sunt tineri și fără experiență, delegația PSRM a rugat ca Dmitri Kozak să intervină ca statul nostru să obțină un contract avantajos cu compania rusă”, se arată într-un comunicat de presă al PSRM.
Socialiștii au și dezvăluit ce le-ar fi spus Kozak. „La rândul său, Dmitri Kozak a subliniat că partea rusă nu a văzut alte argumente la partea oficială moldovenească, decât cele care pot oferi gazul natural doar la preț de piață”, menționează sursa citată.
De menționat că „eforturile” socialiștilor de a obține un preț mai bun pentru gaze nu s-a soldat cu succes.
Federația Rusă vrea să semneze un contract pe termen lung, dar la prețul de piață (1 000 de dolari). Plus la asta, Rusia cere ca R. Moldova să achite o pretinsă datorie de 709 milioane de dolari, care s-ar fi acumulat în ultimii 20 de ani. În același timp, vicepremierul Andrei Spînu a menționat că Rusia impune și condiții necomerciale, iar premierul Natalia Gavrilița a lăsat să se înțeleagă că e vorba de unele cedări privind reglementarea conflictului transnistrean, în defavoarea Chișinăului.
29.10.2026
16:08
29.10.2026
15:47
29.10.2026
15:23
29.10.2026
15:01
29.10.2026
14:58
29.10.2026
14:43
29.10.2026
14:32
29.10.2026
14:25
29.10.2026
14:22
29.10.2026
13:45
29.10.2026
13:38
29.10.2026
13:29
29.10.2026
15:58
29.10.2026
15:47
29.10.2026
15:23
29.10.2026
15:01
29.10.2026
14:58
29.10.2026
14:43
29.10.2026
14:32
29.10.2026
14:25
29.10.2026
14:22
29.10.2026
13:45
29.10.2026
13:38
29.10.2026
13:29
29.10.2026
13:28
29.10.2026
13:28
29.10.2026
13:25
29.10.2026
13:20
29.10.2026
12:49
29.10.2026
12:47
29.10.2026
12:44
29.10.2026
12:40
29.10.2026
12:11
29.10.2026
12:04
29.10.2026
11:47
29.10.2026
11:34
29.10.2026
11:26
29.10.2026
11:13
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
















