Andrian Candu și Vlad Cebotari se RETRAG din politică. „Pro Moldova” are o nouă conducere
5848
Fostul președinte al Parlamentului, Andrian Candu, se retrage de la conducerea „Pro Moldova”, formațiune fondată anul trecut. Totodată, a demisionat și secretarul general al formațiunii, fostul ministru al Justiției, Vlad Cebotari.
Astfel, Consiliul Național Politic „Pro Moldova” l-a votat în calitate de președinte interimar al formațiunii pe Boris Foca. Noul lider al formațiunii are 39 de ani, este lector universitar, dar și președinte al Camerei de Comerț și Industrie Moldova-China. Acesta are experiență de manager atât în afaceri, cât și în sectorul asociativ.

La aceeași ședință, Consiliul a aprobat o nouă componență a Biroului permanent și l-a desemnat pe Radu Crețu în funcția de secretar general al partidului, după demisia lui Vladimir Cebotari.
De asemenea, CNP a votat pentru instituirea funcției de secretar general executiv, alegându-l pe Igor Melnic în această funcție.
Menționăm că, potrivit statutului formațiunii, conducerea partidului urmează să fie aleasă la următorul Congres al Partidului „Pro Moldova”. În același timp, organul de conducere între două congrese este Consiliul Național Politic.
Partidul Politic „Pro Moldova” și-a început activitatea iunie 2020, în baza unui grup de deputați, conduși de finul lui Vlad Plahotniuc, Andrian Candu. Formațiunea a decis să nu se înregistreze în calitate de candidat la alegerile parlamentare anticipate.
De menționat că în ultima perioadă mai mulți politicieni s-au retras de la conducerea partidelor pe care le reprezentau. E vorba de Andrei Năstase, Pavel Filip, dar și Igor Dodon. Ultimul va conduce formațiunea până în decembrie, când va avea loc congresul formațiunii. De la conducerea Partidului Liberal s-a retras și fostul primar al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă.
29.10.2026
16:08
29.10.2026
15:47
29.10.2026
15:23
29.10.2026
15:01
29.10.2026
14:58
29.10.2026
14:43
29.10.2026
14:32
29.10.2026
14:25
29.10.2026
14:22
29.10.2026
13:45
29.10.2026
13:38
29.10.2026
13:29
29.10.2026
15:58
29.10.2026
15:47
29.10.2026
15:23
29.10.2026
15:01
29.10.2026
14:58
29.10.2026
14:43
29.10.2026
14:32
29.10.2026
14:25
29.10.2026
14:22
29.10.2026
13:45
29.10.2026
13:38
29.10.2026
13:29
29.10.2026
13:28
29.10.2026
13:28
29.10.2026
13:25
29.10.2026
13:20
29.10.2026
12:49
29.10.2026
12:47
29.10.2026
12:44
29.10.2026
12:40
29.10.2026
12:11
29.10.2026
12:04
29.10.2026
11:47
29.10.2026
11:34
29.10.2026
11:26
29.10.2026
11:13
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională















