Ucraina se teme că Ungaria va bloca negocierile pentru aderarea la UE
749
Ucraina se teme că Ungaria îi va bloca drumul către Uniunea Europeană şi este dispusă la concesii în chestiunea minorităţilor, scrie Financial Times.
Oficiali ucraineni ar fi urmat să aibă săptămâna aceasta discuţii bilaterale cu Ungaria şi România pentru a încerca să ajungă la un acord în problema predării în limbile minorităţilor naţionale în învăţământul gimnazial din Ucraina, mai arată sursa citată.
Vicepremierul ucrainean Olga Stefanişina a declarat pentru Financial Times că Ucraina este dispusă să aducă modificări legislaţiei privind drepturile minorităţilor, pentru a debloca acordul UE, în cursul acestui an, pentru deschiderea negocierilor de aderare cu ţara sa.
Olga Stefanişina, care se ocupă de pregătirea Ucrainei pentru aderarea la UE, a declarat pentru Financial Times că guvernul său este gată să aducă „modificări suplimentare” la normele din învăţământul secundar referitoare la limbile minorităţilor, inclusiv în maghiară, atât timp cât se va găsi un echilibru cu predarea în ucraineană.
Această problemă a devenit cel mai mare potenţial obstacol în calea începerii negocierilor oficiale de aderare la UE ale Kievului. Liderii blocului comunitar urmează să decidă în decembrie dacă vor invita Ucraina să înceapă acest proces de negociere, însă premierul Ungariei, Viktor Orbán, a ameninţat în repetate rânduri că se va opune deciziei invocând problema drepturilor minorităţilor din Ucraina, după ce a acuzat Kievul de „maghiarofobie”.
Ucraina are zeci de minorităţi - în provincia Zakarpattia din vestul Ucrainei sunt aproximativ 80 000 de etnici maghiari - iar protejarea drepturilor acestora este unul dintre cele şapte criterii de reformă cerute de UE înainte de începerea negocierilor de aderare.
„Vom modifica legislaţia privind minorităţile naţionale şi putem introduce amendamente suplimentare (în lege), dacă este necesar, dar trebuie să avem mai întâi negocieri (bilaterale)", a declarat Stefanişina pentru FT, transmite ziare.com.
Cu toate acestea, vicepremierul spune că ucrainenii aparţinând minorităţilor etnice trebuie să înveţe suficient de mult în ucraineană pentru a putea urma o educaţie ulterioară sau pentru a avea oportunităţi de muncă în afara zonelor minoritare. Ea a declarat că normele actuale care au introdus mai multe cursuri obligatorii de predare a limbii ucrainene funcţionează bine: „A fost găsit un echilibru şi acesta funcţionează. Aşa că trebuie să evaluăm cu adevărat acest lucru", a punctat Stefanişina.
Oficialii de la Kiev şi Bruxelles se tem însă că Viktor Orban, un aliat al Moscovei, nu este interesat cu adevărat să găsească o soluţie la problema educaţiei şi o va folosi drept pretext pentru a bloca începerea negocierilor de aderare în decembrie.
Comisia de la Veneţia, pe de altă parte, un organism consultativ privind dreptul constituţional din cadrul Consiliului Europei, a declarat că Ucraina ar trebui să protejeze şi drepturile lingvistice ale vorbitorilor de limbă rusă.
Stefanişina şi-a exprimat anterior încrederea că UE nu va întârzia începerea negocierilor din cauza acestei probleme.
Comisia Europeană a declarat că Ucraina a îndeplinit pe deplin două dintre cele şapte criterii de referinţă pentru începerea negocierilor: libertatea presei şi reforma judiciară. Comisia va evalua progresele înregistrate şi în ceea ce priveşte celelalte cinci obiective - drepturile minorităţilor, reformele anticorupţie, normele de combatere a spălării banilor, legile anti-oligarhie şi reforma Curţii Constituţionale - în această toamnă.
25.08.2026
06:32
25.08.2026
03:32
25.08.2026
02:18
25.08.2026
02:04
25.08.2026
01:44
24.08.2026
23:31
24.08.2026
23:15
24.08.2026
19:32
24.08.2026
19:17
24.08.2026
19:13
25.08.2026
03:32
25.08.2026
02:18
25.08.2026
02:04
25.08.2026
01:44
24.08.2026
23:31
24.08.2026
23:15
24.08.2026
19:32
24.08.2026
19:17
24.08.2026
19:13
24.08.2026
18:23
24.08.2026
18:17
24.08.2026
17:59
24.08.2026
17:51
24.08.2026
17:30
24.08.2026
17:22
24.08.2026
17:17
24.08.2026
17:07
24.08.2026
16:54
24.08.2026
16:52
24.08.2026
16:48
24.08.2026
16:42
24.08.2026
16:32
24.08.2026
16:20
24.08.2026
16:20
24.08.2026
15:51
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
















