Ambasadorul Ucrainei la Londra a revenit asupra declarației sale: Aderarea la NATO și UE rămân prioritare pentrru țara sa
1722
UPDATE // Ambasadorul Ucrainei la Londra a revenit asupra declarației sale de luni dimineața despre posibilitatea ca țara sa să renunțe la aderarea la NATO pentru a evita războiul cu Rusia. Acesta și-a clarificat afirmațiile după ce președintele Volodimir Zelenski a intervenit, transmițând că aderarea la NATO și UE rămân prioritare.
Ambasadorul Vadim Pistaiko a precizat că fosta republică sovietică nu-și va reconsidera poziția cu privire la dorința de integrarea în alianța nord-atlantică, transmite Reuters.
Întrebat dacă Ucraina și-ar putea reconsidera ambițiile privind aderarea la NATO, Ambasadorul a răspuns pentru BBC, în limba engleză: „Nu (nu asta am vrut să spun) și sunt bucuros că am ocazia să îmi clarific poziția”.
Diplomatul ar fi susținut că relatarea BBC din cursul dimineții a fost rodul unei neînțelegeri.
O asemenea evoluţie ar fi o concesie majoră faţă de Moscova, în răspuns la desfăşurarea de trupe ruseşti la graniţele Ucrainei, notează Reuters.
Ambasadorul Vadim Pristaiko a declarat pentru BBC că Ucraina este dispusă la „flexibilitate" în legătură cu obiectivul său de a adera la alianţa militară occidentală, aderare despre care preşedintele rus Vladimir Putin a spus că ar putea duce la un război.
„Am putea - mai ales fiind ameninţaţi astfel, şantajaţi cu asta şi împinşi la acest lucru", a fost citat Pristaiko, răspunzând la întrebarea dacă Kievul şi-ar putea schimba poziţia cu privire la aderarea la NATO.
Ucraina nu este membră a Alianţei nord-atlantice, dar la summitul NATO din 2008 i s-a oferit perspectiva aderării, ceea ce ar aduce alianţa condusă de SUA chiar la graniţa Rusiei, menţionează Reuters.
Știrea inițială
Ucraina ar putea renunţa la candidatura sa la NATO pentru a evita un război cu Rusia, a afirmat ambasadorul ucrainean în Marea Britanie, Vadim Pristaiko, citat luni de BBC, transmite Reuters.
O asemenea evoluţie ar fi o concesie majoră faţă de Moscova, în răspuns la desfăşurarea de trupe ruseşti la graniţele Ucrainei, notează Reuters.
Ambasadorul Vadim Pristaiko a declarat pentru BBC că Ucraina este dispusă la „flexibilitate" în legătură cu obiectivul său de a adera la alianţa militară occidentală, aderare despre care preşedintele rus Vladimir Putin a spus că ar putea duce la un război.
„Am putea - mai ales fiind ameninţaţi astfel, şantajaţi cu asta şi împinşi la acest lucru”, a fost citat Pristaiko, răspunzând la întrebarea dacă Kievul şi-ar putea schimba poziţia cu privire la aderarea la NATO.
Ucraina nu este membră a Alianţei nord-atlantice, dar la summitul NATO din 2008 i s-a oferit perspectiva aderării, ceea ce ar aduce alianţa condusă de SUA chiar la graniţa Rusiei, menţionează Reuters.
15.04.2026
08:44
94
Horoscopul zilei 15.04.2026
15.04.2026
01:17
438
Startupul Fluidstack, evaluat la 7,5 miliarde de dolari în decembrie, negociază o nouă rundă de 1 miliard de dolari la 18 miliarde, după contractul uriaș cu Anthropic
14.04.2026
22:52
454
Zeci de plug-in-uri WordPress, compromise cu backdoor după schimbarea proprietarului Essential Plugin
14.04.2026
21:27
597
Cofondatorul Anthropic confirmă: administrația Trump a fost informată despre modelul periculos Mythos, nedezvăluit publicului
14.04.2026
21:18
494
Londra, tot mai aproape de primele robotaxiuri: Waymo începe testele pe drumurile publice și vizează lansarea în 2026
14.04.2026
20:35
502
Science Corp, startupul fondatorului Neuralink, se pregătește să testeze primul senzor cerebral biohibrid pe pacienți în SUA
14.04.2026
20:28
510
Miercuri, 15 aprilie 2026: zi mai caldă, cu nori și ploi locale în Republica Moldova
14.04.2026
18:53
481
Adobe repară o vulnerabilitate zero-day în Acrobat și Reader exploatată luni de hackeri
14.04.2026
18:35
535
Tesla lansează o aplicație FSD reproiectată, cu abonare rapidă și statistici detaliate despre utilizarea conducerii autonome
596
Colegiul Medicilor din România demontează panourile cu mesaje înșelătoare despre nașterea prin cezariană afișate în București
15.04.2026
01:17
430
Startupul Fluidstack, evaluat la 7,5 miliarde de dolari în decembrie, negociază o nouă rundă de 1 miliard de dolari la 18 miliarde, după contractul uriaș cu Anthropic
14.04.2026
22:52
449
Zeci de plug-in-uri WordPress, compromise cu backdoor după schimbarea proprietarului Essential Plugin
14.04.2026
21:27
590
Cofondatorul Anthropic confirmă: administrația Trump a fost informată despre modelul periculos Mythos, nedezvăluit publicului
14.04.2026
21:18
490
Londra, tot mai aproape de primele robotaxiuri: Waymo începe testele pe drumurile publice și vizează lansarea în 2026
14.04.2026
20:35
495
Science Corp, startupul fondatorului Neuralink, se pregătește să testeze primul senzor cerebral biohibrid pe pacienți în SUA
14.04.2026
20:28
504
Miercuri, 15 aprilie 2026: zi mai caldă, cu nori și ploi locale în Republica Moldova
14.04.2026
18:53
477
Adobe repară o vulnerabilitate zero-day în Acrobat și Reader exploatată luni de hackeri
14.04.2026
18:35
531
Tesla lansează o aplicație FSD reproiectată, cu abonare rapidă și statistici detaliate despre utilizarea conducerii autonome
590
Colegiul Medicilor din România demontează panourile cu mesaje înșelătoare despre nașterea prin cezariană afișate în București
14.04.2026
17:47
579
Amazon cumpără Globalstar cu 11,57 miliarde de dolari pentru a-și întări afacerea de sateliți și a concura Starlink
14.04.2026
17:37
576
Războiul din Iran a îmbogățit Moscova: 19 miliarde de dolari a câștigat Rusia din exportul de petrol în luna martie
615
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu delegația MAE al Estoniei despre dosarul transnistrean și sprijinul pentru integritatea Republicii Moldova
14.04.2026
16:47
576
Lucid Motors își numește noul CEO și primește peste 700 de milioane de dolari de la Uber și fondul saudit
14.04.2026
15:35
579
6.800 de persoane s-au înscris la cursurile gratuite de limba română din Programul național 2026-2028
14.04.2026
15:06
831
DOC // „Fereastră de oportunitate” după votul din Ungaria. Scrisoare OFICILĂ către António Costa pentru accelerarea aderării R. Moldova la UE
14.04.2026
14:25
578
15 aprilie 2026, zi de doliu național în memoria maestrului Gheorghe Urschi
14.04.2026
13:42
618
Alertă meteo cod galben de înghețuri pentru 15.04.2026
14.04.2026
11:46
690
MEC și Caritas Moldova lansează un parteneriat pentru medii de învățare pozitive și bunăstarea elevilor în școlile din Republica Moldova
14.04.2026
10:35
811
AIPA a alocat peste 53 milioane de lei subvenții agricultorilor în doar cinci zile din aprilie 2026
14.04.2026
09:26
979
Doi tineri din Soroca, care au omorât cu deosebită cruzime un bărbat, condamnați la câte 20 de ani de închisoare
14.04.2026
08:44
685
Horoscopul zilei 14.04.2026
14.04.2026
04:21
837
OpenAI își întărește divizia de fintech prin preluarea startup‑ului de planificare financiară Hiro Finance
14.04.2026
00:20
916
Uber și Nuro testează în San Francisco un serviciu premium de robotaxi cu SUV-uri Lucid Gravity autonome
13.04.2026
22:36
895
Raport Stanford: prăpastie tot mai mare între experții în inteligență artificială și percepțiile publicului larg
13.04.2026
20:50
870
Hackerii sparg Booking.com și accesează datele personale ale clienților din întreaga lume
13.04.2026
20:36
835
Mâine, 14 aprilie 2026: timp frumos și mai cald în toată Republica Moldova
Startupul Fluidstack, evaluat la 7,5 miliarde de dolari în decembrie, negociază o nouă rundă de 1 miliard de dolari la 18 miliarde, după contractul uriaș cu Anthropic
Zeci de plug-in-uri WordPress, compromise cu backdoor după schimbarea proprietarului Essential Plugin
Cofondatorul Anthropic confirmă: administrația Trump a fost informată despre modelul periculos Mythos, nedezvăluit publicului
Londra, tot mai aproape de primele robotaxiuri: Waymo începe testele pe drumurile publice și vizează lansarea în 2026
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.06
1 RON
3.95
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














