TULBURĂTOR // Cum a trăit Gică Popescu cele 20 de luni de închisoare: „Tata n-a intrat de două ori în viața lui în biserică, dar plângea în genunchi, cu o cruce în mână”

Fostul internațional Gică Popescu mărturisește că experiența condamnării și cele 20 de luni petrecute în închisoare i-au schimbat gândirea și viața.

Cum priviți acum condamnarea și perioada petrecută în închisoare?
Mi-e greu... Așa să se facă justiția în România... Păcat că s-a pierdut o oportunitate pentru fotbal. Păcat de familia mea... Copiii au stat 20 de luni fără tată, soția mea s-a chinuit... Tata a murit, i s-a spart inima de supărare. Și nu-l mai aduce nimeni înapoi pe tata! De astea îmi pare rău. Nici acum nu m-am împăcat cu ideea că l-am pierdut, îmi lipsește... Eu duc mult, mult, mult! Sunt foarte puternic și foarte mândru. Încasez fără probleme. Dar aveam o opinie de achitare de la Înalta Curte. De la instanța supremă! Și totuși am fost condamnat.

Spuneați că nu excludeți să mai candidați. Acum, în 2018, ar fi posibil?
Nu, nu mai am motivație. Eu nu aș fi acceptat niciodată ca România să nu aibă o echipă în grupele Ligii Campionilor! Am fost în Germania și am discutat despre asta: „Cum e posibil ca din atâtea ligi să meargă câte patru echipe în Champions, iar din România niciuna? De ce o țară de 20 de milioane de locuitori nu are echipă? Nu suntem și noi membri ai Comunității Europene?”. Nu se poate să fie toate la ei și la noi nimic! Ei iau câte 200 de milioane de euro pe sezon din Europa, noi nu luăm nimic!

Depindea de FRF să avem o echipă în grupele Champions? Ce putea face Federația?
Aveam promisiuni să se întâmple lucrul ăsta. Le-am explicat că banii mai mulți care ar ajunge în România și în alte țări din Est ar fi investiți în juniori, în fotbaliști care tot la ei, la bogați, ar fi cedați. „Europa de Est e o pepinieră mai ieftină pentru voi decât e America de Sud! De ce să luați doar brazilieni cu 40 de milioane? Luați și estici cu patru sau cu șapte milioane!”. Nemții, olandezii, spaniolii mi-au dat dreptate. Dar n-am mai apucat să mișc lucrurile.

Nu era suficient să vrea federațiile naționale, nu?
Trebuia schimbat sistemul la UEFA! Nu aș fi acceptat niciodată să fie în grupe locurile patru din unele campionate, iar din România să dai trei baraje până la grupe! Nu suntem și noi tot europeni? Polonezii, croații nu sunt și ei? Un președinte de federație asta trebuie să rezolve! Dacă-l interesează. Dacă-i pasă doar de diurnița lui și de cravata cu care apare la televizor, cluburile astea amărâte vor trăi în continuare doar din drepturile de televizare.

„Nu țin să-l mai văd pe Iordănescu”

Nu pare să aibă Federația puterea să schimbe fotbalul. Pare că nu de ea, ca instituție, depinde reforma.
Păi, dacă n-are forță ăla care conduce! Trebuie să ai forță, mă, ca să te respecte lumea! Când te duci la cineva, să ți se deschidă biroul, să nu trebuiască să deschizi tu! Iar dacă nu ești ascultat, să bați cu pumnul în masă! Dacă ești un papă-lapte, mai stai încă patru ani în funcție și-i lași p-ăia din fotbal să se descurce!

Au fost grele cele 20 de luni din închisoare?
Primele luni au fost. Începutul și apoi perioada după ce a murit tata. Altfel, mă obișnuisem. Singura mea preocupare era legată de cei de acasă. A fost greu. Erau mai mici și copiii... Mie mi-a plăcut mereu să stau lângă familie... Mi-au lipsit enorm. Bine că au înțeles, s-au comportat incredibil de bine. E o experiență de care nu ne amintim cu plăcere, dar face parte din viața noastră. Pe copii i-a maturizat foarte mult. Cel mai greu e că s-a dus tata... Încă n-am asimilat ideea că nu mai e, nu pot să...

Tatăl avea probleme de sănătate și înainte?
Lua pastile de inimă, dar nu avea ceva grav. L-a măcinat rău de tot, s-a consumat enorm. El apărea în public și zicea „Lasă, mă, ce dacă...”, dar el era turbat. Nu era un om credincios, cred că n-a intrat de două ori în viața lui în biserică. După condamnare l-a găsit mama în mijlocul camerei cu o cruce în mână. Plângea. Tata să plângă! Era un oltean mândru, nu accepta că fiului său i se poate întâmpla. Și după două luni a cedat, n-a mai putut... Astea sunt nenorocirile.

Relația cu Iordănescu de ce a fost întreruptă? Care a fost motivul pentru care v-ați certat?
E o chestie personală, absolut nimic cu fotbalul! Că s-a dus să lucreze cu ei... Ce dacă? Și Belo lucrează cu Federația și am rămas tovarăși. Dacă mâine aș ajunge eu la FRF, doar nu l-aș da afară pe Belodedici! Și lucrează cu ei acum, deci nu mă supără asta. Cu Iordănescu e ceva personal, ceva mai urât. Nici nu ne-am mai întâlnit și nu țin neapărat să-l văd.

„Eram nevinovat, d-aia am candidat!”

Vi s-a schimbat viața de când ați ieșit din închisoare?
Total! Mi-am schimbat prioritățile. Mi-am dat seama că tot ce contează sunt familia și interesul tău personal. Și toată lumea așa gândește. Eu eram singurul idiot cu proiecte, mamă, să vezi ce facem! Trebuie să-ți fie ție bine, atât! Că revoluționari d-ăștia... V-am zis, nu sunt vremurile care să permită așa ceva.

E posibil să mai candidați la un moment dat?
V-am mai zis, nu mai exclud nimic în viața asta. Nu mai am entuziasmul din 2014. Atunci aveam energie, entuziasm. Plus susținere din străinătate... Apropo de străinătate, am un mare defect pentru lumea de azi: sunt patriot. Noi, românii, n-o să fim niciodată respectați afară dacă nu dăm cu pumnul în masă! Din păcate, nu prea trăim vremuri în care să se potrivească așa ceva.

E adevărat că Mircea Sandu propusese în 2014 să candideze și Iordănescu ca variantă B, pentru cazul în care ați fi fost condamnat la închisoare? Ceea ce s-a și petrecut.
Au propus varianta B, însă eu nu le-am dat voie. Mă știam nevinovat și le-am zis: „Nu are ce să se întâmple, n-au de ce să mă condamne!”. Nu putea exista varianta B! I-am și zis: „Nea Puiule, dacă mă condamnă ăștia n-o să mă ai pe conștiință? Că devii președinte pentru că sunt eu condamnat?”. Mi-a dat dreptate. Atunci a fost corect, după care s-a mai schimbat. Asta e, lumea se mai schimbă.

Afaceri mai aveți?
Multe imobiliare. Din fericire, au început lucrurile să meargă iar. Când n-o mai merge, ne ducem la fotbal. Ha, ha, ha!

Cu școala de fotbal mai există vreun plan?
Vrem s-o modernizăm acum, să schimbăm interiorul. Copiii distrug. Schimbăm camere, băi! Refacem și terenurile. Până în vara viitoare sper să terminăm lucrările. Costă! La un moment dat am vrut s-o închid, imediat după 2014 eram foarte supărat și am zis că o închid. Am făcut o colaborare cu Gică și ia el cei mai buni jucători. Cred că avem 60 de jucători produși de noi care au fost și sunt în Liga 1, ceea ce nu înseamnă puțin.

„Prodan a fost cu mine până la moarte”

E posibil să îl susțineți public pe vreunul dintre candidații la președinția FRF?
Da! Să-i văd care sunt și ce programe au. A fi membru al Generației de aur nu-ți dă dreptul să devii președintele FRF dacă tu nu ai o viziune, n-ai un plan! „Eu sunt din Generația de aur!”. Așa, și? Ce vrei să faci? Cu cine? Cum vrei să schimbi fotbalul? Dacă mă va convinge cineva, îl voi susține. N-o să fiu pro Răducioiu, să spunem, doar fiindcă el mi-a fost coleg ca jucător.

Echipa din 2014 vă urma pentru că o convinseserăți sau datorită numelui Popescu?
Răposatul Didi n-a fost cu noi de la începutul campaniei din 2014. Când să plecăm la Satu Mare și la Baia Mare, l-am sunat și l-am întrebat dacă vrea să vină, din moment ce mergem la el acasă, la Satu Mare. A acceptat, destul de distant. La Baia Mare a fost cea mai dificilă prezentare a proiectului, Cristi Balaj m-a pus în dificultate cu multe întrebări. O oră și jumătate a durat. După prezentare, când am ajuns în Sibiu, mi-a spus Prodan „Băi Gică, eu nu prea credeam în tine ca președinte. Acum m-ai convins, sunt cu tine până la moarte!”. Săracul, a murit dându-și mesaje cu mine. Chiar a fost cu mine până la moarte! Stelea, Ilie, Hagi, Belo, Didi au fost cu mine în campanie pentru că i-am convins eu.

Cum ați procedat?
Șase luni de zile am alergat prin Europa să strângem date, apoi programul a fost scris de mâna mea tot. În afară de marketing, unde nu mă pricep. Am avut informații și le-am adaptat la România, la condiții economice, la distanțe. Era totul luat în calcul.

Tatăl a făcut infarct

În mai 2014, Costică Popescu a murit în casa sa de la Calafat în urma unui infarct! Fusese operat pe inimă în 2010, iar de atunci avea montat un stimulator cardiac. Conform medicului său de familie, Nicolae Perianu, tatăl lui Gică suferea de cardiopatie ischemică, dar şi de artroză. Decesul s-a produs la două luni de la condamnarea la închisoare a fiului.

Popescu insistă că fiul lui de 14 ani, la fel ca toți jucătorii, trebuie să se sacrifice, fiindcă altfel nu se poate obține nimic. În plus argumentează teoria cu exemplul șocant al lui Dan Petrescu, a cărui carieră de top a sfidat probleme medicale grave! „Petrescu e profesionistul, modelul de succes în sport!”, crede Gică.

Trei ani, o lună și 10 zile de închisoare cu executare a primit Gică Popescu în „dosarul Transferurilor", pentru evaziune fiscală și spălare de bani. A fost condamnat, alături de alți șapte oameni din fotbal, pe 4 martie 2014, cu exact o zi înainte de alegerile pentru președinția FRF

494 de meciuri a jucat Gică Popescu pentru U Craiova, Steaua, PSV, Tottenham, FC Barcelona, Galatasaray, Lecce, Dinamo și Hannover

Sursa: gsp.ro