Trump retrage sprijinul pentru securitatea Europei: Statele baltice, vulnerabile fără ajutorul american
1903
Administrația Trump planifică oprirea programelor de asistență în domeniul securității pentru Europa, inclusiv inițiativele de fortificare a flancului estic contra unui posibil atac din partea Rusiei. Această schimbare vizează redefinirea rolului SUA în cadrul NATO. SUA intenționează să elimine treptat sprijinul pentru armatele europene de la frontierele cu Rusia, inducând continentul să-și asume mai multe costuri pentru apărare. Potrivit unor surse, săptămâna trecută, oficiali ai Pentagonului au comunicat diplomaților europeni că SUA nu vor mai finanța programele de instruire pentru țările est-europene care ar sta în prima linie contra Rusiei.
La o întrunire la care au participat oficiali din diverse ambasade europene din Washington, Pentagonul a notificat reducerile. Guvernele europene, luând prin surprindere această veste, caută acum să obțină clarificări de la Washington. Scopul acestei măsuri este de a determina țările europene mai prospere să contribuie mai mult financiar la securitatea statelor aflate în prima linie, a precizat un oficial european. Casa Albă a declarat că această decizie este „coordonată” cu partenerii europeni și reflectă ordinele executivului Trump de a regândi ajutorul extern, punând accent pe responsabilitatea Europei față de propria apărare.
ȚĂRILE BALTICE, CELE MAI AFECTATE
Cheltuielile programului Pentagonului sunt supuse unei prevederi legislative denumită secțiunea 333, ce necesită aprobare din partea Congresului american. Reducerea fondurilor din secțiunea 333 poate restrânge un buget global de peste 1 miliard de dolari, diminuând suma alocată țărilor de la frontiera cu Rusia cu sute de milioane. Pentagonul nu a informat încă legislatorii despre suma exactă care va fi eliminată. Fondurile deja alocate vor fi valabile până la sfârșitul lunii septembrie 2026.
Decizia ar putea afecta ajutorul militar de sute de milioane de dolari, crucial pentru unii dintre membrii vulnerabili ai alianței. Programul a alocat 1,6 miliarde de dolari în Europa între anii 2018-2022, adică aproximativ 29% din totalul cheltuielilor prevăzute de secțiunea 333. Printre principalele state beneficiare se află Estonia, Letonia și Lituania. Guvernele europene investighează acum posibilitatea ca finanțările interne să compenseze lipsa fondurilor externe sau cât de grav vor fi afectate elementele cheie de securitate din Europa.
Printre inițiativele suspendate se numără Inițiativa de Securitate Baltică, care urmărea consolidarea acestor ţări prin finanțarea infrastructurii militare și a instruirii. Estonia, Lituania și Letonia investesc cea mai mare parte din PIB–ul lor pentru apărarea națională, dar economiile reduse le fac dependente de finanțarea americană.
ÎNGRIJORĂRI
Această decizie a generat îngrijorări printre aliații SUA, iar congresmenii americani sunt neclare in legătură cu intentiile adminstratiei Trump. „Rușii se interesează doar de implicarea americană în regiune”, a declarat un oficial european. Senatoarea Jeanne Shaheen, lider al democraților în Comisia pentru relații externe a Senatului, a criticat reducerea ajutorului spunând că transmite un mesaj eronat în timp ce se caută o soluție diplomatică cu Moscova.
În timp ce programul american de finanțare militară externă, ce permite achiziții de echipament militar costisitor, nu este afectat, tăierile coincid cu eforturile de reorientare a resurselor de apărare ale SUA spre zona Indo-Pacific, pentru a compensa creșterea influenței Chinei. Un impuls recent a dus de asemenea la oprirea temporară a livrărilor de muniții către Ucraina. Asupra presiunii exercitate de Trump, statele NATO au convenit să-și majoreze bugetele de apărare la 5% din PIB.
DISLOCĂRI DE TRUPE?
Viitorul Inițiativei de Securitate Baltică este incert. În anul precedent, Congresul a aprobat 288 de milioane de dolari pentru sprijinirea acesteia. Administratia a anunțat că reevaluează acest program. În lipsa sprijinului financiar american, statele baltice ar întâmpina dificultăți mari, a afirmat un amiral american retras. Aceste ţări sunt expuse la atacuri cibernetice și de sabotaj din partea Rusiei.
Totodată, administrația SUA revizuiește prezența globală a trupelor sale, și intenționează să reducă numărul lor în Europa. Cu toate acestea, Trump a declarat într-o întâlnire cu președintele Poloniei că nu intenționează să retragă trupele din această țară și că este mulțumit de aranjamentul actual, având acolo 10.000 de soldați.
O ABORDARE OSCILANTĂ ȘI SEMNALE CONTRADICTORII
Trump a manifestat o abordare variabilă față de Europa, în contextul conflictului din Ucraina, d-l manifestând atât frustrare, cât și deschidere către colaborare cu Rusia. Administrația sa a transmis mesaje neclare, în timp ce biroul de politici al Departamentului Apărării a propus în mod activ eliminarea anumitor programe de sprijin.
În Congresul dominat de republicani, unde sprijinul pentru NATO rămâne puternic, există o lipsă de claritate cu privire la intențiile administrației. Reprezentanții nu au fost informați despre cum vor fi afectate fondurile. David Baker, șeful pentru politică europeană și NATO al Pentagonului, a comunicat recent oficialilor europeni despre schimbările de priorități, aliniindu-se viziunii lui Elbridge Colby, care susține că SUA ar trebui să-și intensifice eforturile pentru contracararea Chinei în Pacific.
60
Amazon închide primul său centru din Marea Britanie, dar deschide un hub uriaș la Northampton
26.03.2026
08:28
283
Horoscopul zilei 26.03.2026
304
Cum va schimba Regatul Unit accesul minorilor la rețelele sociale după verdictul istoric împotriva Google și Meta în SUA?
419
Dezvoltator Roblox avertizează: fără supraveghere 24/7 de la părinți, copiii nu ar trebui să folosească platforma
26.03.2026
03:11
458
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
464
Războiul din Iran împinge britanicii spre energia verde: Octopus Energy anunță o creștere de 50% a vânzărilor de panouri solare
26.03.2026
00:20
471
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
493
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
580
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
4184
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
514
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
60
Amazon închide primul său centru din Marea Britanie, dar deschide un hub uriaș la Northampton
26.03.2026
08:28
283
Horoscopul zilei 26.03.2026
304
Cum va schimba Regatul Unit accesul minorilor la rețelele sociale după verdictul istoric împotriva Google și Meta în SUA?
419
Dezvoltator Roblox avertizează: fără supraveghere 24/7 de la părinți, copiii nu ar trebui să folosească platforma
26.03.2026
03:11
458
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
464
Războiul din Iran împinge britanicii spre energia verde: Octopus Energy anunță o creștere de 50% a vânzărilor de panouri solare
26.03.2026
00:20
471
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
493
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
580
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
4184
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
514
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
552
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
568
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
835
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
565
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
569
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
590
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
25.03.2026
17:21
589
Startupul Arbor Energy primește o comandă de miliarde pentru turbine de inspirație rachetă destinate centrelor de date și industriei
25.03.2026
14:29
722
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
25.03.2026
14:25
1009
R. Moldova REZISTĂ. Autoritățile au identificat SOLUȚII pentru ca cetățenii să nu stea pe întuneric din cauza armatei Rusiei
25.03.2026
13:36
615
Guvernul introduce noi restricții și investiții de urgență pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în timpul stării de urgență
25.03.2026
12:17
664
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
1115
AUDIO, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
647
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
1676
VIDEO // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
Horoscopul zilei 26.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














