Trucul ştiinţific care te ajută să DORMI bine şi să te trezeşti odihnit
2933
Un grup de cercetători a descoperit un truc uşor de a dormi mai bine și de a îmbunătăţi calitatea somnului.
Potrivit revistei de ştiinţă Sleep, blocarea aproape a întregii lumini ambientale atunci când dormim poate îmbunătăţi vigilenţa şi memoria în ziua următoare. Iar tot ce trebuie să faci este să porţi o mască de somn.
„Lumina ambientală poate influenţa modelul de somn şi timpul”, scriu cercetătorii. „Am văzut cum purtarea unei măşti pentru ochi pentru a bloca lumina în timp ce dormi noaptea afectează memoria şi vigilenţa, ceea ce ar putea aduce beneficii activităţilor zilnice precum studiul şi conducerea”.
Cercetătorii au efectuat două experimente care au implicat 122 de participanţi. În primul, 89 de adulţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani au fost rugaţi să poarte o mască pentru ochi în timp ce dormeau, timp de o săptămână, iar apoi o mască cu găuri în săptămâna următoare.
În al doilea experiment, 33 de voluntari adulţi între 18 şi 35 de ani au fost echipaţi cu măşti pentru ochi, dispozitive pentru a detecta intensitatea luminii la trezire şi o bandă purtabilă pentru a monitoriza activitatea creierului în timpul somnului.
01.08.2026
19:40
01.08.2026
19:37
01.08.2026
17:19
01.08.2026
17:07
01.08.2026
16:48
01.08.2026
16:18
01.08.2026
15:54
01.08.2026
15:49
01.08.2026
15:24
01.08.2026
15:00
01.08.2026
20:17
01.08.2026
19:40
01.08.2026
19:37
01.08.2026
17:19
01.08.2026
17:07
01.08.2026
16:48
01.08.2026
16:18
01.08.2026
15:54
01.08.2026
15:49
01.08.2026
15:24
01.08.2026
15:00
01.08.2026
14:29
01.08.2026
14:28
01.08.2026
14:27
01.08.2026
14:18
01.08.2026
14:17
01.08.2026
14:16
01.08.2026
14:15
01.08.2026
14:15
01.08.2026
14:09
01.08.2026
14:04
01.08.2026
13:37
01.08.2026
13:06
01.08.2026
12:45
01.08.2026
11:05
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
















