Troleibuzele care creează probleme oamenilor
1099
Persoanele nevăzătoare din capitală nu pot circula cu transportul electric din cauză că unele troleibuze sunt prea vechi și nu sunt reutilate pe potrivă.
Astfel, reprezentanții Consiliului Național Discriminare au constatat, într-un raport, că în municipiul Chișinău continuă să circule unităţi de transport electric de tip vechi, care au peste 20 de ani de exploatare și nu au fost încă adaptate conform standardelor din domeniu.
În acest context, troleibuzele nu sunt dotate cu reproducătoarele şi boxele necesare pentru anunţul staţiilor în mod automatizat. „Deseori, şoferii troleibuzelor de tip vechi nu anunţă staţiile în timpul mişcării pe itinerar. Întru soluționarea acestei probleme şi potrivit prevederilor legale existente, ne-am adresat către administrația Regiei Transport Electric (RTEC) pentru a redresa problema cu care se confruntă persoanele nevăzătoare”, scrie în raport.
Astfel, persoanelor nevăzătoare trebuie să le fie asigurată acomodarea rezonabilă la folosirea transportului electric. Unica modalitate prin care aceştia pot percepe itinerarul transportului şi sesiza staţia la care urmează să coboare sunt reproducătoarele şi boxele prin care se anunţă staţiile în timpul mişcării transportului pe itinerarul propus.
„Lasă să aștepte la stație troleibuzele astea noi, că la ele se anunță din timp sau să ne aducă la cunoștință numărul de troleibuz care nu respectă așa ceva. Și șoferii care nu vor anunța stația vor fi pedepsiți. Ei trebuie să-și facă munca”, a declarat directorul general al RTEC, Gheorghe Margoci.
Legislația din Republicii Moldova privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi prevede egalitatea şi nondiscriminarea persoanelor cu dizabilităţi precum şi asigurarea accesibilităţii şi adaptării rezonabile pentru persoanele cu dizabilităţi.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
21.09.2026
18:37
21.09.2026
18:08
21.09.2026
17:59
21.09.2026
17:40
21.09.2026
17:39
21.09.2026
17:17
21.09.2026
17:03
21.09.2026
16:41
21.09.2026
16:25
21.09.2026
16:18
21.09.2026
15:55
21.09.2026
15:44
21.09.2026
14:25
21.09.2026
14:15
21.09.2026
14:13
21.09.2026
13:44
21.09.2026
13:39
21.09.2026
13:37
21.09.2026
13:30
21.09.2026
13:30
21.09.2026
13:20
21.09.2026
13:15
21.09.2026
13:01
21.09.2026
12:41
21.09.2026
12:06
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură


















