FOTO // Anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică: „Imaginile mai SÂNGEREAZĂ încă”
„Ocupația sovietică de la 28 iunie 1940 și drama Basarabiei” este expoziția în aer liber care a fost vernisată astăzi la Galeria La Rond, situată în preajma statuii lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău.
Expoziția a fost organizată de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău pentru a marca cei 75 de ani de la tragicul eveniment al anexării Basarabiei, la 28 iunie 1940, de către Uniunea Sovietică.
Alcătuită din 18 bannere, ampla expoziție aduce în atenția publicului o serie de fotografii, documente de arhivă, ilustrații, hărți, mărturii, opinii ale istoricilor etc.
Acestea sunt menite să reconstituie acțiunile ce au precedat ocuparea Basarabiei, precum și atmosfera de teroare instalată de bolșevici și abuzurile care au avut loc în teritoriile ocupate în timpul invaziei sovietice în Basarabia, dar și în celelalte ținuturi românești (nordul Bucovinei, Ținutul Herța).
„Dacă nu cunoști tragediile trecutului, riști să le repeți și involuntar să le admiți”, consideră directorul ICR la Chișinău, Valeriu Matei.
Expoziția a fost realizată în colaborare cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova și Primăria Municipiului Chișinău.
„Este un proiect la care lucrăm mai mult de un an și, chiar dacă în R. Moldova nu prea există literatură la această temă, ICR a reușit să redea epoca și evenimentele așa cum s-au desfășurat ele în realitate”, a menționat Raisa Melnic, șefa secției „Programe culturale” la Biblioteca Națională.
„Este o expoziție care ar trebui privită mai ales de tineretul care nu cunoaște istoria și care este indiferent la durerile neamului”, a remarcat poetul Vlad Zbârciog.
Pentru prima dată în această expoziție sunt și date statistice, dar și două tablouri semnate de pictorii Andrei Mudrea și Iurie Matei: „Instituțiile de învățământ sunt cele care trebuie să vină și să vadă adevărul”.
„Este o expoziție dureroasă, care ne poate trimite la toate ororile ce au avut loc în perioada comunistă. Imaginile mai sângerează încă”, a subliniat și poetul Nichita Danilov, directorul adjunct al ICR Chișinău.
Expoziția va putea fi vizitată până pe 27 iulie curent.
Percheziții la doi PROCURORI cercetați PENAL pentru îmbogățire ilicită
IMPORTANT pentru călători: Dacă aveți un zbor de la Chișinău, trebuie să ajungeți la Aeroportul Internațional Chișinău cu trei ore înainte de decolare
VOT FINAL // Controalele abuzive pentru antreprenori, eliminate de către Parlament: Economii de aproape 70 de milioane de lei pe an