Tinerii sunt cu ochii pe universităţile prestigioase din Europa. Aderarea R. Moldova la UE i-ar ajuta enorm
2023
Sute de liceeni şi studenţi din R. Moldova au participat la primul târg de universităţi „Moldovan International Education Fair” (MIEF), desfăşurat în perioada 21-22 martie la Chişinău. Tinerii au avut şansa să afle ofertele de studii de la universităţile atât din ţară, cât şi de peste hotare şi să beneficieze de o ghidare academică.
Organizatorii evenimentului spun că universităţile cele mai solicitate de tinerii moldoveni sunt din Marea Britanie, Danemarca, Germania şi Olanda. Însă, de cele mai multe ori, aceste state oferă condiţii avantajoase doar cetăţenilor Uniunii Europene. De exemplu, Olanda oferă studii cu taxă tuturor studenţilor, în acelaşi timp Germania are învăţământ superior gratuit în universităţile de stat, iar în Marea Britanie învăţământul este cu plată pentru toţi.
Cu toate acestea, în Regatul Unit se oferă, pentru europeni, împrumuturi avantajoase care trebuie întoarse după absolvirea universităţii. Totodată, Danemarca oferă învăţământ gratuit doar persoanelor cu cetăţenia unui stat membru al UE. În celelalte state din UE condiţiile nu diferă prea mult, însă basarabenii care au reuşit să obţină paşaport român se pot bucura de o reducere bună la plata pentru studii. Costurile se reduc, în unele cazuri, până la jumătate pentru aceştia, în comparaţie cu aplicanţii care deţin cetăţenia moldovenească.
Pentru a munci, cei veniţi din afara UE trebuie să obţină un permis de muncă, dacă vor să fie angajaţi în timpul studiilor. De regulă, universităţile cer cunoaşterea limbii ţării gazdă sau, dacă studentul intenţionează să studieze într-o limbă de circulaţie internaţională, trebuie să treacă un test complex şi costisitor. Pentru limba engleză, acesta este fie TOEFL, fie IELTS, ultimul fiind recunoscut în peste 8 000 de universităţi din toată lumea.
Cu toate că întâmpină greutăţi, tinerii din R. Moldova vor să depună dosare de înscriere în universităţile prestigioase din Europa. „Mă gândesc că ar fi bine să aplic în Germania, pentru că, din câte am înţeles, acolo nu contează atât de mult media din anii de liceu. Mi-au plăcut şi condiţiile din campusurile universitare germane. Aş vrea să studiez businessul şi administrarea”, mărturiseşte Cristina, elevă în clasa a X-a.
O altă liceană, Elena, speră şi ea să obţină o bursă, dar în ştiinţe exacte. „Vreau să învăţ biotehnologia în Olanda sau Germania, să studies în laborator, să fac experimente biologice. În Moldova există posibilitatea de a învăţa ceea ce îmi place, dar universităţile sunt slab dotate tehnic şi domeniul este subdezvoltat. Nu-mi convine deocamdată propunerea academică din Olanda, pentru că, indiferent din ce ţară eşti, ar trebui să plăteşti taxa, care începe de la 1 000 de euro. E cam mult. În ceea ce priveşte Germania, ar trebui să mai studiez limba”, zice tânăra.
Adam Andrian
24.01.2018
12:03
23.12.2017
18:01
22.09.2017
13:40
27.06.2017
16:02
13.05.2017
19:01
18.12.2016
10:04
21.10.2016
17:00
01.08.2016
18:30
02.04.2016
09:31
15.01.2016
07:31
17.11.2015
19:30
15.09.2026
21:17
15.09.2026
21:11
15.09.2026
20:35
15.09.2026
20:03
15.09.2026
20:02
15.09.2026
20:00
15.09.2026
19:38
15.09.2026
19:18
15.09.2026
19:09
15.09.2026
19:07
15.09.2026
19:00
15.09.2026
18:59
15.09.2026
18:51
15.09.2026
18:37
15.09.2026
18:30
15.09.2026
18:27
15.09.2026
18:20
15.09.2026
17:46
15.09.2026
17:43
15.09.2026
17:31
15.09.2026
17:29
15.09.2026
16:56
15.09.2026
16:49
15.09.2026
16:29
15.09.2026
16:22
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Horoscopul zilei 08.09.2026

















