Stiri
Vacanţa cu familia reprezintă cea mai simplă modalitate de a afla dacă partenerul de viaţă este infidel, acestuia fiindu-i foarte greu să gestioneze relaţia cu amanta sa, în perioada concediului, potrivit huffinghtonpost.co.uk.
Sarah Symonds, o femeie care a fost implicată în relaţii extraconjugale, a declarat pentru Daily Mail că unui bărbat infidel îi este mult mai greu să gestioneze relaţia cu amanta sa, atunci când este plecat în vacanţă cu familia. Potrivit lui Symonds, de multe ori, bărbaţii îşi iau amantele şi în vacanţele petrecute alături de soţiile şi copiii lor, acestea fiind cazate în camere de hotel separate de cele în care stă familia.
Symonds spune că unul dintre semnele care arată că soţul are o amantă este acela când bărbatul devine „foarte protector” cu telefonul mobil. De asemenea, un alt indiciu că soţul ar putea avea o amantă este atunci când acesta susţine că are dureri de burtă sau de stomac, tocmai pentru a evita activităţile împreună cu familia.
În cazul în care o femeie consideră că partenerul de viaţă îi este infidel, Symonds o sfătuieşte să îi ceară acestuia telefonul mobil pentru a trimite un mesaj. De asemenea, ea trebuie să observe cu mare atenţie reacţia acestuia.
Într-un alt scenariu - în care soţul se scuză că trebuie să părăsească încăperea pentru a vorbi la telefon cu directorul său -, Sarah Symonds spune că soţia ar trebui să îi ceară partenerului de viaţă să îl salute pe acesta şi din partea ei. Având în vedere cele două situaţii şi reacţiile bărbatului, soţia îşi poate da seama cu uşurinţă dacă există vreun motiv să nu se mai încreadă în fidelitatea soţului ei.
Deşi sfaturile lui Symonds sunt destinate femeilor, se pare că procentul soţiilor care înşală în vacanţă este mult mai mare, potrivit unui studiu publicat pe undercoverlovers.com. În luna ianuarie a acestui an, platforma a chestionat 3 000 de membri şi a descoperit că 74% dintre femei au fost infidele pe durata vacanţei, faţă de doar 68% dintre bărbaţi.
De asemenea, potrivit unui studiu realizat de National Opinion Resercher Center, femeile au aproape la fel de multe aventuri ca bărbaţii, numărul soţiilor care îşi înşală partenerii de viaţă crescând în ultimele două decenii.
După mediafax.ro
TEST DE INFIDELITATE. Cum afli dacă partenerul de viaţă te înşală
Sanatatea & Frumusetea
29.07.2013
17:32
2394

Stiri relevante
30.11.2019
21:18
6336
Un medic suedez a DEZVĂLUIT care sunt cele 10 reguli ca să TRĂIEŞTI MULT și să nu te îmbolnăvești
29.05.2019
10:00
3203
Înlocuiește cafeaua și abundă în minerale. Remediul cu care romanii își curățau sângele
09.02.2019
10:00
4284
Remediu SUPREM pentru boli grave, este antitumoral și oprește procesul de îmbătrânire. Are mai mulți aminoacizi decât carnea
04.04.2018
13:19
3108
Abuzezi de Facebook? Eşti mai predispus să-ţi PĂRĂSEȘTI partenerul real!
25.11.2017
17:30
3350
Ce se întâmplă dacă mănânci PĂTRUNJEL între mese
06.06.2017
19:30
3195
Cum poți AJUTA un prieten care își maschează depresia
01.06.2017
08:33
3991
Fă acest lucru în fiecare dimineaţă şi vei arăta ca la 18 ani
07.03.2017
17:30
4929
REȚETĂ de post // Conopidă cu ciuperci
29.09.2015
08:00
13209
Se poartă SACOŞA din rafie! Află povestea din spatele fotografiei care i-a şocat pe internauţi!
18.06.2015
19:17
4673
INTERPOL // Peste 20 de milioane de medicamente contrafăcute, confiscate în cadrul unei operațiuni internaționale
12.04.2015
11:50
3788
VIDEO: Desertul care îţi va ÎNCÂNTA copilul şi îl va face să mănânce mere
30.11.2019
21:18
29.05.2019
10:00
09.02.2019
10:00
04.04.2018
13:19
25.11.2017
17:30
06.06.2017
19:30
01.06.2017
08:33
07.03.2017
17:30
29.09.2015
08:00
18.06.2015
19:17
12.04.2015
11:50
Top stiri
13.08.2026
17:18
91
Robotul care i-a ajutat pe copiii cu paralizie cerebrală să meargă pentru prima dată, cerut acum în toate spitalele din țară
13.08.2026
17:05
177
Drona scoasă din mare la Costinești, nou motiv de tensiune: Bogdan Chirieac spune că Rusia ne va minți în față și va nega orice implicare
13.08.2026
16:28
241
Șeful Flock recunoaște că firma a întârziat să stopeze abuzurile poliției și anunță măsuri stricte de siguranță
13.08.2026
16:15
354
Ucraina lovește scutul aerian al „palatului” lui Putin de la Marea Neagră, lăsând complexul fără protecție
13.08.2026
15:55
263
Burgas, ales oraș gazdă pentru Eurovision 2027, după o cursă strânsă cu Sofia, Varna și Plovdiv
13.08.2026
15:52
309
Moldova și România trec la proiecte concrete pentru modernizarea sistemului de sănătate și acces mai bun la medicamente
13.08.2026
15:22
306
Preparate injectabile și consumabile ascunse, depistate de vameși într-un microbuz din Ucraina la Tudora
13.08.2026
14:50
347
Cinci specialiști au murit în Sevastopol în timp ce curățau resturile unui atac cu drone ucrainene
13.08.2026
14:35
294
MEC elaborează pentru 2027-2030 un nou plan de promovare a memoriei Holocaustului, combaterii antisemitismului și culturii toleranței în școli
13.08.2026
14:16
320
Poliția de Frontieră avertizează populația: ce trebuie să faceți dacă găsiți drone sau fragmente de drone
13.08.2026
14:13
311
Polițiștii de frontieră își perfecționează abilitățile de operare a dronelor pentru supravegherea graniței
13.08.2026
14:03
368
CIA avertizează: Rusia intensifică operațiunile hibride și pregătește atacuri sub steag fals în Polonia și statele baltice
13.08.2026
13:55
345
Poliția de Frontieră, alături de tineri de Ziua Tineretului: cariere cu responsabilitate pentru viitorul Republicii Moldova
13.08.2026
13:53
350
Obiect suspect cu material exploziv, găsit pe calea ferată din Treuchtlingen: poliția germană deschide anchetă în contextul alertei naționale
13.08.2026
13:48
346
Georgian căutat de INTERPOL pentru omor la comandă, extrădat din Chișinău în Azerbaidjan
13.08.2026
13:48
0
Filiera Viena – București – Chișinău: De la tentative de scăpare pentru Călin Georgescu, la contracte la Chișinău. Legăturile dintre un afacerist român și un fost angajat al seviciilor secrete
13.08.2026
13:46
314
Autoritățile intensifică patrulele la zonele de agrement și locurile de scăldat pentru siguranța cetățenilor
13.08.2026
13:32
414
Atac cu dronă rusească asupra unui tren de călători lângă Odesa: mecanicul și ajutorul său uciși, 340 de pasageri evacuați în siguranță
13.08.2026
13:32
383
Virusul West Nile se extinde în Europa: 110 cazuri și 9 decese în Grecia, OMS avertizează asupra verilor tot mai fierbinți
13.08.2026
13:21
445
Horoscopul zilei 13.08.2026
13.08.2026
13:20
382
Drumuri modernizate la Criuleni prin programul „Europa este aproape”, pentru mii de locuitori și zeci de instituții publice
13.08.2026
13:18
359
Investigațiile financiare paralele, unificate la nivel național: CNA, PG, MAI, Vamă și Fisc își coordonează acțiunile împotriva averilor ilicite
13.08.2026
12:40
401
Ajutorul militar pentru Ucraina atinge un nou vârf în iunie datorită UE, dar scade ca medie pe termen lung
13.08.2026
12:20
431
Iranul sfidează declarațiile lui Trump și menține blocată Strâmtoarea Ormuz până la acceptarea celor șase condiții impuse SUA
13.08.2026
12:19
426
Rusia ar fi ajutat China să-și facă submarinele mai silențioase, iar Washingtonul se teme că își pierde avantajul în războiul subacvatic
13.08.2026
17:18
13.08.2026
17:05
13.08.2026
16:28
13.08.2026
16:15
13.08.2026
15:55
13.08.2026
15:52
13.08.2026
15:22
13.08.2026
14:50
13.08.2026
14:35
13.08.2026
14:16
13.08.2026
14:13
13.08.2026
14:03
13.08.2026
13:55
13.08.2026
13:53
13.08.2026
13:48
13.08.2026
13:48
13.08.2026
13:46
13.08.2026
13:32
13.08.2026
13:32
13.08.2026
13:21
13.08.2026
13:20
13.08.2026
13:18
13.08.2026
12:40
13.08.2026
12:20
13.08.2026
12:19
Actualitate
Parteneri
Stiri
Mii de angajați SpaceX devin milionari după listarea record pe bursă: inginerul care își vinde treptat acțiunile de 23 de milioane de dolari
Trump, confruntare tensionată la Camp David cu şeful Pentagonului pe tema stocurilor critice de rachete şi penuriei de muniţie
Ce au descoperit cercetătorii după ce o rachetă SpaceX s-a prăbușit pe Lună
Lanț de incidente la giganții tehnologici: cum au scăpat modelele de inteligență artificială de sub control în mediile de testare
Rusia susține că a doborât 605 drone ucrainene în 20 de regiuni și Crimeea, atac masiv asupra unui centru Wildberries și în Iaroslavl
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri