Telefonul copilului este deja funcţional
477
poza simbol Un nou serviciu telefonic gratuit pentru asistenţa copilului - 116111 - a devenit funcţional de la începutul acestei luni. Astfel, copiii care se află în situații de risc, dar și părinții acestora care necesită sprijin pot suna pe acest număr și primi consultație și consiliere psihologică telefonică gratuită.
Ei vor putea apela asistenţii sociali şi vor putea să vorbească cu aceştia despre trăirile pe care le au. Pe moment, serviciul este funcțional zilnic, inclusiv în zilele de odihnă și sărbători, de la orele 8.00 până la 21.00, iar în scurt timp va funcționa 24 din 24 de ore.
„Acest serviciu va permite soluţionarea problemelor copiilor prin intermediul consilierii, informării şi referirii către autorităţile specializate în domeniul protecţiei copiilor. Consultanţii vor oferi consiliere pentru depăşirea problemelor psiho-emoţionale ale copiilor sau cele de relaţionare între părinţi, îngrijitori şi copii, evalua nevoile imediate ale copilului şi potenţialul risc de expunere la violenţă, neglijare sau exploatare”, a explicat Daniela Misail-Nichitin, președintele organizației „La Strada”.
Acest număr este utilizat ca serviciu de asistenţă telefonică pentru copii în 28 de state ale Uniunii Europene şi poate fi accesat gratis atât prin reţeaua de telefonie fixă, cât şi de la telefonul mobil.
Gestionat de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi finanţat în totalitate de la bugetul de stat, noul serviciu, numit şi „Telefonul Copilului”, este implementat în practică de Centrul Internaţional „La Strada”, în baza unui contract încheiat între aceste două părţi la 14 mai curent.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
20.09.2026
18:16
20.09.2026
17:21
20.09.2026
15:37
20.09.2026
13:56
20.09.2026
13:15
20.09.2026
12:42
20.09.2026
12:38
20.09.2026
12:23
20.09.2026
11:37
20.09.2026
11:24
20.09.2026
11:00
20.09.2026
10:34
20.09.2026
09:46
20.09.2026
09:40
20.09.2026
09:36
20.09.2026
08:40
20.09.2026
06:16
20.09.2026
05:49
20.09.2026
02:48
20.09.2026
00:34
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:15
19.09.2026
23:32
19.09.2026
22:29
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026


















