Tații din R. Moldova vor avea dreptul la concediu paternal de DOUĂ săptămâni
2864
poza simbol În R. Moldova va apărea, în premieră, dreptul la concediul paternal plătit de două săptămâni, care poate fi luat de tatăl copilului în primele 56 de zile de la nașterea copilului și urmează a fi achitat din fondurile angajatorului, transmite Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”. Guvernul a trimis deja acească inițiativă legislativă spre examinare Parlamentului.
Concediul paternal de două săptămâni urmează a fi oferit tatălui simultan perioadei în care mama se află în concediu de maternitate, astfel încât tatăl să poată oferi susținere atât copilului, cât și soției și întregii familii, primind timp suplimentar plătit pentru acest scop.
Această propunere vine să susțină familiile cu copii, în condițiile în care natalitatea în Moldova este de aproximativ 11 nou-născuți la o mie de locuitori, precum și să asigure mai mult implicarea ambilor părinților în îngrijirea și educația copiilor. În UE natalitatea variază de la maximum 16.8 în Irlanda până la 8.2 în Germania.
Constanța Popescu, expert economic al Centrului Analititc Independent „Expert-Grup”, consideră că este o inițiativă binevenită de susținere a familiilor cu copii, oferind posibilitate ambilor părinți să îngrijească împreună copilul, fiind păstrate veniturile necesare pentru a investi în sănătatea și îngrijirea copilului și a familiei.
„Odată ce în versiunea curentă a proiectului de lege acest concediu nu este obligatoriu, legislația ar putea adăuga prevederea de a putea fi solicitat concediul „integral sau parțial, la dorința angajatului”, presupunând că totuși există uneori situații când tatăl nu poate lua tot concediul și atunci e bine să poată lua cel puțin o parte. Totodată, se recomandă ca acest concediu paternal să fie menționat expres ca și perioadă lucrativă, care contribuie la vechimea în muncă și alte beneficii pentru tatăl angajat (așa cum este reglementat concediul mamei). La fel, este important de specificat că acest drept se acordă indiferent de nașterea copilului în căsătorie sau în afara căsătoriei, în baza certificatului de naștere unde este indicat tatăl copilului (în prezent, în Republica Moldova fiecare al 4-lea copil este născut în afara căsătoriei)”, recomandă Popescu.
Experiența europeană de legislație a muncii în acest domeniu este diversă. Spre exemplu, acest concediu este de cinci zile, plătit și obligatoriu, în Portugalia, cinci zile concediu la dorință în România (la care se adaugă încă 10 la întrunirea unor condiții suplimentare), 14 zile în Polonia și o lună de concediu la dorință în Lituania.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
20.09.2026
18:41
20.09.2026
18:16
20.09.2026
17:21
20.09.2026
15:37
20.09.2026
13:56
20.09.2026
13:15
20.09.2026
12:42
20.09.2026
12:38
20.09.2026
12:23
20.09.2026
11:37
20.09.2026
11:24
20.09.2026
11:00
20.09.2026
10:34
20.09.2026
09:46
20.09.2026
09:40
20.09.2026
09:36
20.09.2026
08:40
20.09.2026
06:16
20.09.2026
05:49
20.09.2026
02:48
20.09.2026
00:34
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:15
19.09.2026
23:32
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026


















