STUDIU: Perioadele de secetă din Europa vor creşte cu 80% până în anul 2100
2069
Încălzirea globală şi creşterea populaţiei vor cauza în Europa o mărire cu 80% a perioadelor de secetă până în anul 2100, potrivit unui studiu realizat de Comisia Europeană.
Europa este continentul care va suferi cele mai severe secete în următoarele decenii din cauza încălzirii globale şi a creşterii consumului de apă, avertizează oamenii de ştiinţă.
Un studiu realizat recent de Comisia Europeană prevede că diminuarea rezervelor de apă va fi agravată de creşterea populaţiei şi de creşterea consumului de apă.
Seceta poate avea un impact economic şi social foarte sever şi, potrivit estimărilor, acest fenomen a cauzat doar în ultimele trei decenii pierderi de 100 miliarde de eurola nivelul ţărilor din Uniunea Europeană.
Oamenii de ştiinţă au folosit modelarea computerizată pentru a previziona zonele din Europa care vor fi cel mai grav afectate de creşterea temperaturilor şi a consumului de apă.
Cercetătorii au utilizat aceste proiecţii meteorologice pentru a alcătui un model hidrologic al tuturor bazinelor riverane din Europa, ce copiază distribuţia actualelor lacuri şi cursuri de apă. Ei au descoperit astfel că anumite zone din sudul Europei vor fi cele mai afectate.
Izvoarele şi cotele minime ale râurilor europene ar putea să scadă cu până la 40%, iar durata perioadelor de secetă ar putea să crească cu 80% în Peninsula Iberică, în sudul Franţei, în Italia şi în Balcani.
Studiul, publicat în revista Hydrology and Earth System Sciences, a evidenţiat totodată faptul că temperatura medie globală va creşte cu până la 3,4 grade Celsius până în anul 2100.
Sursa: mediafax.ro
04.05.2020
11:20
07.10.2015
16:08
04.08.2015
07:31
21.02.2015
13:00
16.10.2014
15:20
08.10.2014
11:45
20.05.2014
10:58
05.05.2014
17:11
23.04.2014
10:50
27.02.2014
13:58
20.01.2014
12:14
19.01.2014
11:02
08.09.2026
18:09
08.09.2026
17:42
08.09.2026
17:27
08.09.2026
16:55
08.09.2026
16:29
08.09.2026
15:39
08.09.2026
15:31
08.09.2026
14:37
08.09.2026
14:22
08.09.2026
14:12
08.09.2026
14:01
08.09.2026
13:34
08.09.2026
12:38
08.09.2026
11:40
08.09.2026
11:36
08.09.2026
11:26
08.09.2026
11:07
08.09.2026
10:58
08.09.2026
10:57
08.09.2026
10:41
08.09.2026
10:39
08.09.2026
10:27
08.09.2026
10:07
08.09.2026
09:01
08.09.2026
06:35
08.09.2026
06:28
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani















