Stiri

Stoianoglo va afla mâine dacă revine în AREST preventiv sau dacă rămâne în arest la domiciliu

Actualitate 14.10.2021 15:59 Vizualizări3949
Stoianoglo va afla mâine dacă revine în AREST preventiv sau dacă rămâne în arest la domiciliu

Curtea de Apel Chișinău va decide vineri dacă procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, va rămâne în arest la domiciliu sau dacă va fi plasat în arest preventiv, așa cum a solicitat procurorul de caz, Victor Furtună.

Recursul depus de procurorul Victor Furtună va fi examinat pe 15 octombrie, de la ora 13.00.

Potrivit lui Furtună, este necesar ca Stoianoglo să fie plasat în arest preventiv, deoarece ar putea influența ancheta în privința sa.

Citește și: Procurorul Furtună îl vrea pe Stoianoglo în AREST preventiv. Acesta oferă DETALII despre necesitarea reținerii procurorului general suspendat și anunță noi ARESTĂRI ale altor figuranți în acest caz

„Necesitatea aplicării măsurii procesuale de constrângere – reținerea, iar ulterior solicitarea aplicării arestul preventiv a subiectului urmărit - a fost determinată inclusiv de următoarele circumstanțe:

- funcția exercitată de subiect și ierarhia funcțională a acestuia dau posibilitatea de a face ca participanții pe dosar, printre care sunt procurori, alte persoane de demnitate publică sau funcționari publici, să fie reticenți în declarații, în special pentru a evita constrângeri sau persecuții, dar, implică și alte riscuri pentru buna desfășurare a urmăririi penale;

-pregătirea profesională a subiectului care, fiind procuror în exercițiul funcției, cunoaște toate subtilitățile tactice și de procedură, inclusiv acțiunile de urmărire penală care necesită a fi întreprinse pe astfel de cazuri, ca exemplu audieri ale martorilor, ridicări de obiecte, alte procedee probatorii, având posibilitatea de a influența participanții sau în alte modalități să pericliteze probele;

-utilizarea tacticilor specifice pentru categoriile de infracțiuni contra bunei desfășurări a activității în sfera publică unde sunt necesare acțiuni prompte pentru a reuși să fie ridicate obiectele și informațiile necesare și pentru a evita ascunderea sau distrugerea probelor de către subiecții investigați”, a argumentat Furtună.

Amintim că procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo a fost reținut pe 5 octombrie, iar ulterior a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Potrivit procurorului Furtună, în cadrul urmăririi penale s-a constat că Alexandr Stoianoglo ar fi favorizat un grup criminal organizat.

Alexandr Stoianoglo a acuzat, la rândul său, că e vorba de un dosar „politic” și a negat că ar avea vreo legătură cu controversatul Veaceslav Platon.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.37 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri